Picăturile de apă,

prelinse pe cilindrul de lemn

al găleților suspendate în cercul de piatră al fântânii,

se aud noaptea,

când ia apă un consătean.

Ziua s-ar întâmpla similar,

dacă n-ar fi guguștiucii pe cumpănă să cânte.

Tăcerea, pentru a nu fi rănită,

se refugiază în mine și stă,

fără a vorbi nimic despre ce are de gând

să cuprindă noaptea și nici a doua zi, de pe la cinci,

să-mi spună mie, gazda ei,

ce a mai auzit aseară pe drum.

Cade clipa din ceas!