Omagiu Domnita Munteanu – editie speciala Sambata TEATRU TV – „Inspectorul broaștelor” Sâmbătă, ora 12:00, la TVR 2

Omagiu Domința Munteanu, o carieră în TEATRU TV – „Inspectorul broaștelor”

Sâmbătă, ora 12:00, la TVR 2

 

Domnița Munteanu a absolvit inițial facultatea de filologie, secția franceză, în anii în care secția de regie era semi-desființată. A reușit, însă, să intre la facultatea pe care și-a dorit-o și, imediat ce a terminat-o, în 1968, a lucrat în Televiziunea Română. În semn de omagiu pentru o viață trăită în televizune, în slujba teatrului, Casa de producție a TVR propune spre difuzare piesa „Inspectorul broaștelor”, în regia Domniței Munteanu, după un text interbelic de Victor Eftimiu, acum, mai actual ca niciodată, cu Valentin Platareanu, Constantin Diplan, Mircea Anghelescu.

 

„Pentru mine totul a început în anul 1968, an romantic, când transmiteam direct din studioul A, un program unanim acceptat, sub severa conducere a autoritarului, dar fermecătorului Tudor Vornicu, om umblat prin lume, manager veritabil datorită căruia mulți dintre noi s-au format ca adevărați profesioniști.” spunea Domința Munteanu în 1996, la aniversarea a 40 de ani de la înființarea Televiziunii.

 

Dintre spectacolele regizate de-a lungul anilor amintim „Pasărea speranței” (1976) după Radu Theordoru, cu Ion Marinescu, Margareta Pogonat, Ștefan Radoff; „Vocea patriotului naționale” după I. L. Caragiale (re-difuzat în ianuarie 2015); „Un domn bine” de Walter Hasenclever; „Scapino” de Moliere; „Două vizite la Malu” de Paul Everac; „Mătrăguna” de Nicolo Machiavelli; „Faleza” de Julius Edlis; „Plicul” de Liviu Rebreanu; „Trandafirul si coroana” de J. B. Priestley(1991) cu Adrian Pintea, George Constantin, Dragoș Pâslaru, Leopoldina Bălănuță; „Aştept provincia”  de Sorin Holban(1995) cu Tudor Chirilă, Geo Costiniu, Ion Besoi;  „Un deținut la Auschwitz” (1996) de Alan Bosquet, cu Dan Condurache și Horațiu Mălăele, nominalizat la Premiile UNITER.

A realizat numeroase emisiuni despre teatru („Pagini din istoria teatrului românesc”, „Gong”) sau culturale („Convorbiri literare”) precum și telerecitaluri sau portrete ale unor actori: Ileana Stana-Ionescu, Silvia Dumitrescu-Timică, Toma Dimitriu, Draga Olteanu-Matei, Ileana Predescu etc.

 

Despre atmosfera din redacția Teatru a TVR în anii ’70-’80, Domnița Munteanu povestește nostalgic: „Abaterea de la bunul simț, lipsa dreptei măsuri făceau ravagii, căci se respecta cu strictețe comandamentul politic al dictaturii. Multe spinări s-au curbat și așa au rămas până astăzi. Atunci am mulțumit bunului Dumnezeu că a îngăduit să mă aflu într-un segment oarecum secundar al Televiziunii, cel cultural. Orele târzii de emisie, idei relativ specializate ofereau o anumită protecție celor care lucrau în domeniu, în comparație cu emisiunile favorite ale conducerii. Chiar dacă în unele seri întunecate și reci, piesa de teatru despărțea cele două programe de actualități, știam că facem bine, oricum mai bine decât alții, că aducem o lumină, un zâmbet pe chipurile înghețate și nefericite ale oamenilor iubitori și doritori de teatru, de cultură.” („Exploratori la Polul Visului” – Teatrul Național de Televiziune, Constantin Paraschivescu, Editat de SRTv, București 2001)

 

„Inspectorul broaștelor” este o comedie satirică în care Victor Eftimiu atacă plin de vervă și virulență  moravurile politicianiste. Instaurarea unui nou ministru la “domenii” aduce după sine împărțirea imediată a unor slujbe, favoruri și sinecure oferite amicilor politici după tot soiul de criterii suspecte. Negocierile pentru o slujbă par rupte din stenogramele procurorilor DNA, doar ceva mai puțin agramate:

„IORGANDA(ziarist):…Acum că sîntem la putere, informațiile vin … ordine! Și, precum spuneam, date fiind numeroasele servicii aduse partidului, aș dori și eu, domnule ministru, o slujbuliță oarecare…

MINSTRUL: Cu plăcere, iubite amice, dar știi că la departamentul meu toate funcțiile sînt ocupate de specialiști… Dar să-ți dau o recomandație către colegul meu de la Culte și Arte…

IORGANDA: Nu vă mai deranjați, dle ministru… Am solicitat și la Culte, dar se vede că nu mai este nimic disponibil…

MINISTRUL: Cum? Munteanu nu ți-a dat nimic?… Te știam parcă foarte legat de el…

IORGANDA: Ba da… mi-a dat o lucrare: despre filozofii vechi din antichitate, dar asta este o dată pentru totdeauna… Eu aș fi dorit ceva lunar…

MINISTRUL: Te ocupi și cu filozofia: Felicitările mele! Ai început lucrarea?

IORGANDA: Nu încă… dar nu e nici o grabă… Însărcinările de la Culte nu se execută niciodată… sînt mai mult un pretext pentru ajutat devotații…”

 

 

Domnița Munteanu s-a stins din viață sâmbătă, 13 iunie 2015.

 

 

 

Teatru TV TVR2 – sâmbătă, 20 iunie, ora 12:00

 

INSPECTORUL BROAȘTELOR

De Victor Eftimiu

 

Adaptarea TV Pantelie Tuțuleasa

In distributie Valentin Platareanu, Constantin Diplan, Mircea Anghelescu, Constantin Gurita, Catrinel Dumitrescu

 

Productia-  Ecaterina Traicu

Scenografie – Andrei Both

Regia de montaj – Sodica Bobescu

Operator Șef Cristian Nicolau

Regia Artistică Domnița Munteanu

 

 

 

 

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni, și în reluare marți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *