Nicolae Pârvulescu: Teza lui Costel – Viaţa fără subtitrare

Recenzie de Mirela Teodorescu

Prin romanul Teza lui Costel, Nicolae Pârvulescu ne prezintă al optulea roman al domniei sale, roman de o fineţe remarcabilă a radigrafierii  parcursului prin viaţă, am putea spune exhaustiv, al unui personaj, al unui concept, al unei ideologii.

Prin definiţie, romanul realist realizează un contract implicit cu cititorul: ceea ce autorul prezintă este adevărat şi, totuşi, este o operă ficţională şi totul e inventat. Acest aspect poate să pară paradoxal, dar cuprinde esenţa romanului realist: ceea ce citesc s-ar fi putut întâmpla. Acest lucru permite o identificare puternică a cititorului cu personajul principal, pentru puţinii care îşi regăsesc propriile emoţii, din acest considerent romanul realist este foarte precis în ceea ce priveşte termenii, contextul istoric şi social, descrierile şi portretele care servesc chiar la inserţia istoricului prin metaforă.

Ţesătura romanului este impecabil realizată, inserând elemente de roman de introspecţie şi analiză psihologică în desfăşurătorul şi parcursul romanului,ne confruntăm cu o tipologie de personaje bine conturate, bine plasate în timp şi spaţiu care dau consistenţă şi coeziune temei romanului, metodei de abordare tehnice şi artistice.

Evoluţia personajului  principal, Cosmin Bordeianu, este exemplară, provine dintr-un mediu social sănătos, o educaţie în spiritul teoriei marxist-leniniste din perioada post-belică, teorie care a marcat tinerii vremii în toată fiinţa, ierarhia valorilor trecând numai prin tezele marxist-leniniste. În anturajul lui, tinerii concurau la titlul de cel mai pătruns de ideologia comunistă, nu exista altă unitate de măsură. Familia consimte şi încurajează acest demers, fiind deasemenea ancorată în activitatea politică comunistă a societăţii, tatăl, inginer sef la o mare întreprindere din oraş, mama activistă de partid angrenată puternicîn promovarea ideologiei comuniste în rândul maselor, bunicul fost director de unitate de învatamant, toţi cu studii făcute în perioada comunistă. Drumul parcurs de tânăr este unul spectaculos, cu o atitudine devastatoare de a acumula cunoştinţe în domeniul ideologiei marxist-leniniste, susţinut şi de o dragoste sinceră de adolescentă din partea Cristinei, prefigureazăo carieră solidă în domeniul istoriei. Personajul Cosmin, este un student de excepţie, un student de nota 10, “zeciulică”, cum îi spun colegele, pe tot parcursul studenţiei, cunoscător de mai multe limbi străine, ocrotit de ţesătura încâlcită a demascărilor, uneltirilor, minciunilor, cinismului vremii.

Numai că, într-o zi, toată liniştea este tulburată de discuţiile cu tatăl şi bunicul,  care îi spun că el nu este cine este, că originea lui nu este cea pe care o ştie, că lumea lui nu este cea pe care a trăit-o, că ceea ce a construit atâţia ani în siguranţă devine incertitudine, fals, minciună, standardele sale atât de riguroase sunt încălcate în totalitate.  O răsturnare totală a axiologiei sale, deschiderea unui abis fără cuprindere.  Primul instinct, conform moralei comuniste, este de a mîrturisi în faţa secretarului de partid că el este un impostor, că identitatea luinu este conformă cu statutul sau de comunist exemplar, el este unul dintre aceia împotriva cărora sistemul actual luptă cu inverşunare pentru stârpirea lui.

Personajul intră în criză de identitate, lumea se năruie, se prăbuşeşte în jurul lui. Nu există repere de care să se agaţe, procedurile, normele, regulile ideologiei marxist–leniniste nu sunt conforme cu noul său statut. Din acest moment are loc o dedublare a personajului Cosmin. Cosmin, personajul model pentru societatea comunista şi Cosmin, personajul cu sânge albastru, moştenitor al unei averi considerabile, fiul unor oameni de valoare morală impecabilă, oameni cu rădăcini în istoria neamului. Acum află că regimul burghezo-moşieresc a avut oameni educaţi, morali, care promovau valorile spirituale şi materiale, prin care s-au păstrat şi transmis de-a lungul generaţiilor. Acum află că şi dincolo de teoria comunistă, au existat valori, morală, pragmatism, respect, simţul datoriei, patriotism, concepte bine definite, aplicate şi verificate de-a lungul istoriei. Ceea ce detesta cel mai mult, devine lucrul cel mai de preţ, ceea ce ura devine dragoste, duşmanul devine prieten.

În roman apar exemple de jertfă şi devotament din partea multor oameni care s-au sacrificat pentru patrie, pentru istorie, pentru generaţiile care urmează.

Cosmin este un personaj în care se dă o luptă crâncenă între cele două eu-ri, cel pe care-l afişeaza la vedere în lumea reala, exterioară, şi cel al trairilor interioare, al unei  axiologii  universale.

Prietenia cu colegul de grupă Nicu Stănilă,un personaj pragmatic, o individualitate creată şi conturată în condiţiile primare ale muncii de partid, călit pe şantierele naţionale de muncă îi consolideaza principiile şi îi dau metode de refugiu, soluţii la problemele apărute, interpretare a situaţiilor apărute, concluzionarea actului în sine, prin enunţarea unui concept simplu: teza lui Costel.

“Teza lui Costel” este conceptul care răspunde tuturor cerinţelor, tuturor situaţiilor, “panaceul universal”, şablon, model, standard, pattern de clasificare,  analiza, evaluare, axiologizare a tipologiei personajelor,explicaţia tuturor lucrurilor.

“- Mergem, dar sunt în stare să pun pariu pe orice vrei tu că nu ţi-ar strica deloc nici dacă ai avea tot timpul în minte un adevăr pe care mi l-a spus mie şeful de echipă chiar în prima mea zi de salariat şi de atunci eu îl repet în gând de cel putin zece ori în fiecare zi şi l-am botezat, zicându-i: “TEZA LUI COSTEL”: “Omul este dat in p… mă-sii”. Este ceva mult mai profund decât: “Omul este măsura tuturor lucrurilor”, “Omul este cel mai preţios capital”, Omul sfinţeşte locul” şi multe alte inepţii de felul acesta.”

Romanul “Teza lui Costel” este un roman al promovării valorilor, al speranţei, al optimismului, al stăpânirii de sine, al luptei interioare şi exterioare. Un roman al societăţii româneşti post-belice cu frământările sociale ale vremii, al destrămării categoriei sociale burghezo-moşiereaşti pe de o parte, perimată, orientată împotriva poporului şi progresului,conturarea şi dezvoltarea unei categorii noi, clasa muncitoare pe bazele ideologiei marxist–leniniste, călcând şi desfiinţând toate principiile anterioare, o clasă noua bazată pe principii discriminatorii, promovatoare de non-valoare, corupţie, minciună, falsitate, iar pe de altă parte o restaurare a clasei sociale trecute, a valorilor apriori momentului revoluţiei comuniste, valori solide, durabile în timp, etalon pentru evoluţie, progres.

         Teza lui Costel, este un roman de mare anvergură în timp şi spaţiu, tipologia personajelor bine conturată, conflictul apărut este neaşteptat de cititor, naraţiunea desfăşurându-se pe mai multe planuri toate convergând spre personajul, Cosmin Bordeianu. Romanul este unul solid, de o semantică impecabilă.

Prin romanul “Teza lui Costel”, Nicolae Pârvulescu depăşeste realismul clasic, similar romanelor lui Călinescu, creează caractere dominate de o singură trăsătură definitorie, realizând tipologii, modernizează tehnica narativă, foloseşte detaliul în descrieri arhitecturale şi în analiza personajelor, înscriindu-se astfel în realismul secolului XX, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac.

Ascunsul lumii nu este o simplă formulă, ci o realitate diferită pe care artistul autentic caută cu înfrigurare să o dezvăluie în configuraţia şi adevărul ei.  Drumul parcurs de identitate spre adevărul fiinţelor  şi al lucrurilor este presărat cu suferinţă şi iluzii. Este în firea lucrurilor… Adevărul fiinţelor este mereu ascuns, iar această fiinţă de excepţie – artistul – se străduieşte să-l descopere, să-i cunoască logica semnificaţiilor şi sensul pentru a-l oferi semenilor. Nu este mai puţin adevărat că atât fiinţele cât şi lucrurile iradiază o lumină iluzorie, de unde şi eşecurile conştiinţei artistului de a ajunge la adevărul lumii. E metafizica.

„Într-o vreme în care civilizaţia pare să intre în degringoladă, când sentimentul la îndemână este nesiguranţa şi când certitudinile se izolează într-un orizont îndepărtat, o voce vibrează pentru valori şi pentru ordinea lumii: este vocea epică echilibrată şi optimistă a unui romancier. Cu atât mai bine că acesta este Nicolae Pârvulescu. Lumea literelor şi lumea noastră au, astfel, o şansă în plus: Domnia Sa a fost bunul, fermul şi onestul profesor al multor generaţii. Şi mai este şi acum, ca romancier” (Ştefan Vlăduţescu, Ramuri, nr.10/2011).