Peisaj interior

Dealul șerpuiește către infinitul rural.

Șanțuri, asemănătoare urmelor de depresii,

suportă apele nimănui.

O broască punctează,

cu sărituri ferme,

albastrul răsfrânt.

Nămolul, sclipind în raze,

încearcă să țină calul departe de alergări.

Ascultăm chitara naturii,

degete de romaniță o gâtuie.

Neînvățat cu sălbăticia,

orășeanul deșartă un sac de vorbe,

nemulțumitoare pentru mine, intermediar celor două lumi.

Degetele de romaniță sunt pricepute.

La iarnă, vor umbla în apa de ceai.

Voi auzi, strecurate dulce,

precum două cuburi de zahăr,

sunetele acestei imixtiuni,

lustruindu-se în muzica ascultată acum.