M-AM NĂSCUT CU EMINESCU ÎN CASĂ

Dragii cititori ai „REVISTEI DE RECENZII” mulți dintre domniile-voastre o să vă

întrebați:

„…Cum, un copil de la țară, din Dealu Viilor, care abia trecuse în clasa a V-a,

să memoreze atâtea poezii, douăzeci și cinci?”, pe care le învățasem cu atâta ușurință

fiindcă-mi plăceau cum îmi sunau în urechi: șopot de izvor cristalin din Fântâna Zânelor,

freamăt de codru îndrăgostit, șoptiri dulci „ca un fagure de miere”, toate versurile pentru

mine erau o muzică divină trimisă de Luceafărului nemuritor. Nu pot să uit acea zi când

tata Ilie mi-a făcut cel mai frumos dar din viața mea, minunata carte „POEZII” de

MIHAI EMINESCU (într-o zi însorită de 1 Aprilie, când împlinisem 12 ani). Era așa

de încântat de mine, și nu era petrecere la care să nu mă pună în fața cunoscuților să

le recit versurile mirifice ale demiurgului, iar el cânta cu multă patimă ”Pe lână plopii

fără soț” și ”Nu voi mormânt bogat” alături de unchiul Predoiu Ilie, (țârcovnic la sfânta

Biserică de la Vale, cu hramul Sfântului Dumitru) fiiul mamei Lisaveta, soră cu bunica

Ana Voican de la Știrbești.

Doamne, cum mai călătoream pe aripile imaginației… însoțit de bădița Mihai:

la „izvorul zânelor” în care-mi răcoream „piciorul gol”, săream „în barca mică îngânat de

glas de ape”, iar seara „la măsuța mea de brad” priveam în tavan cercul luminos ce-l

desena flacăra lămpii cu gaz, când liniștea era perturbată de neastâmpărații șoricei ce

se zbenguiau în pod, pe care-i ascultam „…cum învelișul/ De la cărți ei mi le rod” , iar în

dimineți senine, „în zumzet de albine” alergam în „câmp râzând” și nu-mi ajungea

ziulica toată ca să mă joc și să mă bucur de frumusețea codrului „bătut de gânduri” a

poienilor „smălțuite” în razele soarelui binefăcător, admirând florile și ascultând armonii

celeste „dulcea batere de vânt” , și glasul singuratic al unui corn ce-și anunța ciobanii

că în curând „se lasă seara peste sat”, smnalul la care „tresăream” și mă îndreptam

spre „căsuța copilăriei” … fiind frânt de oboseală, dar atât de fericit, ca acum să-mi pun

aceiași întrebare „unde ești copilărie cu pădurea ta cu tot?”

Cu aceste trăiri, pe care le păstrez în suflet (de peste șase decenii și jumătate) ca

pe niște odoare scumpe, am venit la Ateneul Român să-i aduc un omagiu fierbinte

bunului meu tată spritual, MihaiEminescu. O ploaie măruntă ne-a răcorit fețele pentru

câteva minute, iar când s-a auzit muzica de fanfară a Reprezentativei Armatei, dirijor

loc. col. Aurel Gheorghiță, bunul Dumnezeu și-a aruncat privirea peste fiii care-
i aduceau coroane de flori la statuia Sa (operă a sculptorului Gheorghe D. Anghel)

și lacrimile cerului s-au oprit ca prin farmec. Îmi este greu să descriu entuziasmul,

patosul cu care s-a vorbit în „fața” geniului, fiindcă îl simțeam că este aproape de

românii Săi, și le ascultă vorbele. Când inimile noastre intonau la unison simfonia

iubirii nețărmurite „DOR de EMINESCU!” , un stol de porumbei a făcut înconjurul

grădinii din fața Ateneului Român și ne-au vestit că ne-au adus solie de „bună pace”

de la bădița Mihai că, de acolo… din lumea Lui, ne păzește și ne călăuzește pe drumul

luminos al culturii și credinței noastre strămoșești. Fie-mi îngăduit să trec în revistă

câteva momente de la această procesiune a iubitorilor de poezie, a îndrăgostiților de

Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, a fost sărbătorit la Ateneul Român

de „Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni”, unde și-a dat concursul soprana

de coluratură Rodica Anghelescu care a cântat cu atâta dăruire sufletească

liedul ”Rugăciune” pe versuri Mihai Eminescu, muzica Eugen Cuteanu

și „Ave Maria” de Franz Schubert, alături de prietenul și dragul meu gorjan,

maestrul Gheorghe Zamfir, un adevărat PAN al naiului inițiatic, ambasadorul

incontestabil al muzicii românești pe care a făcut-o cunoscută pe cele cinci continente

ale globului. Apluzele au răsplătit cu prisosință prestația celor doi artiști desăvârșiți,

fiindcă în Rugăciunea genialului Eminescu, fiecare dintre cei prezenți în sala arhiplină

și-au regăsit credința și dragostea pentru MAMA, cea mai iubită ființă de pe pământ

„O, Maica prea curata/Și pururea Fecioara, Marie!” A cânta Maria Ghiorghiu

și l-a acompaniat pe carismaticul actor Eusebiu Ștefănescu. Acest eveniment

a avut loc prin străduința domnilor prov. univ. dr. Victor Crăciun, general de

armată dr. Mircea Chelaru, directorului artistic al Filarmonicii „GEORGE ENESCU”

maestrul Nicolae Licareț (care a cântat la orgă) din cele mai frumoase lucrări muzicale

închinate demiurgului împreună cu magicianul sunetelor celeste, Gheorghe Zamfir,

apoi a urmat inegalabilul eminescian, actorul Dorel Vișan de la Teatrul Național

București. Au prezentat Adrian Pădureanu și Iuliana Marciuc și s-a trimis de către

minunații artiști un salut cordial dragilor români, oriunde s-ar afla ei, că bădița Mihai

este cu noi, îl iubim și-l prețuim ca Luceafăr dătător de lumină și speranță întro-un viitor

Părinte drag, Poet iubit!/ Tu poţi cu Dumnezeu să stai/ În poarta sfântă de la Rai;/ Că

ai muncit şi ai tot trudit…/ Ca versului să-i dai mărire,/ Iar chipul mamei ai cioplit,/ Și-
n aur fin, cuvântu-ai dăltuit,/ În inimi, pentru nemurire./ Prin armonii nepieritoare,/ Şi-
n ritmul muzicii cereşti,/ I-ai pus arome pământeşti/ Şi murmur dulce de izvoare./ În

simfonii nemuritoare…/ Cadenţă timpului ai dat;/ Spre înălţimi le-ai ridicat/ Spre glorie

nepieritoare!

Scriitor-compozitor, Marin Voican-Ghioroiu