“Nimic sub soare nu este mai dulce ca numele lui Iisus” 

Prezentarea cărţii Ne vorbește părintele Cleopa – 15

de Liviu Florian Jianu

Părintele Cleopa Ilie s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie, anul 1912;  familia Ilie a avut zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru băieţi şi patru fete) au supravieţuit; “Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, au fost un exemplu viu de trăire crestină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică şi de copii. Nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copiii, şi duceau o viaţă curată şi bineplăcută lui Hristos. Casa lor era ca o biserică, aşa cum povestea şi Părintele Cleopa: ”Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar şi la miezul nopţii ne sculam şi făceam rugăciuni”. Nu se auzea între ei de înjurături, beţie, desfrâu, judecăţi pentru avere şi avorturi, ci viaţa de zi cu zi curgea lin ca o apă dulce de izvor, căci aşa se moştenea din moşi-strămoşi şi aşa era tradiţia creştină în partea locului.”( din “Viaţa părintelui Cleopa”, de arhimandrit Ioanichie Bălan).

Părinţii săi erau ţărani liberi, plugari, agricultori şi crescători de oi şi vite. Cinci dintre copiii familiei Ilie au urmat calea monahiei, între care şi Constantin Ilie, călugărit Cleopa Ilie. Rămasă văduvă în 1943, Ana, mama părintelui Cleopa, este adusă şi ea la mănăstire de părintele Cleopa, şi tunsă în monahism sub numele de Agafia.

“Dintre toţi duhovnicii mănăstirilor noastre din a doua jumătate a secolului XX, doi au fost recunoscuţi în toată ţara ca fiind cei mai iscusiţi. Aceştia au fost Ieroschimonahul Paisie Olaru (1897-1990) şi ucenicul său, Arhimandritul Cleopa Ilie (1912-1998).Amândoi erau cercetaţi de numeroşi credincioşi şi monahi; amândoi aveau darul cuvântului şi al lacrimilor. Amândoi au crescut în viaţă mii de ucenici de toate vârstele, de la copii şi oameni simpli de la ţară, până la intelectuali, preoţi şi ierarhi. Amândoi erau părinţi harismatici şi înainte-văzători. Amândoi erau oameni de rugăciune şi se jertfeau pentru mântuirea celor mulţi.”

Oier, călugar, stareţ, pelerin la muntele Athos şi la Ierusalim, la Sfântul Mormânt, neîntrecut vorbitor şi povestitor, om de o fenomenală memorie şi rară inteligenţă, spirit enciclopedic, desăvârşit duhovnic,  mare rugător, îndelung postitor, răbdător ascultător, binecuvântat cu darul lacrimilor, izvor de linişte, smerit călugăr, misionar înnăscut, suflet prea-milostiv,  părintele Cleopa Ilie este şi un cărturar profund, apărător al dreptei credinţe: avea să scrie, printre altele, cărţile “Predici pentru monahi (Predici filocalice)”, “Spovedania arhiereilor”, “Spovedania stareţilor”, “Spovedania preoţilor de mir”, “Despre credinţa ortodoxă”, “Convorbiri duhovniceşti”, “Predici la praznice împărătesti şi la sfinţii de peste an”, “Predici la Duminicile de peste an”, “Valoarea sufletului”, “Despre vise şi vedenii”, “Ne vorbeşte Părintele Cleopa” ( 8 volume, între 1995 şi 1999 – actualmente, 15 ), “Minunile lui Dumnezeu din zidiri”, “Acatistier”; unele dintre cărţile părintelui au fost traduse în greacă, italiană, engleză.

De dincolo de moarte ( 2 decembrie 1998 ), părintele Cleopa Ilie ne vorbeşte a 15-a oară, odată cu volumul 15 al cărţii “Ne vorbeşte părintele Cleopa”. Cartea a apărut în anul 2006, la editura Mănăstirii Sihăstria, continuând şirul de mărgărite al istorisirilor părintelui, din ciclul “Ne vorbeşte părintele Cleopa”. Aceste cărţi m-au ajutat în momente din cele mai critice ale vieţii. M-au sfătuit atunci când nu ştiam ce cale să urmez. Ce să fac. Când Universul a trecut indiferent pe lângă mine, cel care zăceam în şanţ, bătut de sine însuşi, şi de viaţă, părintele Cleopa mi-a vorbit, mi-a şters rănile sufletului, m-a aşezat la masă, m-a întins în pat, şi mi-a deschis ochii spre o lume care trăia, ignorată, neştiută, nebăgată în seamă, la câţiva paşi. Lumea Bisericii  şi credinţei ortodoxe. Aceste cărţi au facut din mine, dintr-un învins, un nano-creştin. O infinitezimală particulă de suflet, inimă, şi raţiune de creştin ortodox. Oferindu-ne această carte, parintele Cleopa Ilie ne aprinde o candelă la icoana Maicii Domnului, ne împreunează mâinile a rugăciune, şi ne istoriseşte despre… ( voi enumera capitolele cărţii, citând din fiecare atât pasajele pe care le-am considerat  reprezentative – cât şi, la unele dintre ele,  concluziile părintelui. Regret faptul că sarea, pâinea, şi mierea cărţii, anume, istorioarele şi amintirile părintelui, nu le-am putut reproduce în acest spaţiu. La preţul de 5 pâini, cartea este, din păcate, inaccesibilă celor săraci, şi prea “ieftină”, în sens peiorativ, celor “bogaţi cu duhul” )…

– alegerea vieţii – “Iată că judecăţile lui Dumnezeu nu sunt ca judecăţile noastre. Că dacă-i vreme bună la înmormântare s-a dus omul în rai şi dacă-i vreme rea s-a dus în iad. Acestea sunt păreri greşite, ale oamenilor celor nesocotiţi. Dumnezeu nu ţine cont de vreme, Dumnezeu ţine cont de faptele omului.”

– milostenia – “Nu stă fericirea în a da mult sau a da puţin. Fericirea este aceasta: să dai după puterea ta. Aţi văzut: Mântuitorul era în Ierusalim şi veneau boieri iudei, oameni bogaţi, şi dădeau în gazofilachie, adică în cutia templului. Turnau sume de bani. Dădeau mult, că aveau. Era poruncă de la Dumnezeu ca să dea din avere la cutia templului. Şi Mântuitorul era acolo cu apostolii. El adesea era în templul lui Solomon unde învăţa lumea. A venit o biată văduvă, necăjită, săraca şi avea şi ea doi bănuţi legaţi într-o batistă, cu două-trei noduri. Şi îi era ruşine să-i scoată, când vedea cât de mult dădeau aceia. Dar până la urmă a dezlegat şi ea bănuţii aceia din basma cu lacrimi în ochi şi i-a pus şi ea în cutia templului, cu mare smerenie că n-are de unde să dea mai mult. Iar ştiutorul de inimi era acolo. El nu se uită la faţa noastră. El vede inima tuturor, gândurile. Îi zice lui Petru: “Vezi, Petre, văduva asta? Ea a dat mai mult decât toţi în cutia templului”. “Dar cum, Doamne?” “A dat doi bănuţi, că atâta a avut. Ăştia au dat din prisosul lor, le-au rămas buzunarele pline. Ea a dat toată averea ei şi i-a primit Dumnezeu cei doi bănuţi mai mult decât tot ce-au dat aceştia”.

“De aceea pentru milostenie vă spun: faceţi cât de puţin, numai să faceţi oleacă de milostenie”.

– vrednicia rugăciunii către Maica Domnului şi a milosteniei – “Dumnezeu primeşte pe om la pocăinţă până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima, dacă cinsteşte pe Maica Domnului, mijlocitoarea noastră către Dumnezeu, şi dacă face milostenie. Amin.”

– milostenia ajută şi în viaţa aceasta, şi în cea viitoare – “milostenia nu numai în vremea morţii şi în ziua judecăţii, ci şi în viata aceasta ne ajută nouă şi ne scoate de la necazuri şi de la primejdii”.

– rugăciunea – maica tuturor faptelor bune – “Iată ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul: “Dragostea din rugăciune se naşte”. Deci dacă se naşte din rugăciune, negreşit că rugăciunea este mai mare, este maica dragostei.” “… Maxim Mărturisitorul, marele teolog din secolul VII, zice aşa:” Toate faptele bune ajută pe om să câştige dragostea dumnezeiască, dar nici una ca rugăciunea””…”Toată fapta bună o vedem poruncită de sfinţii apostoli. Dar când vorbeşte de rugăciune, auzi ce zice: “Neîncetat vă rugaţi””… “Un suflet care nu se roagă e mort şi satana îşi bate joc de dânsul, îl duce unde vrea. De aceea, vă rog, întotdeauna aduceţi-vă aminte de sfânta rugăciune în toată clipa şi în toată vremea”…”Roagă-te un ceas dimineaţa.”…”Cum nu poate trăi hoitul ăsta de trup fără hrană, fără apă, fără aer, fără mâncare, aşa nu poate trăi sufletul fără rugaciune. Hrana lui este rugăciunea, meditaţiile sfinte, citirea sfintelor scripturi. Nu te înşela, că dracul nu stă degeaba. Tu nu te rogi, dar el când îţi găseşte mintea goală, ţi-o umple cu toate drăciile lui.”… “Deci dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa”, sau “Tatăl nostru”, sau “Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine”, şi celelalte, deci dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia. Îl arde! Cine? Numele Domnului.”…”Cum a uitat omul frica lui Dumnezeu, cum păşeşte cu îndrăzneală, la păcat, la toate răutăţile. Pentru ce? Uită că Dumnezeu se uită în inima lui nu aşa cum ne uităm noi în oglindă. Auzi ce spune Solomon? “Ochii lui Dumnezeu de miliarde de ori sunt mai luminoşi decât soarele”…Este vreun colţişor unde nu cercetează atotştiinţa lui Dumnezeu?Credeţi voi o nebunie ca aceasta?”…”El nu ştie numai ce gândeşti tu acuma sau ce ai să gândeşti peste trei ani, sau ce are să gândească cutare om care nu s-a născut sau se va naşte peste o mie de ani. Toate sunt de faţă la El”… “Nu te pun la pravilă de 10 ore cum au călugarii de făcut. Zi o rugăciune scurtă, dar adeseori. Auzi!”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa!”… “Sunt oameni simpli, dar având frica lui Dumnezeu, ei zic o rugăciune mică, dar Dumnezeu o primeşte ca pe o mare jertfă, că ei o zic cu toată inima”…

–  întâlnirea cu părintele Paisie Aghiorîtul – “Numai ce vedem că iese un bătrânel cu barbă albă, cu capul gol: Oriste! Oriste! Adică, pe greceşte: Poftiţi! Poftiţi!”… “… el ne-a spus pe nume la toţi… ne-a zis pe nume la fiecare. Deşi nu ne-a mai vazut şi nici noi nu l-am mai văzut…” …”…. Zice: – Dragii mei, cine are trei lucruri: credinţă dreaptă în Dumnezeu, smerenie şi fapte bune, se mântuieşte oriunde.”…

– cum s-au săvârşit părinţii Veniamin Iorga ( mort în 1976 ) şi Victor Cristescu ( mort în 1964) –  “…ne-a spus (Veniamin Iorga):… Eu mor mâine la ora 10..Şi-a cerut iertare… eu l-am împărtăşit…”…”Era mare, desăvâşit om. N-avea nimic în casă decât o scândură goală. Manca o dată în zi după apusul soarelui. Avea o rugăciune a minţii permanentă…” … “…la ora 10 fix atâta a zis: “Iertaţi-mă!” a suspinat odată şi a căscat gura. Se vedea limba lui în gură cum zicea rugăciunea lui Iisus, dar nu se mai auzea nimic…”

– despre rugăciune – “…harul de multe ori se retrage ca să ne înveţe smerenia şi nu cumva să avem cutezanţă de sine, că noi suntem cineva şi pentru nevoinţa noastră a venit harul lui Dumnezeu. Harul e tot har, e mila lui Dumnezeu”…

– moşul Gheorghe Lazăr – convorbire cu un grup de ardeleni – “… A umblat zeci de ani desculţ, cu capul gol, cu un cojoc rupt. Şi când era gerul de 40 de grade, el ţinea predica. Zăpada era până dincoace de genunchi şi cât vorbea el se topea până ajungea la pământ, că avea picioarele fierbinţi ca focul şi din capul lui ieşeau aburi. Mânca o dată pe zi după apusul soarelui numai pâine şi varză verde…” … “ are osemintele la mănăstirea Văratec. … a oprit trenul la Paşcani pe linie… a vindecat mii de bolnavi… a făcut evreii de s-au botezat…”…”… el toată ziua zicea psalmi şi rugăciuni…”…”Dacă îl ocăra cineva, zicea:”Dumnezeu să-l ierte, că nu ştie ce face” Foarte blând om era”.

– puterea unui adevărat creştin – “…iată cum  un creştin adevărat, care îşi face canonul rânduit de duhovnic şi care este în taina lui Hristos prin post, prin rugăciune, prin răbdarea ispitelor, nu numai pe sine se mântuieşte, ci îi aduce şi pe alţii la credinţă şi îi înţelepteşte, şi nimic nu pot asupra lui vrăjile şi fermecătoriile.”

– plecarea la mănăstire – “Noi stăteam mai toată noaptea la rugăciune. Ehe, dar câte ispite şi câţi draci veneau noaptea atunci şi să vezi ce ne făceau nouă! Îţi faci cruce. Dacă au văzut că suntem hotărâţi, veneau diavolii şi se suiau în pod, iar în pod aveam cam un vagon de alimente, orz, grâu, cum era la ţară pe atunci, că aveam 28 ha de teren arabil. Şi când făceam noaptea metanii şi citeam la Psaltire, dracul se făcea porc şi grohăia şi se scărpina de podeaua de la pod: “Uooh, uooh, uooh…” Şi aşa de tare se scărpina de pod, încât grâul trecea prin podea şi cădea în cap la noi.

Dar fratele Vasile, care era mai mare, îmi spunea: “Frate, nu te uita, nu te teme. “Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi””. Noaptea, când făceam Utrenia, venea un căţel negru nu ştiu pe unde, că era uşa încuiată. Cum făceam metanii, intra printre picioare la noi şi tot ne muşca de câte un picior. Aveam nişte metanii de lemn de alun, făcute de mine pe când umblam cu oile şi cu acelea tot dădeam după el. Fratele Vasile îmi spunea: “Lasă-l măi, că ăista-i dracu, dă-i pace.” – “-Dar mă muşcă”. “- Nu te teme.” Numai ce vedeai că nu mai este. Cum nu ştiai pe unde intra, aşa nu ştiai pe unde s-a dus.”

– cine se smereşte, câştigă – “… când se întâmpla ceva, o sfadă în casa la voi, ori femeia, ori bărbatul, ori un copil, ştii care biruieşte? Ia să-mi spuneţi! Mânca-v-ar raiul! Cel care zice mai întâi: iartă-mă, mamă, că am greşit! Sau iartă-mă, bărbate, că am greşit! Sau iartă-mă, femeie!, acela a biruit pe draci. În măsura în care iartă, e şi el iertat de Dumnezeu”.

– schimbaţi-vă la faţă întru înnoirea minţii voastre – “cum mă pot eu schimba la faţă, să-mi înnoiesc mintea? Uite cum: dacă eu văd în mintea mea un gând rău şi am frică de Dumnezeu, atunci zic rugăciunea aceasta:”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (sau păcătoasa)” şi depărtez gândul acela de la mintea mea. Dacă eu am gândul de desfrânare, sau de ură, sau de mândrie sau de slavă deşartă sau de făţărnicie sau de viclenie sau de lenevie sau gândul iubirii de arginţi sau al iubirii de plăceri sau al iubirii de averi, orice gând ar veni în mintea mea, dacă eu îl scot afară din minte cu rugăciunea “Doamne, Iisuse…”, eu am scos păcatul din minte şi atunci vine Duhul Sfânt.”… “Cât de păcătos ar fi omul, când, Doamne fereşte, e în primejdie şi l-a părăsit toată lumea, el din adâncul inimii să alerge la Dumnezeu, că Dumnezeu nu lasă pe nimeni. Auzi ce spune proorocul Isaia:” Mai degrabă va lăsa mama pe fiul său, decât eu să te las pe tine, cela ce ai nădăjduit spre mine.” Deci nimeni să nu-şi piardă nădejdea când e în necaz şi scârbe mari, ci din adâncul inimii să strige la Dumnezeu şi un singur suspin şi un singur glas din inimă îl mântuieşte pe om, atrage asupra lui mila lui Dumnezeu şi capătă viaţa vremelnică şi viaţa veşnică. Amin.”

– despre isihasmul moldovean şi paisian – “Isihia a fost practicată la început de primii pustnici şi părinţi ai pustiei care şi-au însuşit rugăciunea inimii, numită şi rugăciunea lui Iisus, sau rugăciunea curată…”…”Cela ce intră deapururea în inima sa, se înstrăinează de toate cele frumoase ale vieţii. Căci cu duhul umblând, poftele trupului a le şti nu poate”… “Am auzit şi citit mult despre acest soare duhovnicesc al rugăciunii celei de gând a inimii, dar, spre ruşinea mea, în practică niciodată nu am pus-o, pentru a mea lenevire şi răceală la cele bune”. Părintele Cleopa Ilie este, uneori, un Ion Creangă al satului românesc. Al satului despre care poetul şi filozoful Lucian Blaga spunea “Veşnicia s-a născut la sat”. În oralitatea şi spiritul creştin curat, nealterat, al părintelui Cleopa, se oglindeşte, de atâtea veacuri, apa vieţii lui Dumnezeu, pe care fântâna adâncă  şi liniştită a sufletului său o scoate din adâncurile celei mai sănătoase tradiţii populare creştine, şi ne-o întinde s-o bem, în pustiul atât de inteligent, însingurat şi materialist, al timpurilor. Alteori, părintele Cleopa  este el însuşi o creangă înflorită a pomului cunoaşterii binelui şi a răului, din raiul tuturor sfinţilor lui Dumnezeu.

Părintele Cleopa Ilie este un Constantin al lui  Alexandru şi Ana Ilie, aşa cum Ion Creangă este un Nică a lui Ştefan a Petrei; el a renunţat să se  statornicească ca monah la muntele Athos sau la Ierusalim, pentru a-şi face intrarea singuratică în rai – şi a ales Sihăstria şi România, ca loc de îndrumare creştină a poporului, pentru a duce în Eden o Românie întreagă, o Românie, şi un Pământ,  ale tuturor timpurilor. <<“Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu… >> îşi amintea Ion Creangă. “Faceţi crucea dreaptă!” rostea, cu ultimele lui puteri – ţinut de după subsuori de doi călugări tineri, căci singur, nu mai putea să meargă – părintele Cleopa, în faţa unei mulţimi copleşitoare de ţărani şi orăşeni, veniţi la Sihăstria din toate colţurile ţării, să îl asculte numai şi numai pe el. Şi vremurile le îndreaptă bunul Dumnezeu după crucea noastră…. Puţin ne-a mai rămas de făcut pe pământ…O cruce dreaptă…