https://blog.revistaderecenzii.com/
Romanul este incitant atât prin subiectul ales, cât și prin abordarea personajelor și analítica ce mi-a amintit de cel care ne-a părăsit deja, scriitorul psiholog Augustin Buzura. Dar și prin diversitatea planurilor narative în timp și spațiu geografic, realizare structurată arhitectural cu un talent aparte de către scriitorul craiovean Ion Munteanu.
Tinerețea sufletului nu lasă loc lucrării timpului, sau poate intenționat nu ține cont deloc de transformările inestetice și adesea hidoase, precum în cazul personajului principal al cărții, dirijorul de sorginte română. Caut să găsesc partea pozitivă a celui care poate nu ar fi făcut muzică dacă nu ar fi iubit natura cu cerul ei confundat adesea cu ochii albaștri ai femeilor pe care le-a dorit. Ce-i muzica, dacă nu bucuria care-n veci nu moare? Muzica, vibrația sufletului, precum a corzilor viorii, asociată atât de des cu femeia. O ardoare sfântă sau un instinctual imbold diavolesc simțea în toate căutările, în aventurile nenumărate de pe plaiul natal dar și în țările unde întâmplăor sau cu voită insistență a ajuns. Talentul sau farmecul personal studiat și supralicitat, au fost aliații bogatei sale vieți. În prezent Franța are 11 milioane de persoane în situație de handicap. De aici și normalitatea atâtor case de rezidență sau pensiuni de lux. Multe foarte asemănătoare cu cea descrisă de autor. De aici senzația de déjà vu, de veridicitate a locului și a personajelor ce-și găsesc locul în Pensión. Nimeni nu întreabă muzicianul de chinul său atunci când a ajuns la o vârstă, la situația critică când artistul crede că trăiește o viață atemporală. Paradisul căutat e aici, în universul parfumat al sânilor ei, în dulcea primăvară a privirii albastre… Muzica și succesul devin arme de seducție pentru artistul nostru. Faptul că venea din negura istoriei încărcate de lipsuri și frustrări specifice anilor ’50 din România comunistă, făcea ca-n nopțile sale, vibrația intimă a sufletului să-l facă fragil, adict. Corabia fiecăruia ajunge sau nu pe țărmul visat, însă ea se mișcă mereu, o duce și leagănă vântul, o duce timpul. Competiția i-a făcut de atâtea ori pe oameni nefericiți. Cum să fii fericit când ești mereu în goană să-ți depășești colegul de breaslă, profesorul sau maestrul, condiția socială? Dar mai ales cum să fii fericit în cazul când n-ai reușit ceva și devii cinic și jignitor cu alții? Sau și mai rău, găsești o bolnăvicioasă satisfacție în plăcerile nevinovate ale gurmandului, vrei tot ce-i mai bun, delicios; mâncare, femei tinere, foarte tinere, ca propria-ți fiică. Fiecare pasăre pe limba ei piere, e concluzía simplistă ce-l definește în final pe personajul principal. Căruia îi bănuim sau nu un nume ”cunoscut”.
Socratic vorbind, omul se naște virtuos. Dar virtutea se mai și învață, ea trebuie căutată mereu sau trezită. Însă omul născut virtuos poate fi coruptibil. Dirijorul a căutat mai cu seamă să fie un virtuoz pe scenă, nicidecum un om virtuos; zonele de umbră ale personalității sale de hedonist le-a ascuns sau atenuat prin limbajul său de om educat, umblat, instruit în muzică și-n ale vieții. Cu siguranță, dorul eternității se confundă-n sinea sa cu dorința de supraviețuire, cu nevoia de necontenită contopire cu femeia, fără să facă o pasiune acerbă pentru aceasta. Are totuși momente exaltante, cu adrenalină, profită de existență, de libertatea de mișcare dar mai ales de…succes. Meritat sau fabricat cu orice mijloace. Devine și părinte, de două ori, însă nu unul exemplar, ci mai degrabă tată de duminică, căci meseria și aventurile sale îl țin departe de familie, de părinți, de frate, de prietenii adevărați. Nefericit, neîmplinit, în amurgul său sentimental, celebrul om devine neliniștit, cu regrete, adesea trist și dezamăgit. Dar speranța nu l-a părăsit pe săgetător, hedonistul din el e prea puternic și se vrea vioara întâi, continuând să fie elegant și șarmant cu orice preț. Și prețul e amar și foarte ridicat de la o vreme. Căci cel care făcea victime, a devenit victimă, amintindu-ne de zicala că orice naș își găsește nașul. Speră ca iubita cea tânără, Irina cea alintată Irene, să-și revină din momentele de rătăcire spirituală și să iasă de sub influența unei secte periculoase sub imperiul căreia trăiește. Se crede posibilul salvator și viitorul soț al acestei Lolite, dorind ca ea să-i dăruiască și copii în ciuda refuzului ei ferm, nemulțumindu-se doar cu trupul, prezența și iubirea acesteia. Doar că dragostea nu trebuie să fie închisoare; asta pare să fi uitat cel care o viață a trăit în libertate, a colindat și a cules polenul florilor oriunde a putut. Fără multe eforturi sentimentale, adesea cu o implicare incertă și nu tocmai asumată, chiar atunci când legitima o relație prin căsătorie.
Toamna e sezonul pentru a planta, înrădăcina și astfel a putea înflori primăvara-vara viitoare. Aventura are însă limite și libertatea un final. Mai ales libertinajul. Un final adesea negândit, tragic. Viața pune la locul său pe fiecare. Suntem victimele propriilor demoni, adicții. Filosofia egoistului care și-a urmărit realizarea unui vis, să facă doar ce-i place, cu orice mijloace, se adeverește nemiloasă. A seduce cu orice preț, machiavelic, nu duce mereu la rezultatele scontate. Foamea de vise arde pe cel ce rătăcește prin deșertul existenței sale. Lemnele erau scumpe pentru cămăruța casei închiriate și copilul neastâmpărat vrea ”să ia ochii” cu orice preț celorlalți și să impresioneze. Calcula apoi totul, mereu grăbit și agitat ca Glonțul, obișnuit cu ce-i mai bun și mai frumos încă de pe vremea când alegea cele mai arătoase ouă de Paște. Orchestra este instrumentul dirijorului și paradoxal, dirijorul este cea mai importantă persoană din orchestră, deși nu face parte din ea. Vioara e instrumentul violonistului, așa cum femeia aparține bărbatului, cum crede acesta. O patologie existențială cu cauze genetice cumulate cu insatisfacția rătăcirii prin viață, cu dorința de-a se regăsi emoțional. Deși-n aparență joacă rolul învingătorului, al omului puternic, adulat și iubit de o mie și una femei, poate chiar mai multe. Cum putea să le rețină numărul, numele? Cum poate dormi liniștit cineva care are pe conștiință un lung șir de fapte nu tocmai ortodoxe? Gelos, hedonist, fantasc, acest bătrân muzician surprinde. Dar nu și pe autorul deghizat în doctor psiholog. O aventură umană și o bucățică de istorie contemporană prin viața unui om de succes, muzician de origine română. Dorința rămâne dorință și tentația, tentație. La orice vârstă. Asta par să spună personajele cărții și finalul dantesc al revoluției culturale din Pension.
Să lăsăm o șansă fiecăruia! Ce este mai grav, nu-i ce a fost înainte, timpul dintre tine și ce ai dorit. Teribil este ce vine după, când realizezi abisul dintre ce ai dorit să devii și ce ești în realitatea prezentului. Asta nu-i de iertat! Toți avem un secret a proteja, însă secretul dirijorului îl duce spre un final deloc de invidiat. Nu cred că un japonez ar suporta să nu vadă cireșii-n floare măcar o dată în viață. Omul se măsoară după mărimea sentimentelor sale iar artistul e o carte deschisă pentru toți, se zice. În lucrările sale se văd durerile și bucuriile sufletului, care desăvârșesc opera sa. Grandoarea sentimentelor, noblețea atitudinii se răsfrâng în creația fiecăruia. Ce rămâne azi, ce va fi mâine după plecarea sa? O tristă amintire, citindu-i povestea vieții, cu fragila sufletului alcătuire… O operă de artă este poate cea mai bună ambasadoare a unei personalități. Înflăcărarea anilor a trecut. Unde-s anii tinereții? Unde-i corpul zvelt? Un ochi atârnă, gura îi este pe jumătate imobilă și un picior mai scurt…În mintea sa visează la concerte, la iubitele ce-s capabile de sentimente eterne în ciuda atitudinii sale de greier. Condiția și existența tragică a omului, filosofía aventurii, emoția artístică, muzica ca o continuitate a gândului, aripa zborului, vibrația intimă prin educația frumosului, indiferent de mijloace și de cadavre. Artistul își urmează mai mult instinctul decât rațiunea, și-n ziua morții sale va purta pe chip lumina sau umbra proprie, ca mărturie a vieții sale…Cu acest gând termin lectura cărții Romanul unui hedonist.