https://blog.revistaderecenzii.com/

            Sunt tot mai puțini semeni de-ai noștri care să aibă un caracter bun. La mulți le lipsește modestia. Ba chiar unii zic că, în ziua de azi, modestia e un defect. Că, dacă nu te lauzi singur, nu te laudă nimeni. Nu mă așteptam să fiu dezamăgit de o personalitate marcantă a urbei noastre.

            Acum ceva timp, eram cu fiul meu, la un meci de fotbal. Ne făcuse un prieten rost de bilete la lojă. La un moment dat, nu mică mi-a fost mirarea când, la fotoliile de unde se privea meciul, am zărit un VIP local, de care vă vorbeam mai sus. I-am spus și prietenului meu care-l cunoștea și a venit să-l salute, ocazie cu care au schimbat și câteva vorbe. Eu luasem de acasă cartea cu care am debutat în ale scrisului, Secretul fericirii, în ideea că poate o ofer unei persoane remarcabile. Mai erau VIP-uri la loja noastră și la cele vecine, dar am ales pe respectivul, scriindu-i și o dedicație semnificativă. Venise împreună cu soția, care era vecină de fotoliu cu băiețelul meu.

Am scos cartea din borsetă, am conceput dedicația pe măsură și m-am postat în preajma lui, așteptând momentul prielnic. Mi-am făcut curaj și i-am oferit carte, spunându-i că este cartea mea de debut, că i-am scris și o dedicație și faptul că, în prezent, am deja șase publicate. I-am zis că este literatură motivațională și acest gen e puțin adus în discuție de scriitorii români. Mi-a mulțumit politicos, a luat-o, dar nu a avut curiozitatea măcar să o deschidă la prima pagină, să vadă dedicația. Și-a pus-o-n poală și în câteva minute i-a pasat-o fiului, care a dus-o pe masă în lojă. Și acolo a stat, până s-a terminat meciul. Eram curios dacă vreo persoană, care o văzuse pe masă, era interesată să o răsfoiască, dar nu s-a întâmplat asta. La plecare, am urmărit momentul când trebuia să ia cartea și să plece cu ea acasă. A dat să plece, împreună cu soția, iar cineva din anturaj, aruncând ochii pe masă și văzând cartea, l-a atenționat să nu o uite. VIP-ul nostru a făcut un gest cu mâna că nu are nevoie de carte și a plecat. Mă gândeam că o ia cel care-l atenționase, dar nu, tot pe masă a rămas. Am așteptat puțin, am intrat în lojă și am luat-o eu. Cred că nu a observat nimeni. Cine să se sinchisească de o carte, pe cine, din elita orașului, mai impresionează o carte?    Și uite așa m-a dezamăgit această personalitate care a făcut ceva pentru acest oraș minunat, dar, la capitolul caracter, mai are mici carențe. Mă gândesc să-l caut zilele următoare, în ideea că a uitat cartea și i-am adus-o.