O carte de interviuri și portrete

Cronică literară*, apărută în revista „Scrisul Românesc”

Cartea Ascensiuni interioare (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016), de Angela Martin, „o jurnalistă de clasă”, conține, în prima parte, Interviuri, iar în partea a doua, Portrete. Autoarea stabilește, în Cuvânt către cititor, criteriile de bază ale realizării cărții: „Personajele care însuflețesc volumul de față sunt reale. Forța lor intelectuală și faptele sunt însă extraordinare. Însușirile spirituale și morale se regăsesc în propria Operă care le exaltă și le potențează, le expune fără încetare judecății publice și le impune. Oamenii aceștia sunt pentru noi modele”.

Conform titlului, interviurile au însemnat pentru Angela Martin un prilej de metamorfoză sufletească, iar prin Portrete, îmbogățește galeria personalităților evocate. De asemenea, ambele secțiuni atestă o dublă vocație a autoarei, pentru jurnalism – vreme de peste zece ani a lucrat la revista „Cultura” – și pentru eseu, iar „dacă ar fi să numesc, în ceea ce o privește, o calitate, dintre cele ce îi compun portretul moral, aș alege, poate, înaintea altora, simțul valorii” – scrie Augustin Buzura în prezentare.

Interviurile, care acoperă perioada 1991-2015, au fost luate unor personalități precum: Jan Starobinski, Thierry de Montbrial, Florin Constantiniu, Kjell Espmark, Jean Askenasy, Jaap Lintvelt, Augustin Buzura, Eugen Simion, Ioan Holender, Serge Fauchereau, Irinel Popescu, Ioan Aurel Pop, Alexandru Zub, Dorin Sarapoleanu ș.a.

Unul dintre marii critici ai secolului trecut a fost Jan Starobinski, care, din 1946, fiind asistent de literatură franceză la catedra condusă de Marcel Raymond, a găsit „în literatură un prilej de a vorbi despre ansamblul culturii, despre întâlnirea acesteia cu științele omului și ale naturii”. Angela Martin l-a intervievat când autorul celebrului studiu Textul și interpretul, a împlinit 85 de ani.

Una dintre întrebările frecvente ale omului în general, inițiată la noi în plan cultural de Miron Costin, în poemul filosofic Viața Lumii, și amplificată mai târziu de umanistul Dimitrie Cantemir, în lucrarea Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea, este dacă totuși viața are vreun sens pe această planetă ancorată într-un cosmos fără sfârșit. Un răspuns pe măsură conferă academicianul Thierry de Montbrial, care lămurește speța: „Să acționăm ca și cum ar exista cu adevărat un sens al istoriei”.

Florin Constantiniu a generat, în anii nouăzeci, prin lucrarea de succes editorial, O istorie sinceră a poporului român (1997), o optică interesantă de reconsiderare a istoriei naționale marcată de personalități, despre a căror origine este bine să se vorbească mai puțin, importantă fiind fapta care supraviețuiește omului cu limite instituite de cotidian. În 2006, când s-a consemnat convorbirea, istoricul își reafirmă scepticismul caracteristic, însă de multe ori obiectiv: „Națiunea română nu mai are putere să facă istorie”.

La temelia tuturor acțiunilor umane stă conștiința. A discuta despre conștiință, definită și drept sumă a activității cerebrale, cu neurologul Jean Askenasy, școlit în România, respectiv, în Craiova și în Cluj-Napoca, are o dublă însemnătate. Pe de-o parte, se poate vedea lista imensă de lucrări filosofice citite în timp de intervievatul Angelei Martin, iar pe de altă parte, să vorbești despre „kohinoor-ul din coroana universului” cu un specialist cu practică îndelungată în domeniu, este ca un voiaj prin universul cu secrete al creierului uman.

Despre tehnica narativă a focalizării vorbește Jaap Lintvelt. În acest sens, el a publicat Eseul de tipologie narativă și lucrarea Aspecte ale narațiunii. Deși este un interviu, Angela Martin îi conferă ocazia de a discuta pe larg și într-un mod aplicat, despre această tehnică de narare, oarecum modernă. Expozeul profesorului olandez implică de asemenea deosebirile dintre noțiunile „un punct de vedere” și „viziune”.

În cuvintele: „Mai mult decât propria-mi suferință, mă doare suferința altora”, Augustin Buzura, care dă curs opiniei generale a celor care mai cred că, înainte de a fi scriitor, trebuie să fii un om adevărat, căruia să nu-i fie străin nimic din ce-i aparține firii, exprimă condiția altruistă a scriitorului. Chintesența de forță a condiției criticului literar o formulează Eugen Simion: „În critica literară, este ca în sport: învingi – e bine, pierzi – mergi mai departe”. Criticul literar și de artă francez, Serge Fauchereau, combate, într-un fel, rutina timpului liber, a cetățenilor: „fără mituri, am dispărea în anonimatul inert al serialelor de televiziune”.

Director de operă, Ioan Holender, ca un adevărat homo civitatis, constată eșecul politicii românești: „La noi, în politică, democrația a ajuns să fie mai mult mantaua corupției”. Și iluștrii medici, Irinel Popescu și Dorin Sarafoleanu, precum și istoricii Dan Berindei, Ioan Aurel- Pop și Al. Zub, își ancorează discursul, tot în sfera politicii. Remarcile sunt la unison de natură dezaprobatoare la adresa acestei îndeletniciri stângaci practicate la noi.

Mărturisirile de credință și de viață ale personalităților intervievate ies la suprafață, datorită abilității de manieră a Angelei Martin care acoperă cu competență domeniile asupra cărora discută. Ea are în vedere principala pasiune a conlocutorilor și le acordă prilejul de a expune pe larg despre ce alte resorturi au mai abordat pentru a-și netezi calea către succes.

În a doua secțiune a cărții, intitulată Portrete, se constată harul eseistic al autoarei, care știe să surprindă principala calitate a personalității vizate. Primele pagini sunt consacrate lui Adrian Marino: „Iată, au trecut cinci ani de la moartea lui Adrian Marino, pe care istoria noastră culturală îl va reține neîndoielnic ca pe un mare critic de idei”. Pe Mircea Iorgulescu îl surprinde mai cu seamă în latura umană: „Era un om ferm, un om de opinie. Aducea însă totul, până și ultimul amănunt al trăirii personale sau culturale, la o viziune interioară.”.

Studiul datând din octombrie 2013, asupra operei lui Augustin Buzura, unul dintre cei mai importanți prozatori contemporani, este dezvoltat pe două planuri, primul, al traiectului profesional, de la medic la scriitor profesionist, al doilea, al temelor predominante din romanele Absenții, Orgolii, Fețele tăcerii, Vocile nopții, Refugii, Drumul cenușii, care „pe măsură ce apăreau, publicul era tot mai avid să le citească, prindea la rândul său curaj și îl îmbărbăta pe autor să fie tot mai contondent”.

Alte portrete literare sunt despre Plenitudinea posibilă, la Jan Starobinski, despre Rigoare și farmec, la Jean Rousset sau Manuel Scorza: Bizara memorie a istoriei literare, Kjell Espmark: Confidențe despre uitare, Thierry de Montbrial: „Ori totul are un sens ori nimic nu are sens”.

Ascensiuni interioare de Angela Martin este o carte complexă, care pune în lumină efortul și realizările personalităților prezentate și a cărei lecturare impresionează, fie prin subiectul colocviilor, fie prin angajamentul cultural al autoarei însăși.