Motto: ,,Greu crește floarea-n iernile cumplite…”

Din caierul mare al vremii

Istoria strânge-un fuior

Scriind cu fir alb pe milenii

Hrisov cu hrisov, din izvor…

Din file de vechi manuscrise

Sigilii vorbesc cu viu grai,

În inimi stau visele scrise

Și țara, cu mândrul ei plai…

Eroi dăruind a lor sânge

Istoria-n fapte împletesc;

Sub cer cu medalii de stele

Scriu paloșe… Cronici doinesc…

 

Apele curg-rostogol șerpuind

Cu aur și solzi lucitori,

Cascade de spumă, din plete vuind

Pe stânci dau vârtejuri de nori…

Vinul cel dulce se coace în vii,

În boabe de roș’ chihlimbar

Și spumegă-n oale în stropi aurii…

. . . . . . . . . . . . . . .

Cu jind, vede ochiul barbar…

În mii de bătăi ne luptarăm

Acasă, pe glia cea sfântă;

Talazuri de foc și de pară

Deasupra, pe hoarda înfrântă !

Noi strângm în nimă datini,

Tărie în brațul de fier,

Copiii-îi ferim pe sub cetini,

Sub coase dușmanii cruzi pier !

*

Din nou în pace se înalță neamul

Și multe călimări rămân secate,

Încep străbunii a căta la slove

Și-a scrie-n cronici întâmplări uitate:

Veacuri de aur și de înflorire,

Cultură, arte, călători vestiți

Crestează pe răboj, spre nemurire

Și scoală iar voevozii adormiți…

Ce multă bogăție-n faptă, strânsă,

Ce manuscrise, urice, sigilii !

Poporul șterge grabnic fața plânsă,

Alcătuind noi pravile în concilii…

*

Din negre genuni ies vârtejuri de cer,

Dușmanul ne cearcă, noi iar îl gonim,

Mari torțe se-nalță: ideile noi

Și 1848 îl trăim !

Cu forțe-nmiite tot neamul e sus:

Trei chipuri în semn de dreptate se țes:

E g a l i, deplin f r a ț i, pe senin sau furtuni,

Doar tu, l i b e r t a t e, ești drumul ales;

Zdrobind iobăgia, prin tulnic răsuni !

De-atâtea jertfe mari ni-e plaiul plin !

Sub lespezi e îngropată numai huma…

Pe aripi de veacuri mândre zvonuri vin

Și se-mpletesc în faptele deacuma…

Pleiadele de cărturari români

În măiestrite graiuri limba cântă,

Ideile sădite azi cresc mâine

Și dorul de unire ne frământă.

Din fiecare fir de grâu ce crește,

Din fiecare piatră de pe munte

Poporul vrea U n i r e a, și o cere…

Cu arma în mână îndârjit se luptă –

Războiul taie pagini de durere…

Înscrie de trei ori poporu’ în faptă

Cuvântul drag ,,UNIRE”, sus pe steag,

De atât timp, cu dorul o așteaptă !

Victoria șterge lacrimi din șirag…

 

Erau atâtea de clădit,

Atâtea vetre sub cenușă,

Mii de comori zvârlite-n foc,

Și atâtea răni după cătușe,

Și umerii mai tremurau

De lanțul greu purtat mai ieri …

 

Pe întinsul țării au detunat năpraznic

Obuzele de tunuri, crunte bombe.

Vuiau deasupra, în vârtejuri, păsări

Și moarte trimiteau, flăcări de sonde !

Dar nici o clipă acest popor viteaz

Nu s-a îndoit de zilele de glorii…

 

Iar pacea ne-a învelit în haina-i albă,

Scriind pe rănile adânci: ,,Victorii”

 

În trasparența hărții văd imagini

De vechi cetăți cu ziduri crenelate

Și ape ce-au lăsat în urmă pietre.

Mai văd noian de oști tălăzuite,

Aud și bucium, naiuri și alăute.

 

Carpații-cunună, sub brazi ocrotesc

Bogate tezaure vechi,

Prin vechea mătase mioarele cresc

Și mieii albi zburdă… perechi….

Prin multele flori cu parfum de sulfini

Albinele miere aleg

Și roiuri de tei zumzăind în stupini,

Nectar, în zbor dulce culeg.

Din piatra nestemată azi emană

Un Făt-Frumos, o dalbă Cosânzeană,

Cu minți de genii populând o lume

Un popor mândru, plămădit din veacuri,

În țara mea cu zâmbet cald de mamă.