Primul impuls al oricărui cititor este de a citi în cheie realistă, pentru că aceasta îi dă ancore de perceptie. Omul este preponderent o fiinţă conştientă şi realistă. Această caracteristică a sa iradiază în întreaga sa conduită: socială, economică, psihologică, estetică etc. Sigur literatura pleacă din realitate, iese din realitate fără a se desprinde în totalitate de ea şi se întoarce în realitate. Lecturată din acest unghi, cartea lui Mihai Fotache, „E păcat să n-ai păcate”, apărută la Editura GRAFIX Craiova în 2016, este o colecție de povestiri, ce ne proiectează într-o lume picantă, cu evenimente desfășurate în ritm rapid, de multe ori nesesizabile în detaliu dar trăite de fiecare dintre noi în sistemul prezentat, tangențial sau în afara lui, cu relații mai strânse sau mai largi în rețeaua socială construită după decembrie 1989.

O operă scrisă la un moment dat, exprimă situațiile, trăirile, emoțiile curente, volumul în discuție, aduce în fața noastră acte, fapte, evenimete parcă, de când lumea și pământul, în permanență actuale, aceleași conflicte, aceleași cauze, același fond, aceleași efecte, diferă numai instrumentele, forma de exprimare, bine surprinsă de autor și subtil prezentată.

Experiența acumulată în anii de jurnalism, situarea în mijlocul faptelor pe eșicherul politic, posibilitatea comparației „actualului” cu „fostul”, versatilitatea profesională, dar în special propensiunea artistica în mânuirea tehnicilor literare dau prospețime lecturii odată cu idea de noi interpretări în mentalul nostru, adormite, negândite sau nesesizate la momentul trăirii.

Stilul ales este pamfletul, o specie literară cu caracter satiric, în care scriitorul evidențiază anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane. În același volum găsim și teatru scurt. Am încadra stilul autorului din acest volum, și în literatura paradoxistă. În literatură şi artă acest stil a fost fondat în 1980 de Florentin Smarandache, profesor de matematici în SUA, Universitatea New Mexico. Curentul de avangardă numit paradoxism, a apărut ca un protest împotriva totalitarismului, avand mulţi adepţi în lume și constă în folosirea excesivă în creaţii a contradicţiilor, antitezelor, antinomiilor, oximoronilor, paradoxurilor. In concepția lui F. Smarandache, „totul este posibil, chiar și imposibilul”, „nimic nu e perfect, chiar și perfectul”, argumentând și construind pas cu pas logica.

În același context, îl menționăm și pe Solomon Marcus, discursul lui preponderent centrat pe conceptele de antinomie, contrast, paradox, în toate formele de explorare hermeneutică în spații ale culturii – literatură, lingvistică, filozofie, artă, educație. O existență sub semnul opozițiilor, al tensiunilor intelectuale, al contrariilor interioare ține de ambivalența naturii umane – materie și spirit, rațiune şi sensibilitate, real şi ideal, bine și rău, idee și afect, o polarizare constantă a expresiei, a opțiunilor, a conținuturilor și a formelor de manifestare. Aceste dualități și contrarii se împletesc totuși în structuri coerente, cu o logică interioară, o configurare a unei unități ce închide în sine inevitabile dualități sau pluralități semantice, pentru că, citându-l pe Hegel, „o privire mai adâncă în natura antinomică sau, mai just, dialectică a raţiunii arată în general că orice concept e unitate de momente opuse, cărora în consecinţă li s-ar putea da forma unei afirmaţii antinomice”.

Parcurgând volumul întâlnim aceste contrarii, paradoxuri punctate în diverse împrejurări „-Popa a văzut necuratul?- A văzut pe dracu’, m-a văzut pe mine la partid și când mințea și înșela lumea zicea că se gândea la mine… auzi scuză. -Ce scuză, că e păcat să n-ai păcate?” (p.11) E păcat să n-ai păcate; „-Nu totdeauna ce nu se face e rău făcut cuiva, răul ăla poate fi un bine facut bine la un moment dat de un om bine făcut” (p.31) Eu, tu și-o umbrelă; „-Vine unu’ ca B… cu sloganul “Să trăiți bine, rău de tot”…- Cu capul gol, dar cu fes de politician.” (p.25) Franc-Furt; „-Atunci făceam bine și ce făceam rău, acum și ce fac bine e tot rău.” (p.35) Când la trap, când la galop; „-Mă, nici ca ăia, dar nici ca ăilalți – suntem ca noi – ne place să fim martori la cărat de apă.-Nu-i așa? -Nu-i așa, că nu-i așa?”(p.106) Nu-i așa, că nu-i așa ;

Lectura volumului „E păcat să n-ai păcate”, te propulsează într-o lume pe cât de ireală, pe atât de reală a unui „teatru forum” în care spectatorii devin actori și actorii spectatori, o lume a spectactorilor, o lume în care spectatorii au opinii, pot lua atitudine, pot modifica finalul spectacolului în conformitate cu cerințele, nevoile, trebuințele existențiale ale momentului- „-Trăim totuși într-o democrație. – Cam privata democrația noastră, a lor, a ălor de afară e altfel. –Fie, dar o bună democrație trebui supravegheată de presă”(p.24) Franc-Furt, în contextul în care „media este considerată a patra putere în stat” (A. Soljenitin).

Structurile sociale înglobează stările de adevăr, incertitudine și fals respectând în esență regulile neutrosofiei, structurile având spectru multiplu, elementele structurii sunt inductoare de entropie, producătoare de incertitudine. Un spațiu cu un element, înseamna o opinie, un alt element induce o alta opinie, un alt element induce la rândul sau o alta opinie. Opinia fiecarui element al structurii trebuie respectată. În acest fel se construiește o structura socio-neutrosofică. Rezultă o structura socio-neutrosofică foarte extinsă ca spațiu ce se doreste a fi filtrată, evaluată, analizată prin algoritmi științifici. Teoria neutrosofică a fost generată, dezvoltată, axiomatizată și extinsă domeniului socio-uman de profesorul Florentin Smarandache în anii ‘90.

„-Știi la ce mă gândeam, dacă noi românii suntem tot atât de deștepți pe cât de proști, ar fi nula la nula și n-ar fi o catastrofă, dar dacă suntem cu mult mai mult proști ce ne facem?” (p.12) Țeapă, țapligi, țapinari

O abordare aparte întâlnim în piesa de teatru „ …Care este”, satiră puternică la adresa regimurilor politice aflate la guvernare în diferite mandate. Cele trei personaje, un fost ministru, un actual ministru și un preot, aflat în timp și spațiu la „spovedania” celor doi demnitari, ne pun în temă cum se face politica ultimilor douazeșicinci de ani, o politică atipică, o politică ieșită din procedurile doctrinare, un amestec între stânga și dreapta, numai câștig să fie. În tot acest amalgam de idei apare părerea spectactorului –„Poți fi un fericit, foarte fericit când nu conștientizezi ce li se întâmplă semenilor tăi, cu cât înțelegi mai puține întâmplări nefericite cu atât îți pasă mai puțin și invers. Foarte important este să fii înțelept, să ai o măsură în toate, să ai onoare și demnitate, să ai bun simț și credință, să faci bine ce faci…”(p.129);„La scriitori e altfel, cu cât un scriitor este mai ciudat prin ceea ce face, cum se comportă cu atât e mai normal – normalitatea scriitorului este ciudățenia… anormalitatea, da anormalitatea e normalitate, e firescul.”(p.132); „…ne naștem goi și murim îmbrăcați… Din prima zi începe numărătoarea inversă spre veșnicie, de unde am venit. Viața e ceva strâmb cu cap și coadă.”(p.117) …Care este

Suntem introduși în realitatea curentă, printr-un comic de situație de înaltă ținută, fondul este de un tragism tratat și prezentat gradual pe parcursul piesei. Dacă la început personajul preotului este prezentat în tandem cu cu cei doi demnitari, supus păcatelor la fel ca orice ființă umană, pe parcurs se delimiteaza de concepția de corupție a celorlalți. Revine la credință cu stoicism, la menirea sa de preot în această lume, de a aduce „oile rătăcite pe calea cea dreaptă”, pentru el aceasta înfăptuindu-se zidind mănăstiri –„Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul vostru voi mai face o manastire…, iar voi ca politicieni ce sunteți faceți ce-ați învățat: vopsiți drumurile și șoselele cu asfalt la preț de autostradă, zugrăviți pereții blocurilor cu laude deșarte…”(p.137)

Oare ce tensiune ar putea da unei povestiri şi cât de iute ar ascuți conflictele şi contura personajele prezenţa, la vedere, a sabiei destinului!

Pe de altă parte, notabile sunt, capacitatea de a imagina şi dexteritatea de a utiliza multe dintre virtualităţile limbajului pentru a crea lumi fictive care să îndemne la reflecţie şi care să stimuleze potenţialul de comunicare al incomunicării, un lest al conștiinței noastre pentru a analiza, evalua și lua decizii potrivite în ontologia vieții, a da sens existenței, a trecerii prin această lume.

Cartea, prin conținut, este remarcabilă atât prin radiografierea tematicii, cât şi prin abordarea problematicii şi punerea în evidenţă a ideaticii realității contemporane. Cartea constituie o plăcere şi sub aspectul elevat al tratarii subiectelor, cât şi sub aspectul trăirilor estetice. Scrisă concis şi concentrat, ea este un model pentru cum literatura merge în pas cu viaţa. Stilul este unul agreabil şi plăcut. Per ansamlu: avem o carte admirabilă!