https://blog.revistaderecenzii.com
În numele democrației, a grijii pentru om, pentru salvarea economiei sau a planetei de la schimbările climatice, suntem supuși unei presiuni mediatice constante, stresantă și obsesivă. Trăim vremuri confuze. Tema Colocviilor Scrisul Românesc din acest an este în tandem cu etica și morala timpului devenită tot mai fluidă și cameleonică în acest prezent tulbure, delicat. În spațiul colectiv, în mass-media, realitatea poate fi manipulată și falsificată subtil prin mijloace de comunicare ce țin mai ales de afect. Controlați, seduși cu discursuri și idei iluzorii, pervertirea realității e la îndemâna oricui mai ales pe rețelele de socializare. Specialiștii, influencerii pot crea cu ușurință un haos informațional, fake news-uri prin punerea în mișcare a algoritmilor specifici. Un haos emoțional, un proces toxic cu scopuri precise, oculte. Barajele cele mai insurmontabile sunt construite chiar de noi; multă energie sub presiune. Adevărata amploare a fenomenului de falsificare a realității prin disimulare rămâne încă necunoscută. Intelectualii nu mai au curajul să vorbească deschis, să spună lucrurilor pe nume. De frică și în cunoștință de cauză, de teama opresiunii, a blamului public pentru delictul de a gândi cu propria minte. Disimularea specifică cameleonului ține de adaptarea la mediu în natură, de supraviețuire. În societate ține de ambiții socio-politice, de țeluri, nu doar de teamă și adaptare. Minciuna, frazele echivoce, ipocrizia, devin o artă a îndoctrinării, o strategie de supraviețuire socială. România, popor bășcălios și sentimental din fire, a fost mereu gata de fapte patriotice și de eroism, adesea sub impulsul emoțiilor. Decembrie 1989 rămâne unul din cele mai enigmatice evenimente, dar ușor de deslușit neoficial după decenii. Ofițerii, armata ca autoritate morală și instituție solidă, este tot mai angrenată în dinamica lumii exterioare. Milioane de oameni suferă povara unui disconfort psihologic acut, în tăcere, nediagnosticați. Scriitorii sunt cu/fără voie cei mai mari istorici, arta scrisului constând în descrierea lucrurilor vizibile și invizibile în care omul crede și evoluează. Forța creatoare a minții este cartea noastră de vizită. Jurnalismul s-a politizat (iar!), a devenit partinic și cel mai adesea are un rol subtil de manipulare. Acest aspect e facilitat și de exterminarea morală prin subcultură. Nevroza timpurilor noastre duce silențios către goliciune spirituală. Trăim nu doar o criză legată de climă și de conflictele belice, trăim și o criză intimă ce are la bază lupta continuă pentru lucrurile simple ale vieții (normalitate, fericire). Putem avea totul pe plan material, socio-profesional, dar nu avem nimic fără pace și fără iubire. Și fără cultură, risc să mai adaug.
Guvernul Franței a căzut și un alt prim ministru (al patrulea în doi ani) tânăr va trebui să rezolve urgent tot ce ține de restabilirea bugetului pentru 2026, energie, agricultură și securitate. Cam aceleași priorități le avem și noi, iar incidentele, provocările, evenimentele din exterior duc cu gândul la faptul că ni se testează protocoalele de apărare și puterea de adaptare. Criza politică din Franța și moartea unui activist conservator apropiat președintelui SUA, au produs discuții intense legate de securitate. Se desfășoară proteste și manifestații spontane uriașe în Londra, Nepal, Brazilia și nu numai. Toate acestea alimentează teoriile conspirațiilor, scenariul cel mai negru ar fi acțiuni concertate. Pe fondul pasivității unor țări, marile puteri lucrează sub formă de provocări reduse, bâlbâieli. Astfel încât totul devine posibil, nimic nu e clar. Se spune că dacă vrei să omori o țară iei banii de la educație și protecție socială. Tacticile de război hibrid sau informațional sunt multiple. Zvonurile spun că se testează alte rachete balistice intercontinentale, că pericolul există și e mare, amintindu-se mereu de riscul din Marea Neagră. Slăbirea încrederii în instituțiile statului se face prin strategii ce destabilizează din interior. Cea mai mare forță a diavolului e să te facă să crezi că nu există. Cultura și educația (învățați, învățați, învățați, citiți serios!), e cea mai bună soluție pentru a discerne adevărul de fals și disimulare. Etica și morala se fluidizează în procesul toxic cu scopuri precise, oculte. Mutație mentală, sloganuri hipnotice, vorbire excesivă, natura precară a pozițiilor în politică, îndoctrinare intensivă și o ipocrizie fundamentală. Toate sunt incluse în spectrul manifestării brutale a puterii și a corupției la grad înalt. Cum are loc dezinformarea? Cu mult tupeu verbal, politic. Sunt oameni care nu impresionează poate prin nimic, dar prin funcția lor impresionează, fascinează chiar, impun respect (uneori oprobiu). Există și lideri ce pot reprezenta în sine o instituție, cei care devin legende, precum Nicolae Iorga, Dostoievski, Napoleon etc. Omul politic sau de cultură văzut mereu pe ecrane sau în mass-media capătă o aură, devine astfel cunoscut, respectat. Același om pe un drum de țară, îmbrăcat modest și necunoscut de nimeni, ar părea un simplu drumeț. S-au văzut mulți măscărici politici ajunși temporar (și în conjuncturi favorabile) personaje importante, dar care au fost repede uitați. Niște comete ieftine, căci numai timpul cerne și discerne valorile.
Printr-o gigantică propagandă mediatică se urmărește obișnuirea oamenilor cu sărăcia. “Ești sărac dar fericit”. Dacă câștigi 20 000 euro pe an nici nu-ți dai seama cât ești de bogat!, auzim tot mai des. Nivelul de mansedumbre (umilință acceptată) în Spania actuală este teribil. Tragedia săracilor este că nu pot să-și permită nimic, cu o excepție: să renunțe la ei înșiși și la visurile lor. Plăcerile simple sunt unicul refugiu al sufletelor complicate. Diavolul e aproapele nostru. Imbecilii stau pe-un loc cu geniile, mai ales pe rețelele de socializare. Lumea există tocmai pentru că e imperfectă, iar fără haos se crede că nu există mișcare. Democrația e tot “un haos”. Se considera și până-n decembrie ’89 că RSR (Republica Socialistă România) e profund democratică. Ceaușescu (pe vremea când era numit conducătorul iubit al poporului) insista cu tărie asupra neamestecului altor țări în treburile interne. Declarat apoi dictator criminal, a fost executat rapid. În prezent jurnaliștilor și corespondenților de război li se interzice prezența în zonele belice din Ucraina și Gaza. Motivul? “Pentru securitatea lor!”. Armata israeliană oferă vești doar în termen de cifre, iar jurnaliștii palestinieni au fost uciși pe motiv că erau agenți Hamas, care «vă manipulează!». Corespondenții de război au relatat dintotdeauna ce vedeau, descriind ororile la care erau spectatori. De la pandemie încoace s-au instalat norme ce păreau greu de implementat înainte, inclusiv secretizarea multor hotărâri, deplasările la rang înalt și o serie de cheltuieli publice. Cetățenii se simt neputincioși, puși în fața unui fapt împlinit, viața continuă cu toate schimbările ce sunt prezentate drept «evoluție», modernizare spre binele nostru, fără vreo consultare prealabilă. Din memoriile unui om de stat am reținut ideea referitoare la informarea în masă și interesul general pentru problemele internaționale, anume faptul că acestea sunt întotdeauna însoțite de ofensiva propagandei. Conducătorii încep dinainte să facă reclamă pentru viitoarele acțiuni cu mult înainte de a prezenta decizii considerate majore, cruciale, istorice.
Ce s-a schimbat în lume de-a lungul secolelor? Talpa țării a strâns mereu cureaua, măsuri și curbe de sacrificii au tot fost și-n trecut. Toate cu lozinci motivante. Cel cu bâta, cel cu arma, cel cu nucleara sau submarinul cel mai nou, aceștia vor fi mereu cei ce îngrozesc, cuceresc, stăpânesc, manipulează și conduc. Preoții și religiile deservesc cu sau fără știință conducătorii, pentru că altfel ar pieri poate și cuvântul Domnului și ei (dacă ar fi prigoniți). Pragmatism duhovnicesc. Ipocrizia ipocriziilor s-a văzut la moartea președintelui post decembrist, când un sobor de preoți a participat la slujba celui ce fusese un ateu convins. Funeraliile lui Ion Iliescu au constituit un adevărat test național. A murit fără să se spovedească, fără să își fi scris memoriile și/sau să fi clarificat evenimentele din decembrie ’89. A rămas vestit mai mult pentru implantarea democrației originale și pentru câteva acțiuni și declarații publice regretabile din anii 90, fiind considerat de mulți drept comunistul trădător, un om însetat de ideile social-comuniste și…îndulcit la putere. Fără să se fi îmbogățit, doar din convingere. Cum se explică însă acoperirea îmbogățiților peste noapte după ‘90? Să fii de trei ori președintele României e ceva rar. A lăsat urmașii FSN-ului la cârma PSD-ului. Cum roata se învârte, lupi tineri impregnați de învățături noi și interese pe măsura timpului au luat frâiele după ultimele alegeri controversate, iar lumea e divizată și debusolată tot ca acum 35 de ani. Omagiile președintelui Iliescu au fost decente, semn al normalității. Unii l-au plâns public (cu vădită ipocrizie creștinească-politică), alții nu s-au sfiit să-l înjure, iar șeful SRI-ului a stat lângă distinsa și fidela sa tovarășă de viață. La omagiul național au participat peste o mie de oameni, printre care și tineri curioși să vadă înmormântarea unui om de stat. Deși a navigat prin ape tulburi, cu toate luminile și umbrele existenței sale, a controverselor, Iliescu rămâne un nume de prim rang, la fel ca Mikhaïl Gorbatchev, decedat la peste 94 de ani. Întemeietorul faimoasei perestroika și a glasnostului, el a publicat în 1987 la editura Flammarion cartea Perestroika cu subtitlul «vues neuves sur notre pays et le monde». Răsplătit cu Premiului Nobel pentru Pace în 1990, avea convingerea că lumea se va schimba în sensul bun, și că schimbarea începuse deja, URSS fiind gata să coopereze cu SUA și să stabilească un dialog bilateral cu țările occidentale. Vorbea de necesitatea studierii istoriei pentru conștientizarea originilor conflictelor regionale, pledând pentru necesitatea unei conferințe internaționale pe tema Orientului Mijlociu, considerând esențială încercarea de a reduce la un numitor comun interesele arabilor din Israel, a vecinilor și a altor state. Și că SUA de partea ei nu ar trebui să vizeze obiective nerealiste. “Nicio putere, conducător, nu trebuie să subestimeze pericolul unui război termonuclear. Nimeni, în special marile puteri, nu au dreptul să joace destinul a milioane de persoane». Citatul îi aparține.
Trăim în epoca apogeului fenomenului de manipulare. Așa cum sămânța rezistă ani de zile, așa și conștiința omului se va trezi odată, oricât am încerca să ascundem sau să falsificăm un adevăr. Necunoscutul de ieri poate fi adevărul de mâine. Europa e pe jar, se urzesc înțelegeri pentru pace, se împart zonele de influență pe glob, stăm când pe gheață, când pe foc. Sfârșitul alianței de 80 de ani e pus în discuție. Suntem imperfecți; am comis, comitem erori, vom mai comite. Bogăția înseamnă putere. Sărăcia unei țări este direct proporțională cu corupția, iar birocrația este precum cancerul. Acesta e coșmarul realității vizibile. Educați la școală în spiritul egalității și fraternității, multe decizii ne revoltă, dar oamenii par obosiți, sunt apatici, rătăcesc…Obișnuința graduală la intolerabil duce la pasivitate cronicizată. Lumea e ocupată să câștige bani și să-i cheltuie, shopping-ul e activitatea culturală a timpurilor noastre. Tinerii își detestă adesea jobul, dar le plac banii pe care-i câștigă, convinși că banii le oferă libertate și că viața e scandalos de scurtă. Există un preț pentru tot. De ce petrecem atâta timp vorbind de ce posedăm sau de ce mai dorim să avem? Nevroza timpurilor noastre duce silențios la goliciune spirituală. Divide et Impera. Ce mai înseamnă solidaritatea într-o lume fragmentată? Mai repede se câștigă o situație decât se menține. Problemele explozive nu dispar de la sine. «Dacă Ucraina cade, Europa cade. De aceea se face totul…”, se riscă să zică cineva, public. Scopul scuză (ca de atâtea ori) mijloacele…