Mircea Eliade: Romanul adolescentului miop. Analiză, de Dan Ionescu
Trei scriitori savanți a dat cultura noastră: Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu-Hasdeu și Mircea
Sunt două motive pentru care tânărul Eliade se hotărăște să elaboreze primul lui roman: ca să demonstreze premianților clasei lui cât de valoros este și din spirit competitiv față de cartea în vogă atunci, La Medeleni, de Ionel Teodoreanu, o îndrăzneală a tânărului care este dispus să se ia în piept cu prozatorii de succes, ceea ce înseamnă că într-adevăr are ceva de spus și se consideră îndreptățit s-o facă.
În perioada monarhică, Bucureștiul era în fruntea orașelor europene, recunoscut ca „Micul Paris”. De exemplu, dacă un film se proiecta azi în America, mâine rula în cinematografele din București. Așa se explică și existența jazului, a cărui origine e americană, în sălile de dans ale capitalei în anii douăzeci ai secolului trecut. Transferul de modă, indiferent de feudă, se executa prompt, poate și atmosfera aproximativ cosmopolită.
Ceea ce Mircea Eliade considera că lipsește romanelor lui Ionel Teodoreanu menționează negru pe alb: „Nu mă sfiam să închin un lung capitol descoperirilor erotice și aproape tot ce credeam eu și colegii mei despre iubire” etc.
Un adolescent de felul cum a fost Mircea Eliade pare desuet astăzi și din cauza diferențelor dintre societățile contemporană și interbelică. Astăzi, la îndemână este internetul, care permite conectarea la un flux pregnant de informații, de pe orice punct al planetei. Orice tehnologie modernă, în afara avantajelor, are și inconveniente, între care cel mai acut îl constituie depărtarea de obiectul cultural numit carte. Alt pericol: vicierea informațiilor de către administrator și în absența cărții de pe raftul de bibliotecă, a unui corector (clasic precum cartea în care să mai credem), avem propensiunea de a le recepta ca bune, corecte.
Romanul adolescentului miop ne ajută să înțelegem puțin dintre premisele ascensiunii lui Mircea Eliade, savant recunoscut și profesor de Istoria religiilor.