Oglinda zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

476 – Căpetenia germanică Odoacru l-a învins pe generalul roman Orestes, impunând dominația goților în Italia.

489 – Bătălia de la Isonzo: Odoacru a fost învins de Theodoric cel Mare, regele ostrogoților.

1619 – Ferdinand al II-lea de Habsburg a fost ales împărat al Sfântului Imperiu Roman.

1749 – S-a născut scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe (d. 1832).

1862 – Războiul Civil American: A început a doua bătălie de pe Bull Run terminată după două zile cu victoria Confederației.

1879 – Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu, a fost capturat de britanici.

1883 – Poezia „Pe lângă plopii fără soț”, de Mihai Eminescu, a fost publicată pentru prima dată, în revista „Familia” (XIX, nr. 35).

1916 – Germania a declarat război României: Primul bombardament aerian asupra Bucureștiului.

1916 – Italia a declarat război Germaniei.

1924 – A început Revolta din August, o insurecție nereușită împotriva dominației sovietice din Republica Sovietică Socialistă Georgiană.

1939 – S-a născut scriitoarea Rodica Ojog-Brașoveanu (d. 2002).

1963 – Martin Luther King, Jr. a ținut faimosul discurs „I Have a Dream” („Am un vis”) pe treptele Monumentului Lincoln din Washington.

Sursa: https://historia.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *