Mircea Moisa: Comprehensiune şi viziune critică
de Ştefan Vlăduţescu
Cărţile profesorului Mircea Moisa sunt întreprinderi intelectuale în care orizontul originalităţii nu este adus în situaţia de a sfida sistemele de referinţă şi axiologia canonică. Acestui model de lectură i se conformează şi „Caleidoscop la purtător – 2” (Craiova, Editura Aius, 2011).
Cele trei secvenţe ale volumului ilustrează o deosebită capacitate analitică ce blând pune în mişcare argumente. Coerenţa probării este admirabilă. Inferenţele curg natural şi mângâietor. Raţionamentul critic nu bruschează în nici un fel mintea dispusă să înţeleagă resorturile abordării şi concluziile. Am spune că Mircea Moisa face critică de viziune. Pe de o parte, demersul investigativ se circumscrie unei viziuni aşezate asupra culturii, artei şi literaturii. Pe de altă parte, demersul de lectură se îndreaptă către viziunea, perspectiva, punctul de vedere pe care opera le face vizibile. Viziunea critică vine în întâmpinarea viziunii artistice. Este vorba de o critică vizionară, calmă, tihnită, lipsită de grijile marilor incertitudini.
Pentru critic, cartea este un eveniment intelectual, iar autorul unul emoţional. Admiraţia înconjoară atât opera, cât şi pe creator.
Pentru Mircea Moisa creaţia şi creatorul sunt opera unui spirit supraordonat amândurora. Opera şi autorul se merită unul pe celălalt în cadrul unor destine similare. Pe „cunoscutul istoric craiovean Dinică Ciobotea – prof. univ. dr. la facultatea de profil a Universităţii din Cetatea Băniei” îl reţine în raport de consonanţa competenţelor personale cu calitatea lucrărilor, despre ardelenii de marcă stabiliţi în Craiova. Este vorba, înainte de toate, de Aaron Florian, Ioan Maiorescu şi Constantin Lecca. Reflecţia profesorului Mircea Moisa trece dincolo de documente şi se ridică la comprehensiunea gesticii umaniste şi la percepţia convergenţei trăirii patriotice: „Pe toţi i-a uimit (…) conştiinţa apartenenţei la acelaşi neam prin aceeaşi limbă maternă”.
Examenul critic are loc într-o tonalitate binevoitoare şi pozitivă. Investigaţia caută valori. În corespondenţa lui George Călinescu se identifică elemente de demitizare: „Socotit cândva, o bună perioadă, idealist, literat retras în turnul de fildeş, G. Călinescu se înfăţişează ca un creator abordabil”. Călinescu se arată a fi un om plăcut, agreabil şi deschis comunicării. Se remarcă faptul că „dintre toate personalităţile de anvergură care-i scriu, numai Camil Petrescu şi Al. A. Philiphide i se adresează cu «tu», încolo toţi corespondenţii, în afară de un coleg de liceu, folosesc pronumele de politeţe”.
O excepţională delicateţe se face simţită în lectura cărţii gazetarului de marcă Mircea Pospai despre cea mai importantă personalitate culturală a Olteniei actuale, Tudor Gheorghe: „Tudor Gheorghe, în umbra menestrelului” (Craiova, Fundaţia-Editura Scrisul Românesc, 2010).
Sunt scoase în evidenţă valoarea artistului Tudor Gheorghe, substanţialitatea cărţii şi subtilitatea jurnalistului Mircea Pospai.
O analiză temeinică şi pertinentă este aceea a calităţilor comune ale operei şi ale prozatorului Marin Preda: „Luciditatea, raţionalitatea, deplina rectitudine, morala sunt însuşiri supreme ale marelui nostru prozator, şi implicite, şi explicite în întreaga sa operă”.
Găsim că întâlnirea dintre autor şi opera sa are loc în cadrul formulei existenţiale. Primul trăieşte în limitele ei şi o face să transpară prin dinamica interioară a operei.
Incidental, Mircea Moisa, ca transilvănean cu conştiinţa identităţii naţionale şi cu cea a caracteristicilor locale, face o radiografie a spiritului oltean: „Specificul oltean constă în energie, vitalitate, mercantilism, speculă şi speculaţie”.
Alături de vizionarismul metodic şi comprehensiunea existenţială, o altă caracteristică a criticii literare artistice practicate de Mircea Moisa o constituie limpezimea şi coeziunea stilistică.