Interviuri ca la carte
de Dan Ionescu
Dialogul pentru Mircea Pospai a fost alternativa de serviciu la vocația de a elabora cărți de reportaje sau epice. Convorbiri de după-amiază (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2012, 264 p.) reprezintă, după cum apreciază autorul în Scurtă lămurire, „rezultatul transcrierii câtorva dintre sutele de interviuri înregistrate mai demult ori mai de curând, ca jurnalist (…). Ar mai fi ceva de spus, anume că am dorit ca această carte să ofere și altceva decât simplele interviuri transcrise și, în unele cazuri, adnotate de către interlocutori sau autor. Am considerat că adăugirea unor fragmente de convorbiri, pe un CD atașat, vă prilejuiește dumneavoastră, cititorilor, o altfel de întâlnire, mai directă și mai adevărată, cu oamenii pe care eu i-am invitat la microfon”. Cei intervievați sunt: Nestor Vornicescu, Varujan Vosganian, Adrian Cioroianu, Gabriel Chifu, Horia Bădescu, Dinu Săraru, Carmen Firan, Constantin Zărnescu, Florea Firan, Gabriel Coșoveanu, Paul Aretzu, Jean Băileșteanu, Constantin Stan, Ion Hobana.
Cartea se deschide cu un interviu pe care Nestor Vornicescu, academician și cărturar, rămas în memoria noastră „cu înfățișarea monahului păstor de suflete”, l-a acordat autorului în ianuarie 1990. Problemele discutate sunt despre „ce a însemnat credința întru Hristos, credința ortodoxă în această parte a lumii”, despre scrierile interlocutorului, despre faptele sfinților creștini și despre scrierile patristice ale Sfântului episcop Teotim al Tomisului.
Subiectul de plecare în compania lui Gabriel Chifu, „poet marcant și prozator contemporan”, îl reprezintă romanul Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită și tot de el povestită. Elementele autobiografice devin pretexte ale unui dialog interesant. Lumea locului se bucură de prețuirea importantului conlocutor: „Am plecat fizic din Craiova de mai mulți ani. Iată, slujba m-a adus la București, unde ne aflăm acum. Dar am plecat numai fizic. Sufletește sunt acolo. Aș zice mai mult. Lumea aceea este mai bine conturată și mai prezentă în mine acum, când am luat, oarecum, distanță geografică. Distanța geografică mă face să am o imagine mai limpede a acelei lumi, care este extrem de prețioasă și mă definește”.
„Poetă, prozatoare, ziaristă, autoare de piese de teatru și scenarii de film”, Carmen Firan se angajează în subiecte consistente despre literatură și cultură, dar și altele inedite, precum statutul de emigrant sau de profesor debutant.
Cursul clasic al unui tânăr în profesie, înainte de optzeci și nouă: repartiție, navetă etc. mai putea fi depășit, datorită destinului individual al fiecăruia dintre noi. După Revoluție, destinul, cel puțin al doamnei Carmen Firan, a cunoscut o ascensiune conformă propriilor merite. Sinceritatea în dialog aduce în prim-plan momente de alternanță a descurajării temporare cu succesul, ceea ce pentru cititori este atât de bine datorită exemplului de viață pe care-l pot lua. Dar ce s-ar fi întâmplat fără momentul de libertate. Este o dilemă interesantă pe care pe parcursul paginilor, am întâlnit-o și la ceilalți invitați la dialog ai autorului.
Născut la Craiova, însă părăsind-o de timpuriu, Varujan Vosganian vorbește despre casa bunicilor lui, situată pe strada Brândușelor. Prezintă cu afecțiune Craiova veche, dar și unele neamuri apropiate care în timp, și-au făcut un nume bun în urbe. E vorba, între alții, de „Nășan Melichian, tatăl faimosului Agop Melichian, care a fost proprietar de cafenea, la Universitate (…). Da, toți studenții Craiovei, multe decenii, au fost mușterii lui Agop Melichian. Cafeaua care se bea acolo nu putea fi găsită în altă parte”. Între valorile orașului, sunt teatrul, dintre ale cărui figuri de prestigiu, Varujan Vosganian își amintește de Amza Pellea, și echipa mare a Craiovei, de pe vremea lui Oblemenco. Alt oraș prezentat este Focșani. Spațiu mai larg ocupă dialogul despre Cartea șoaptelor, „Cartea anului 2009” în România.
„Criticul și istoricul literar, profesorul universitar, editorul și creatorul de reviste, ambasador al culturii românești” Florea Firan dezvoltă subiecte din perspectiva spiritului său pătrunzător: „călătorie pe firul unei vieți”, colaborarea cu studioul de Radio Oltenia Craiova chiar „în perioada 1981 – 1986 când am fost profesor în Italia, la Roma și la Pisa”; despre lucrările: Presa literară craioveană, a cărei primă ediție a apărut în 1976, Profiluri și structuri literare, De la Macedonski la Arghezi, Tudor Arghezi – treptele devenirii. Alte obiective ale interviului vizează activitatea de cercetare științifică a desfășurat-o în Ministerul Învățământului sau la Institutul de Științe ale Educației. Pe larg, se discută despre activitatea pe care prof. univ. dr Florea Firan o desfășoară la Editura și Revista „Scrisul Românesc”, dar și despre
„Craiovean prin origine, bucureștean prin locul unde muncește”, Adrian Cioroianu este următorul intervievat. El deschide subiect despre propriile-i rădăcini și destin. Evocă jocul suveran al Craiovei Maxima, precum și atmosfera pe care numai în Parcul Romanescu o poți avea, „un parc unicat al țării, pentru care am făcut reclamă peste tot în lume, pe unde am ajuns”. Temele se diversifică pe parcursul convorbirii, de la politică la familie. Adrian Cioroianu aduce la suprafață amănuntele unei vieți petrecute deseori sub reflectoare, împreună cu stările dobândite în aceste împrejurări.
Gabriel Coșoveanu, Paul Aretzu, Constantin Zărnescu, Horia Bădescu și Dinu Săraru au locul lor privilegiat în cartea de față.
Mircea Pospai a fost un profesionist al domeniului radio, pentru o bună perioadă, directorul Studioului de Radio Oltenia Craiova. Convorbirile de după-amiază desigur atestă acest fapt și pe larg sunt despre intimitatea de atitudine a unor personalități.