Ce puteţi vedea în primele ediţii ale noilor emisiuni
De luni, 12 octombrie, la TVR 2
Dacă este luni, la TVR 2 intră în emisie primele noi programe ale toamnei şi primele ediţii ale unor emisiuni îndrăgite care revin, din această săptămână, cu noi sezoane.
Primul dintre acestea este La FIX- care de luni până vineri, de la ora 12.00
reuneşte cele mai utile, noi şi interesante subiecte – de la sfaturi legate de amenajarea casei la rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm, de la dezvoltarea personală la sugestii inedite pentru petrecerea timpului liber. În prima ediţie vor fi prezente în platou, în transmisiune directă, chiar gazdele care, din această săptămână vă dau întâlnire la TVR 2 în noul program. Primii invitaţi care vor “sparge gheaţa” şi vor veni în studioul La FIX sunt Alin Comşa şi Andrei Dunuţă, doi traineri care învaţă oamenii să se descurce în situaţii diverse. Tot în prima ediţie, Călin Goia de la Voltaj va fi prezent într-un material înregistrat special pentru rubrica “Pasiuni de VIP”.
Mirela Vaşadi, de luni până vineri, de la ora 13.15, vă invită să cunoaşteţi la Arta Fericirii – oameni care au reuşit să transforme în artă, propria lor existenţă. Şi pentru că lunea este dedicată discuţiilor în plan fizic, tema primei ediţii este: “tinerețe fără bătrânețe; fericiți până la adânci bătrâneți”. Invitaţii de luni ai Mirelei Vaşadi sunt: dr. Gabriela Cirică, medic, Şef de secţie la Institutul de Geriatrie Ana Aslan, Andrei Roşu, sportiv, câştigătorul din acest an a ultra triatlonului de peste 470 de km de alergare, inot şi ciclism, intre Londra şi Paris, fiind primul român care a traversat înot Canalul Mânecii.
Tot de luni până vineri, de la ora 16.00, Corina Dănilă aduce la Ieri-Azi-Mâine , într-un nou sezon, artişti îndrăgiţi de toţi iubitorii de muzică, film, teatru, divertisment. Va fi câte o poveste pe zi, în această primă săptămână a noului sezon fiind programaţi, în transmisiune directă, invitaţi de marcă: luni- Mariana Ionescu Căpitănescu, marţi – Rodica Popescu Bitănescu, miercuri -formaţia IRIS, joi- Mircea Albulescu, iar vineri – Daniela Vlădescu
Din 12 octombrie, de luni până vineri de la ora 17.00 TVR 2 a programat serialul de comedie O carieră de succes , producţie Polonia, 2014 – care în ţara sa a avut un asemenea succes, încât producătorii au ajuns la cel de-al treilea sezon la numai un an de la lansarea primului episod. Secretul este simplu: serialul spune povestea unor oameni obişnuiţi într-un mod cald, plin de umor, fără a ocoli momentele dramatice, emoţionante. În primul episod o cunoaşteţi pe eroina principală, Iga Małecka, o femeie energică, cu o inimă de aur, care îi cucereşte pe toţi cei care o cunosc.
Aşa cum s-au obişnuit, în fiecare seară de luni, de la ora 20.10, iubitorii de teatru au un spectacol special, iar în 12 octombrie este programată comediea clasică „Bătrâna şi hoţul”, de Viorel Savin, rolul principal fiind interpretat cu vervă şi delicateţe de Irina Răchiţeanu- Şirianu. Spectacolul se integrează în selecţia de piese din stagiunea de toamnă, prin care Casa de Producţie TVR omagiază şi promovează mari creatori ai scenelor româneşti. Astfel, alături de spectacolele de arhivă, la TVR 2 sunt programate şi câteva premiere: fie preluări precum: „6 din 49”, de SPIRÓ György, în regia lui Alexandru Maftei sau „Platonov”, de A. P Cehov, în regia Andreei Vulpe, fie producţii proprii, cum ar fi noua punere în scenă a textului lui Matei Vişniec, „Buzunarul cu pâine”, în regia lui Tudor Chirilă sau „Al dumneavoastră, Orson Welles” piesă-omagiu montată în cinstea împlinirii a 100 de ani de la naşterea marelui scenarist, regizor şi actor de teatru şi film, în regia lui Cezar Ghioca.
Toate aceste progreme, cu excepţia serialului de la ora 17.00, pot fi urmărite în simulcast şi la TVR HD, precum şi online pe TVR+.