Peter Mayle (n. 14 iunie 1939, Brighton) este un scriitor britanic cunoscut îndeobște pentru seria de cărți despre Provence. Locuiește împreună cu soția în Lourmarin, localitate situată în Luberon din regiunea Provence, Franța.

Un an in Provence nu are un subiect propriu zis, şi nici o intrigă cu un punct culminant, aşa cum am fi tentaţi să descoperim, să găsim, să aibă o operă. Cu toate acestea, Peter Mayle reuşeşte să surprindă plăcut cititorul cu povestiri trăite în viaţa de zi cu zi a unui englez care încearcă să se acomodeze în Franţa rurală, într-o mică localitate din Provence, şi cu situaţiile pline de haz, inerente de altfel, care rezultă când doua moduri de viaţă diametral opuse – cea britanica şi cea franceză – se întâlnesc.

Mai întâi a fost visul unei vacanţe ăn Provence, apoi … casa pe măsura acestui vis. Mutarea în acel loc de la poalele muntilor Lubéron, undeva între Aixis şi Avignon, a însemnat începutul unei vieţi noi, minunate şi pline de surprize. Căci, britanic fiind, nimic nu-i mai normal decât să te visezi meridional, să scapi de ceţuri şi fierturi grele pentru a te prăji la soare şi a savura rafinamentul bucătăriei franţuzeşti.

Un an in Provence începe la o masă de prânz, iar la sfârşitul lui, personajele acestei cărţi au supraviţuit rafalelor Mistralului, curiozităţii localnicilor, invaziilor repetate ale unor meşteri şi musafiri, dar şi numeroaselor ocazii în care s-a mâncat şi s-a  băut mult şi memorabil. Romanul este structurat în douăsprezece capitole, pentru fiecare luna calendaristică fiind alocat unul. Fiecare lună petrecută în Provence are specificitatea ei, activităţile pentru munca câmpului, mâncare, obiceiuri, sărbătorirea evenimentelor familiale, religioase, legarea prieteniilor, stabilirea contractelor şi angajamentelor, petrecerea timpului liber.

Peter Mayle a auzit numai lucruri frumoase despre Provence, despre pitorescul locurilor, clima blândă şi prietenia localnicilor. Aşa că împreună cu soţia şi cei doi câini, familia decide să se mute într-o mică localitate din sudul Frantei, cei doi devin curând proprietarii unei case şi ai unei bucăţi zdravene de pământ în Provence şi încep un nou capitol al vieţii, departe de vremea mohorâtă şi cenuşie din bătrâna Anglie. Cartea se doreşte a fi relatarea amuzantă a întâmplărilor prin care trece cuplul de britanici încercând să se acomodeze la stilul de viaţă provensal şi cu obiceiurile locului.

Stilul de viaţă în Provence este cu totul diferit de cel din Anglia, lucru constatat în felul în care se derulează lucrările de modificare în structura noii case. Obişnuit cu stilul de muncă britanic, cu punctualitatea şi seriozitatea englezilor, Mayle este uimit să constate că viaţa în Provence are propriul ei ritm şi că timpul şi eficienţa sunt două noţiuni care există doar în dicţionar pentru muncitorul tipic provensal. Frustrarea şi neputinţa pe care o resimte autorul faţă de ceea ce pare la prima vedere neseriozitatea lucrătorilor face tot hazul. Dar timpul îi va dovedi că oamenii de aici sunt preocupaţi mai mult de a duce o viaţă tihnită, fără tensiune, termene limita şi că francezul din sud este cel mai fericit om atunci când pregateşte şi savurează pe îndelete o masa copioasă.

Şi când Mayle începe să vorbească despre felurile de mâncare din Provence, depre vinurile de tot felul, ospitalitatea localnicilor, totul pare un paradis.  Un an in Provence, poate fi asimilată  ca un fel de ghid culinar, o carte care trezeşte dorinţa de a vizita aceste locuri, pofta de vinurile din zonă, de uleiul lor de măsline, de brânzeturile şi de felurile de mâncare descrise mai delicios ca în orice altă carte de bucate, de plimbat prin renumitele lanuri de lavandă din zonă şi de savurat o café crème pe terasa unei cafenele, la umbra unui măslin.

Un an in Provence este cea mai bună reclamă turistică pentru această zona a Franţei şi culmea este ca aparţine unui englez! Este o carte relaxantă, delicioasă, amuzantă, un fel preludiu, dacă vreţi, în aşteptarea vacanţei de vară, şi o lectură de neratat dacă vă gândiţi să vizitaţi Franţa.

Vila din Menerbes a autorului a devenit loc de pelerinaj încă după prima sa carte. Agențiile de turism din Anglia au inclus-o în tururile lor de promovare a zonei (fără acordul autorului, evident, foarte amuzant când povestește în cărțile următoare acest aspect), boulangeriile din zonă s-au văzut nevoite să lucreze la capacitate maximă, abia reușind să facă față (toate afaceri de familie, mai mult boeme decât productive) și peste toate Mayle a reușit să pună Provence pe harta turistică a Franței mai mult decât Picasso sau Van Gogh prin operele lor ce au luat naștere aici și mult peste ce au reușit agențiile de turism locale. Și nu vorbim aici ca și cum Provence ar fi o regiune nouă de vizitat, de care până mai ieri nu știa nimeni. Nu, nici vorbă, se știa și se aprecia, dar nu a beneficiat de popularitatea pe care i-a dat-o britanicul Peter Mayle, care vorbeşte despre Franţa fără a-i menţiona simbolurile eterne care o reprezintă.

Acum mulți merg pe urmele lui, folosesc aceste cărți ca pe cele mai de preț ghiduri turistice ale zonei și nu se abat din drum, dacă autorul nu a recomandat asta.

Desigur, „grandomania” franțuzească s-a sesizat și aici: mulți, chiar foarte mulți ani, cărțile lui Mayle nu au fost traduse în Franța, de rușine probabil că „un inamic al republicii” a reușit ceea ce niciun francez nu putuse, dar când au văzut că se îngroașă gluma și „inamicul” le-a adus bani la buget, cineva s-a înduplecat și a cumpărat drepturile de traducere în melodioasa limbă franceză, a cărților „scorțosului britanic”, Peter Mayle. Mai ales ca poarta de intrare în Anglia prin Canalul subteran se numeste Waterloo, să nu uitaţi niciodată ca acolo au caştigat englezii! Restul e istorie!