30 noiembrie şi 1 Decembrie, zile de sărbători multiple la TVR 3
Cu programe aniversare, de spiritualitate, istorie, cultură, actualitate regională şi folclor
În acest an, la TVR 3, sărbătorim în 30 noiembrie pe Sfântul Andrei, Apostolul românilor, în 1 Decembrie Ziua noastră naţională, dar şi împlinirea în 2020, în 1 Decembrie, a 25 de ani de TVR Internațional și 7 ani de TVR MOLDOVA.
Luni, 30 noiembrie, programele TVR 3 sunt axate pe emisiuni de spiritualitate, dedicate Sfântului Andrei, programe de istorie şi cultură.
Marţi, de 1 Decembrie, TVR 3 ne propune să serbăm Ziua Naţională şi împlinirea a 25 de ani de TVR Internațional și 7 ani de TVR MOLDOVA – urmărind programe de istorie ce ne reamintesc de înaintaşii şi eroii neamului, programe de actualitate regională ce ne conectează la marea sărbătoare a românilor din diversele zone ale ţării, dar şi emisiuni de folclor autentic, cu cântec şi joc de sărbătoare.
Astfel, în cele două zile cu multiple semnificaţii şi aniversări, programul Matinalii transmis de la ora 7.00 în direct de la Chişinău dau startul luni şi marţi, încă de la primele ore ale dimineţii, tuturor acestor sărbători speciale, de cea mai mare însemnătate pentru românii de pe ambele părţi ale Prutului.
Luni, de la ora 10.00, emisiunea SPIRIT ŞI CREDINŢĂ a pregătit o ediţie specială dedicată Sfântul Andrei, care a devenit ocrotitorul românilor, cel care l-a însoţit pe Hristos prin Ţara Sfântă şi a fost martor la minunile pe care fiul lui Dumnezeu le-a săvârşit. Ne spun povestea : Cornel Bălosu- etnolog , lect.univ.dr.Sergiu Popescu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova şi preotul Adrian Stănulică în calitate de moderator.
Documentarul de la ora 17.00 “1918. Momentul românilor” realizat de Dan Curean în colaborare cu Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca – ne reaminteşte o pagină de istorie românească, iar celde la ora 23.00, cu titlul „Lumea e bine făcută” ne prezintă un eveniment singular și insolit, organizat de colectivul revistei de cultură de avangardă „Infinitezimal” grupat în jurul liderului lor Sebastian Vlad Popa.
Luni, de la ora 19.00, ne delectăm cucâteva dintre cele mai frumoase piese ale corului Madrigal interpretate în diversele concerte ale Stagiunii Estivale 2020, iar de la ora 21.00, avem invitaţie la GALA TINERE TALENTE, pentru a-i cunoaşte pe tinerii muzicieni și artiști vizuali aflați la început de drum și sprijiniți în dezvoltarea lor artistică de Fundația Regală Margareta a României.
Marţi, de Ziua Naţională, imediat după ediţia specială aniversară a programului Matinalii, TVR 3 a programat de la ora 8.00, la CAP DE AFIŞ, spectacolul „Treptele Unirii” care surprinde sintetic, existenţa neamului românesc timp de peste două milenii prin unitatea lui. Legătura indestructibilă, între unitatea de neam şi unitatea teritorială a asigurat României trăinicia între ţările lumii, a reprezentat cheia existenţei noastre. Spectacolul de poezie creat de actorul Emil Boroghină şi regizorul Alexandru Mâzgăreanu pe această temă a unităţii reaminteşte cele mai semnificative momente ale istoriei noastre naţionale consemnate, în creaţiile lor, de mari poeţi români de-a lungul timpului.
De la ora 9.00 este difuzat documentarul biografic „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”- care ne prezintă o reconstituire a vieţii de excepţie a generalului de aviaţie Ion Dobran, unul dintre aşii aviaţiei de vânătoare din cel de-al II-lea Război Mondial.
La TVR 3, de 1 Decembrie, intrăm în legătură directă de la ora 12.00 cu Alba Iulia şi de la ora 13.00 cu Blaj, pentru a urmări, în transmisiune directă slujbele Te Deum de la Catedrala Încoronării sau Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, respectiv Catedrala Arhiepiscopală Majoră ”Sfânta Treime” Blaj. Sunt ceremonii pline de emoție, dar și de recunoștință pentru cei ce au făcut posibil visul Unirii, de pomenire a făptuitorilor Marii Uniri a românilor.
De la ora 14.00, este programat spectacolul folcloric „Crezul Lor, România Noastră” – ce are ca invitaţi mari rapsozi ai cântecului popular: Marius Ciprian Pop, Mariana Deac, Cornel Borza, Nicolae Sabău, Constantin Enceanu, Cornelia si Lupu Rednic, Dumitru Dobrican, Florentina și Petre Giurgi, Voichița Nemeș Andreica, Marinel Petreuș şi mulţi alţii.
De la ora 19.00 şi 21.00, la REGIUNEA ÎN OBIECTIV urmărim două ediţii speciale dedicate Zilei Naţionale a României – pregătite de TVR Craiova şi TVR Iaşi.
Încheiem Ziua Naţională sărbătorind cu vedete ale folclorului şi spectacolul de excepție DIN OLTENIA-N BANAT – 1 Decembrie – programat la TVR3 începând cu ora 22.00. Dintre invitaţi amintim pe: Liliana Laichici, Stana Stepanescu, Nicu Novac, Dumitru Teleagă, Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mîțu Stoian, Constantin Enceanu, precum şi pe dansatorii și orchestrele Ansamblurilor “Maria Tănase” și “Banatul”.