Oglinda zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

63 î.Hr. – S-a născut împăratul roman Augustus, întemeietorul Imperiului (d. 14).

1122 – Concordatul de la Worms a fost încheiat între trimișii papei Calixt al II-lea și împăratul Henric al V-lea al Sfântului Imperiu Roman. Înţelegerea a pus capăt luptei de investitură între papă și împărat.

1386 – Mircea cel Bătrân a devenit domn al Țării Românești, după moartea fratelui său, Dan I.

1602 – Radu Şerban, domnul Ţării Românești, a învins la Teișani, pe valea râului Teleajen, oastea tătarilor condusă de Hanul Gazi Ghirai.

1846 – Astronomul german Johann Galle a observat pentru prima oară planeta Neptun, de la Observatorul astronomic din Berlin. El a confirmat astfel existența acestei planete, descoperită anterior, prin calcule matematice, fără observație directă, de astronomul francez Urbain Le Verrier și de astronomul britanic John Couch Adams.

1905 – Norvegia și Suedia au semnat „tratatul de la Karlstad”, dizolvând pașnic Uniunea între cele două ţări.

1923 – Reprezentanți ai poliției din 20 de țări s-au reunit la Viena pentru a lansa Organizația de Poliție Criminală Internațională – Interpol.

1930 – S-a născut muzicianul american Ray Charles (d. 2004).

1939 – A murit psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (n. 1856).

1963 – Georges Paques, șef adjunct al serviciului de presă al NATO, a fost arestat pentru spionaj în favoarea URSS.

1973 – Fostul președinte argentinian Juan Perón a revenit la putere.

1973 – A murit poet chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1971 (n. 1904).

Sursa: https://historia.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *