Ale mele zile sunt pustiuri cari
Rătăcesc în ele roze caravane;
Câte visuri blonde, albe, suverane,
Câţi emiri fatidici dar cu muşchii tari,

Călărind pe negri, nobili armăsari,
Şi cămile câte au trecut duşmane
Prin nisipu-n flăcări şi cu doruri vane,
Eldorado,-n fine ca să le răsari?

Şi câţi lei de-orgoliu au răcnit sub soare?
Ocean de sânge, aur şi vâltoare;
Însă după zile, zile au urmat,

Iar pustiul creşte şi pustiu-i unul,
Pe când caravane câte-a spulberat
Sau le-a prins în munţii de nisip Simunul!