Campionatul European U21 găzduit de Italia şi San Marino, competiţie pe care România a părăsit-o în semifinale, s-a încheiat duminică, 30 iunie, odată cu Finala: Germania – Spania. Audienţele înregistrate de acest meci au demonstrat că românii s-au bucurat de efervescenţa unei Finale de Campionat, urmărind un fotbal oferit de cei mai valoroşi tineri sportivi la nivel european.
Astfel, în intervalul 21.45 – 23.36, TVR 1 a ocupat locul 1 în topul audienţelor la nivel urban (cu 5,3% rating mediu şi cotă medie de piaţă de 14,5%) şi locul secund la nivel naţional şi comercial ( cu medii de 4,8% rating şi 12,6% cotă de piaţă, respectiv 5,1% rating şi 18% cota de piaţă). La minutul de aur, înregistrat la 22.25, meciul era urmărit de aproape 1,2 milioane de români la nivel naţional (1.184.000, reprezentând un rating de 6,7% şi o cotă de piaţă de 15,7%).
Dintre cele 21 de partide ale Campionatului transmise în direct şi exclusivitate de Televiziunea Română, cele mai urmărite au fost, aşa cum era de aşteptat, meciurile României. Au urmat, în ordine, Finala şi meciurile adversarelor.
Partida | Data | Faza | Telespectatori la nivel naţional(val medii pe interval de difuz.) | |
1 | FRANTA – ROMANIA | 24.iun.19 | Grupa C | 2.577.000 |
2 | GERMANIA – ROMANIA | 27.iun.19 | Semifinala 1 | 2.493.000 |
3 | ANGLIA – ROMANIA | 21.iun.19 | Grupa C | 1.673.000 |
4 | ROMANIA – CROATIA | 18.iun.19 | Grupa C | 1.056.000 |
5 | SPANIA – GERMANIA | 30.iun.19 | Finala | 862.000 |
6 | FRANTA – CROATIA | 21.iun.19 | Grupa C | 777.000 |
7 | SPANIA – FRANTA | 27.iun.19 | Semifinala 2 | 595.000 |
8 | ANGLIA – FRANTA | 18.iun.19 | Grupa C | 580.000 |
9 | BELGIA – ITALIA | 22.iun.19 | Grupa A | 495.000 |
10 | GERMANIA – SERBIA | 20.iun.19 | Grupa B | 438.000 |
Interesul românilor s-a manifestat şi în online, dovada fiind că în perioada Campionatului European de fotbal U21, postările de pe pagina de Facebook TVR 1 au depăşit 7 milioane de utilizatori unici, iar clipurile încărcate pe această pagină au înregistrat peste 9 milioane de vizualizări. Postările cu cel mai mare impact au fost cele din partida Anglia-România: 2-4, în care tricolorii mici şi-au asigurat în bună măsură calificarea în semifinale (vezi foto).
Acestor cifre li se adaugă şi cele înregistrate de pe canalul oficial de YouTube al TVR unde, în cele 2 săptămâni ale Campionatului, 2,1 milioane de utilizatori unici au realizat 6,5 milioane de vizualizări.
Campionatul European U21 s-a încheiat, dar viitorul fotbalului se vede în continuare la TVR, următorul mare examen al „tricolorilor mici” fiind Olimpiada de la Tokyo de anul viitor, transmisă de Televiziunea Română.