Filiala Oltenia a Uniunii Scritorilor din România
Prezenţe remarcabile la Târgul de carte ”Gaudeamus” Craiova
”Caravana Gaudeamus”, organizată de Radio România, a demarat, ca în fiecare an, cu Târgul de carte de la Craiova, desfăşurat în perioada 26 februarie – 2 martie 2014, în foaierul Teatrului Naţional “Marin Sorescu”. Aceasta a fost cea de-a XIII-a ediţie a desfăşurării târgului în Cetatea Băniei şi au participat peste 40 de edituri, dintre cele mai importante din ţară şi din zonă, precum şi importanţi difuzori de carte. Numărul vizitatorilor a depăşit cifra de 12.500. Coorganizator a fost Radio Oltenia Craiova, iar principal partener Filiala Oltenia a Uniunii Scriitorilor din România, care a organizat manifestări de promovare a creaţiei literare, a lansat cărţi ale membrilor săi şi a oferit Trofeul Gaudeamus.
Dezbatere şi lansări de carte
Unul dintre cele mai importante evenimente din bogatul program de manifestări al târgului a fost dezbaterea „Cartea astăzi – scenarii optimiste şi scepticism postmodernist”, desfăşurată vineri, 28 februarie. Au participat numeroşi scriitori, studenţi, elevi, cadre didactice, iubitori de literatură. Invitat special a fost istoricul şi scriitorul Adrian Cioroianu, iar moderator Gabriel Coşoveanu, preşedintele Filialei.
Participanţii la dezbatere au vorbit pe larg despre prezentul şi viitorul cărţii pe suport de hârtie, ascensiunea şi condiţiile răspândirii cărţii pe suport electronic, avatarurile editurilor pentru realizarea producţiei de carte în condiţiile actuale.
Concluzia principală a fost aceea că, indiferent de suportul pe care se află creaţia literară, important este lectura în sine şi capacitatea de selecţie, subliniindu-se rolul familiei, al instituţiilor de învăţământ şi al mass-mediei în stimularea lecturii.
Dezbaterea a fost precedată de lansarea cărţilor “Cea mai frumoasă poveste” de Adrian Cioroianu, “Căruţa merge mai departe” de Mircea Pospai şi “Portrete în timp” de Florea Firan.
Masa rotundă „Scriitori din Radio Oltenia”
Manifestarea s-a desfăşurat sâmbătă, 1 martie, şi a fost subsumată genericului “Radio Oltenia 60”, vârstă pe care îndrăgitul post de radio din zonă o va împlini la 6 iunie anul acesta. Au participat scriitori care au lucrat sau lucrează în radio, unii dintre ei membri ai Uniunii Scriitorilor din România, redactori radio cu experienţă şi tineri reporteri, iubitori de literatură şi ai radioului. Vorbitorii în cadrul mesei rotunde, moderată de Gabriel Coşoveanu, au evocat opera şi personalitatea scritorilor care au lucrat de-a lungul timpului la postul oltenesc de radio, au remarcat oportunităţile pe care munca de reporter le oferă documentării şi au subliniat calitatea emisiunilor literare şi cultural ale radioului. În final, au citit din creaţiile lor Ioana Dinulescu, Mircea Pospai, Liliana Hinoveanu şi Mircea Liviu Goga.
Acordarea Trofeului Gaudeamus
Anul acesta, pentru prima dată, Filiala Oltenia a USR a fost nu doar unul dintre participanţii prin lansările de carte ale unor scriitori din filială sau iniţierea unor evenimente adiacente târgului, ci un partener resimţit de publicul iubitor de carte ca un adevărat coorganizator.
Astfel, Filiala a oferit principalul premiu, Trofeul Gaudeamus, o combină muzicală „Philips”, care a fost expusă în foaier pe tot parcursul târgului. Acordarea premiului s-a făcut, conform regulamentului stabilit de organizatori, prin extragerea din urnă a unui buletin de vot, dintre cele introduse de vizitatori pentru desemnarea celei mai apreciate edituri sau celei mai râvnite cărţi a târgului.
Norocul a fost fost în mâna unui copil de patru ani, chemat pentru extragere dintre vizitatorii din târg în acel moment, iar norocosul se numeşte Florin Bădescu, care a declarat că este un mare iubitor de carte şi un vizitator frecvent al librăriilor.
Premiul a fost înmânat de Gabriel Coşoveanu, preşedintele Filialei.