Oltenii &… Restu’ Lumii

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt, în colaborare cu Consiliul Judeţean Olt, Primăria Municipiului Slatina, Consiliul Local al Municipiului Slatina, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina, Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu“, Muzeul Judeţean Olt, Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ Slatina, Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiţionale „Doina Oltului“, organizează la Slatina a XVIII-a ediţie a Festivalului-Concurs de Umor „Oltenii &… Restu’ Lumii“, în zilele de 4-7 octombrie 2012.
Concursul se va desfăşura pe şapte secţiuni:
A. Secţiunea Creaţie Literară – Volum (epigramă / teatru într-un act – comedie / proză scurtă umoristică / fabulă)
B. Secţiunea Creaţie Literară – Duel Epigramatic
C. Secţiunea Interpretare (recitaluri dramatice / umor)
D. Secţiunea Caricatură;
E. Secţiunea Fotografie Umoristică;
F. Secţiunea Meşteşuguri Tradiţionale;
G. Secţiunea Folclor
 
A. Creaţie Literară – Volum
La această secţiune pot participa autori cu vârsta cuprinsă între 1 (unu) şi 101 (una sută unu) ani, membri sau nemembri ai Uniunii Scriitorilor din România, cu condiţia ca volumul trimis în concurs să nu mai fi fost premiat la un alt festival de gen din ţară sau străinătate.
Concurenţii la secţiunea Creaţie Literară – Volum vor expedia pentru fiecare din cele patru sub subsecţiuni (Epigramă, Teatru într-un act – comedie, Proză scurtă umoristică şi Fabulă), câte un volum în trei exemplare, editat în perioada 2011–2012. Concurenţii pot participa cu lucrări la una, două sau la toate sub secţiunile, cu menţiunea expresă că vor intra în concurs doar cu câte un volum în trei exemplare, pentru fiecare sub secţiune. Se va consemna pe plic:
Pentru concursul „Oltenii &… Restu’ Lumii“, secţiunea Epigramă – volum / Teatru într-un act – comedie – volum / Proză scurtă umoristică – volum / Fabulă – volum, după cum devine cazul fiecărui concurent.
Se vor acorda următoarele premii :
– Epigramă – volum: Marele Premiu „Nicolae Fulga“ + Trofeul
– Teatru într-un act – comedie – volum: Marele Premiu + Trofeul
– Proză scurtă umoristică – volum: Marele Premiu + Trofeul
– Fabulă – volum: Marele Premiu + Trofeul
.
B. Creaţie Literară – Duel Epigramatic
Pentru această secţiune concurenţii vor trimite într-un plic care va purta un motto ce se va regăsi şi în interiorul plicului, câte 5 epigrame pentru fiecare din următoarele teme:
– „Lupul şi cameleonul“;
– Temă liberă.
Vor fi selectaţi 10 (zece) autori, a căror departajare finală se va produce într-un spectacol în aer liber.
Se vor acorda următoarele premii:
– Marele premiu al Publicului + Trofeul;
– 9 (nouă) premii de consolare.
Lucrările vor fi trimise până pe data de 25 septembrie 2012 (data poştei) pe adresa:
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt
str. Mănăstirii nr. 1A
Slatina, jud. Olt, cod 230019
Concurenţii premiaţi vor fi anunţaţi telefonic, în timp util de organizatori, pentru a participa atât la festivitatea de premiere, cât şi la Duelul Epigramatic.
Lucrările premiate vor rămâne în patrimoniul C.J.C.P.C.T.C. Olt, care va avea latitudinea de a le face publice în mass-media scrisă sau vorbită, fără acordarea drepturilor de autor.
Atât coletele, cât şi plicurile trimise vor conţine datele de identificare ale fiecărui concurent: Nume şi prenume, adresa, nr. telefon fix/mobil, adresa de e-mail.
.
C. Interpretare
Această secţiune se adresează atât studenţilor de la facultăţile de teatru de stat sau particulare, cât şi tinerilor actori profesionişti sau neprofesionişti, a căror vârstă minimă nu contează, iar cea maximă poate fi un amănunt uşor neglijabil, dar al căror talent musai să irumpă şi în afara graniţelor localităţii de reşedinţă a purtătorului. Temele abordate vor putea fi alese din opere dramatice, clasice sau contemporane, atât din repertoriul naţional cât şi cel universal, sau din creaţii proprii, musai umoristice. Timpul afectat fiecărei exprimări scenice este de maximum 20 de minute (depăşirea timpului afectat atrage după sine depunctarea concurentului).
Doritorii vor putea să se înscrie până pe data de 25 septembrie 2012, fiecare concurent în parte sau de către instituţia pe care acesta o reprezintă, la următoarele numere de telefon: – 0349 / 409270 – 0349 / 409271 secretariatul CJCPCTC Olt – 0721 / 277060 referent Nicolae Popa, unde vor comunica:
– Numele concurentului
– Localitatea şi Numele instituţiei pe care o reprezintă
– Nr. de telefon fix/mobil, adresă de e-mail, pentru eventuale informaţii ulterioare
– Titlul recitalului – dacă este cazul
– Numele autorului şi opera din care a fost extras
– Durata recitalului
– Dacă solicită un minim de elemente de recuzită / decor (ce anume), efecte lumini etc., şi dacă momentul respectiv este susţinut de coloană sonoră sau nu.
Se vor acorda următoarele premii :
– Marele Premiu „Zefir Berzovis Ghencea“ + Trofeul Festivalului;
– Premiul I – „Gabi Antonescu“;
– Premiul II – „Rică Ortopelea“ ;
– Premiul III – „Radu Costel“ ;
– Premiul Special al Juriului – „Relu Vasile Monete“ ;
– Premiul Special al Publicului – „Mircea Botez“;
De reţinut că fiecare concurent, va trebui să mai aibă, în portofoliu, un alt recital în afara celui cu care concurează, pentru a evolua în gala din seara premierei.
.
D. Caricatură
La secţiunea Caricatură pot participa toţi creatorii de gen, membri sau nemembri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, precum şi elevi ai Şcolilor de Caricatură din ţară. Fiecare concurent poate participa cu minim 5 (cinci), maxim 10 (zece) lucrări, alb-negru sau color (tuş, creion, cărbune, acuarelă, etc.), nepublicate în presă şi nepremiate la alte concursuri din ţară sau străinătate pentru fiecare din cele două teme:
– „Românii şi gravitaţia“;
– Temă liberă.
Lucrările vor fi expediate până cel târziu la data de 25 septembrie 2012 (data poştei) pe adresa:
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt
str. Mănăstirii nr. 1A
Slatina, jud. Olt, cod 230019.
Se va consemna pe plic: Pentru concursul „Oltenii &…Restu’ Lumii“, secţiunea – Caricatură.
Dimensiunile lucrărilor trimise nu trebuie să depăşească 50/40 cm., inclusiv passepartout-ul. Pe verso, vor fi înscrise numele, prenumele, adresa concurentului, adresa de e-mail şi numărul de telefon, pentru eventuale informaţii ulterioare. Cheltuielile aferente trimiterii lucrărilor vor fi suportate de concurent sau de către instituţia pe care o reprezintă.
Lucrările premiate vor rămâne în patrimoniul C.J.C.P.C.T.C. Olt, care va avea latitudinea de a le face publice în mass-media, de a le publica în broşuri sau cărţi ce vor fi editate ulterior pentru promovarea festivalului, fără acordarea drepturilor de autor.
Primii 10 (zece) caricaturişti desemnaţi, în urma jurizării, a participa la această ediţie, vor fi anunţaţi în timp util, pentru a putea participa la un concurs ad-hoc, de caricaturi portrete – contra timp, în aer liber, având materialul uman asigurat din partea organizatorilor. În urma desfăşurării acestui concurs ad-hoc, se va putea stabili ordinea finală a podiumului celor 10. Se vor acorda următoarele premii:
– Locul I + Trofeul;
– Locul II;
– Locul III;
– Menţiune 1;
– Menţiune 2;
– Menţiune 3.
Concurenţii premiaţi vor fi anunţaţi în timp util pentru a participa la festivitatea de premiere ce va avea loc în ziua de 5 octombrie 2012.
.
E. Fotografie Umoristică
La secţiunea de fotografie umoristică poate participa orice creator de gen, membru sau nemembru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Fiecare concurent poate participa cu minim 3 (trei), maxim 6 (şase) lucrări, monocrom sau color, nepublicate în presă şi nepremiate la alte concursuri din ţară sau străinătate.
Lucrările vor fi expediate în format digital, prin e-mail, până cel târziu la data de 25 septembrie 2012, pe adresa: [email protected] sau [email protected]
Vor fi transmise totodată numele, prenumele, adresa concurentului, adresa de e-mail şi numărul de telefon, pentru eventuale informaţii ulterioare.
Lucrările admise în concurs şi cele premiate vor rămâne în patrimoniul C.J.C.P.C.T.C. Olt, care va avea latitudinea de a le face publice în mass-media, de a le publica în broşuri sau cărţi ce vor fi editate ulterior pentru promovarea festivalului, fără acordarea drepturilor de autor. Primii trei clasaţi în urma jurizării vor fi anunţaţi în timp util, pentru a putea participa la o probă finală, de fotografiere în aer liber care îi va şi departaja. La această secţiune se acordă:
– Locul I + Trofeul.
Persoană de contact pentru această secţiune: Valeru Ciurea, referent de specialitate în cadrul CJCPCTC Olt, telefon 0742065379, e-mail: [email protected]
.
F. Meşteşuguri Tradiţionale
Pe parcursul Festivalului–Concurs de Umor „Oltenii &… Restu’ Lumii“ se va desfăşura şi Târgul Meşterilor Populari, în cadrul căruia sunt invitaţi să expună cei mai reprezentativi creatori populari de artă populară din zona Olteniei şi din ţară. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina. Organizatorii asigură masă şi cazare, deplasarea revenind creatorului popular sau instituţiei pe care acesta o reprezintă. Relaţii suplimentare la Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina, telefon secretariat 0249/432818,şi 0731/328250 director Viorel Vivi Pintea, şi la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt, telefon secretariat 0349/409270 – 271.
.
G. Folclor
Pe parcursul celor două zile de concurs se vor susţine recitaluri ale unora dintre cele mai reprezentative tarafuri din judeţ, o paradă a portului popular, precum şi recitaluri ale fanfarei Lyra Band. Primirea invitaţilor se va face la Vama Oltenească de la Capul Podului ce traversează râul Olt (de-a latul şi nu de-a lungul cum aţi fi tentaţi să credeţi), de la intrarea dinspre Bănie spre Bucureşti.
Notă: Nu se admit vulgarităţi la nici una dintre secţiunile concursului.
Juriul concursului, format din personalităţi ale umorului românesc şi câştigători ai premiilor la ediţiile precedente ale festivalului, va acorda premii de clasament în bani, diplome şi trofee, pentru fiecare secţiune în parte.
Se vor acorda şi alte premii speciale din partea unor publicaţii, edituri, sponsori.
Organizatorii îşi rezervă dreptul ca, în funcţie de valoarea creaţiilor şi în urma evoluţiilor în concurs a tuturor participanţilor, să poată redistribui, sau să nu acorde toate premiile, hotărârea fiind definitivă.
În scopul mediatizării festivalului, organizatorii îşi rezervă dreptul de a populariza lucrările primite şi evoluţiile scenice, în presă, televiziune, internet etc., fără a acorda drepturi de autor.
Organizatorii asigură pe toată durata manifestării, masă şi cazare, tuturor participanţilor invitaţi.
Costul transportului intră în obligaţia fiecărui participant sau a instituţiei pe care acesta o reprezintă.
Începând cu această ediţie, organizatorii, au mai hotărât o serie de surprize gen:
– bucătăria tradiţională
– făcutul pâinii la ţăst
– concursuri ad-hoc
– întâlnire cu invitaţi speciali
– noul tip de „Paşaport de Oltean“
– noua „monedă“ cu care se plăteşte la „Butoiul cu vin şi Glume“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *