Oglinzi în care am rămas
De brațu-i diafan prinsesem Luna plină
Și-am revenit din deznădejdi ce nu le-nțelegeam,
Băusem din raza ei atâta lumină
Că-n ceața îndepărtării adânci te distingeam.
Destul ne-am risipit prin viscolul de fapte
Completând sfidător și rece în grila sorții,
Absurd ne-au surghiunit cuvintele necoapte
Și au rămas așteptări uscate-n fața porții.
Adânc săpată-n amintiri iubirea noastră
O blândă floare uitată-n soare fără apă,
Încet petală cu petală lângă glastră,
Geloasă bezna îi stinge fiecare pleoapă.
Zac visele sub viscol de zăpadă neagră,
Stă umbra rezemată de pereți înstrăinați,
Regină-i frumusețea ta rămasă-ntreagă
În oglinzile-n care am rămas împreunați.
In hartile lui Piri Reiss
sunt continente pe unde nu am umblat niciodata.
mari scufundate.
parcuri ridicate munte cu munte.
cu toate acestea
am cutreierat lumea toata.
mult mai departe.
si am ajuns – cat de cat – impreuna –
cu ce-am adunat fiecare
in aceasta calota.
si calota mea
si a ta
este una.
exista
comunicare.
chiar daca
sau cat de bine
ca fiecare
are si libertate
altfel –
am fi una chiar cu lumina
si
acolo
fericirea
nici nu se stie
nu se desparte.
de fericire.