Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti!
Eu caut şi caut în ochii-ţi cereşti,
Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta,
Iubită, dorită, o gură — aşa!
Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi,
Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi,
Cu părul tău moale tu viaţa mi-o legi —
O ştii şi te faci că nu o-nţelegi!
Şireată şi dulce — copil vinovat —
De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat,
De ce-aştepţi să-l fur de pe ochii-ţi profunzi
Şi-n blondele plete tu capul ţi-ascunzi!
Cu mâna ţi-acoperi tu ochii tăi dragi,
Prin degete cauţi, nu râde, ci taci;
Pedeapsa ce meriţi, columbă a mea,
O gură-i. — Oh, dă-mi-o — mi-ai dat-o — aşa!
Divina poezie. Mă întreb de multe ori dacă Eminescu era contemporan cu noi ne dădeam seama de genialitatea lui dar mai ales ştiam a o aprecia?! Am pe noptieră două cărţi de referinţă pe care le mai deschid din când în când. Eminescu şi Arghezi. Doamne ce poeţi am avut!