Oglinda zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

Jack London

1483 – Domnița Elena (Olena Voloșanca), fiica lui Ștefan cel Mare, s-a căsătorit cu Ivan, fiul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea.

Despre domnița Elena (sau Olena Voloșanca, după cum este menționată în cronicile rusești), știm că a fost căsătorită cu cneazul rus Ivan cel Tânăr, căruia i-a dăruit un fiu, pe Dimitrie, în octombrie 1483. Numai că Ivan cel Tânăr avea să moară în 1490, la vârsta de doar 32 de ani, fiind bolnav tot de gută (sau „camciug la picioare”, potrivit denumirii rusești), dar moartea rapidă a tânărului cneaz a trezit multe bănuieli la Curtea din Moscova, nefiind exclusă ipoteza unei otrăviri.

În tot cazul, medicul evreu care l-a tratat a fost trimis la moarte de țar, iar soarta domniței Elena și a fiului ei, deși o vreme liniștită, s-a schimbat radical în ultimii ani ai secolului al XV-lea, când mama și fiul au căzut în dizgrație, fiind acuzați de simpatii lituaniene și de sprijinirea unor eretici de la Moscova. După ce le-au fost retrase titlurile princiare, Elena și Dimitrie au fost întemnițați. Fiica lui Ștefan cel Mare a murit la 18 ianuarie 1505, după trei ani de temniță, și a fost înmormântată în Mănăstirea Voznesenskaia (a Înălțării) din Kremlin. Fiul ei avea să-și afle moartea tot închis, la 14 februarie 1509, fiind înmormântat alături de tatăl său, în Catedrala Arhanghelul Mihail din Moscova.

1876 – S-a născut scriitorul englez Jack London (pseudonim al lui Jack Griffith Chaney), autorul romanelor „Chemarea străbunilor”, „Colţ alb”, „Călcâiul de fier” etc (d. 1916).

1878 – Războiul de Independență: Trupele române au ocupat Smârdanul, punct important în sistemul de apărare al Cetății Vidin.

1893 – S-a născut Hermann Göring, comandantul Luftwaffe, aviația militară a Germaniei naziste (d. 1946).

1920 – Nava franceză de pasageri SS Afrique (foto jos) s-a scufundat după ce a a pierdut puterea motorului într-o furtună, în largul coastei franceze. Dintre cei 609 pasageri și membri ai echipajului, doar 34 au supraviețuit.

Nava SS Afrique

1943 – Trupele sovietice au făcut prima breșă în încercuirea germană a orașului Leningrad.

1951 – A intrat în vigoare Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, la 9 decembrie 1948. România a aderat la Convenție la 3 noiembrie 1950.

1976 – A murit scriitoarea engleză Agatha Christie, faimoasă autoare de romane polițiste (n. 1890).

Sursa: https://historia.ro/sectiune/calendar/calendar-12-ianuarie-1483-domnita-elena-fiica-566859.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *