https://blog.revistaderecenzii.com/

Petre Ţuţea:
„Când voi muri eu, după mine rămâne un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu. Nu ştiu eu cât de comunist e el, dar ţine cu naţia asta, să ştiţi de la mine. Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!”.
Destinul a făcut să moară Ceauşescu înaintea lui, şi el după… „Aţi văzut domnule, era mai mare naţionalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea.”
Mare om, mare român acest Ţuţea
Faptele vorbesc!

Au trecut 27 de ani de la „revoluţie”. Ceauşescu a condus România timp de 24. Nu se poate spune că era „bine” pe vremea lui Ceauşescu, dar puţini ştiu cum era România înainte de Ceauşescu! Acest conducător a fost pentru ţara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia şi Abdul Nasser pentru Egipt: TATĂL NAŢIUNII!
Ceauşescu a scos România din Evul Mediu, de la lumina lumânării, la lumină electrică, de la carul cu boi, la întreprinderi producătoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive şi avioane… Nu ştiu dacă, păstrând proporţiile, există performanţe asemănătoare în istorie – poate Ramses cel Mare. Ceauşescu a dictat să se ridice şcoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane şi vapoare, irigaţii pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar şi… autostrăzi. În 24 de ani amărâţi, răstimp în care a plătit datoriile şi a dublat populaţia urbană (v-a adus la oraş, mă, futu-vă-n cur….)…
De fapt este incredibil. Dacă ştiţi despre ce vorbesc, veţi vedea că performanţele lui Ceauşescu frizează imposibilul. Şi, peste asta, a păstrat DEMNITATEA acestui popor de tâmpiţi!
Petre Țuțea: „Îl bag în p… mă-sii cine l-o mai înjura pe Ceaușescu”

Era în primăvara lui 1989 când m-a sunat Petre Țuțea și mi-a cerut să-i fac o vizită a doua zi, dimineață. Pe la ora 10 eram la garsoniera domnului profesor, la etajul 8, pe Șipotul Fântânilor, lângă intrarea în Cișmigiu. Liftul – ca de obicei, nu mergea, așa că n-am apucat să-mi trag bine sufletul și nea Petrache – cum îi zicea multă lume, eu nu i-am spus decât „domnule profesor”, m-a luat în primire, întrebându-mă dacă este adevărat că la Europa Liberă s-a anunțat că România are capacitatea de a fabrica bomba atomică, ceea ce însemna, de fapt, că România are bomba atomică! E adevărat?

• Da, zic, e adevărat, așa au anunțat!
• Ați auzit chiar dumneavoastră?
• Da, alaltăieri parcă!
  La care uriașa statură a bătrânului s-a semețit de pe canapeaua-pat, s-a întors spre Răsărit, adică spre icoana de pe perete, și Petre Țuțea a făcut trei cruci mari, popești, rostindu-se exact așa:
  „Doamne, îl bag în p… mă-sii cine l-o mai înjura pe Nicolae Ceaușescu!”
  Nu-mi venea să cred că am auzit bine! Iar Petre Țuțea s-a pornit, cu un elan neștiut până atunci, să măsoare camera cu pași mari, de parcă urma să plece la un atac decisiv și aștepta să se facă ora plănuită!…
  Mi-am mai revenit și mi-am permis să mă mir: „Dar ce mare importanță are dacă avem bomba atomică?”
  A fost rândul lui Țuțea să se mire, privindu-mă aproape cu dispreț:
  „Drăguță”… Era cuvîntul cu care se adresa neaveniților care se nimereau în preajma sa și-l deranjau cu vreo întrebare prostănacă, ca a mea! „Drăguță, păi dacă avem bomba atomică în buzunar, altfel stăm de vorbă cu Budapesta și Kievul…”
  Budapesta, am înțeles de ce o pomenea. Și mă așteptasem să zică Moscova, nu Kievul!… Mi s-a părut cam aiurită vorba asta, așa că n-am cerut detalii, ca să nu-l pun pe bietul bătrân în situația de a nu avea o explicație valabilă! Doar Kievul nu avea nicio putere de decizie. Servieta cu butonul fatal se afla la Moscova, la Kremlin…
  Am tăcut cu superioară îngăduință!…
  Au mai trecut câteva luni și s-a făcut decembrie 1989, apoi au mai trecut câteva luni și am avut primul incident pe Dunăre cu Ucraina… Și mi-am adus aminte de domnul profesor!… Cum de s-a gândit cu atâta promptitudine atât de bine!… Când noi nici nu ne gândeam la ea, domnul profesor știa bine care este potențialul Ucrainei de periculozitate pentru vecinii ei!…
  …Altminteri, în vestita Poiana lui Iocan din holul mare al Athenee Pallace-ului, unde se adunau dimineața toată floarea reacționarilor anticomuniști, majoritatea cu stagiu îndelungat pe la Canal, Jilava sau Aiud, am mai auzit de câteva ori vorbindu-se de Ucraina: atunci când subiectul discuțiilor erau greșelile lui Hitler, făcute în plănuirea și desfășurarea războiului. De câteva ori am auzit învinuirea că Hitler nu s-a gândit să declare independența Ucrainei și să instaleze la Kiev un guvern național ucrainian, antisovietic și anticomunist! Jumătate din Armata Roșie ar fi dezertat, adică toți ucrainienii!…
  Când discuția ajungea la acest punct, domnul profesor intervenea decisiv: „S-a gândit Hitler, cum să nu se gândească, dar când a fost să alcătuiască un guvern ucrainian nu s-au putut găsi zece ucrainieni cu scaun la cap! Întregi la cap!… Numai bezmetici! Nu a avut Hitler pe cine să pună șef peste ucrainieni!… Ăștia-s ucrainienii!…”
  La cele de mai sus, fiecare cu comentariul său!…
  Eu adaug câteva mici paranteze la cele de mai sus:
  Despre lift: de câte ori se strica, Țuțea ne consola cu o vorbă a prietenului său, vestitul oftalmolog Petre Vancea de la Iași, care-i spusese la un moment dat cam așa: „Petrică, să-i mulțumești lui Dumnezeu de câte ori ți se strică liftul. Urcatul pe jos opt etaje este cea mai bună gimnastică împotriva infarctului miocardic…”
  Era foarte fudul Țuțea că el are lift, iar Cioran, la Paris, unde locuia la etajul 5, nu avea lift!…
  Despre „reacționarii”, foștii deținuți politici care se întâlneau la cafeaua de la Athenee Pallace; chelnerul, înalt și foarte ceremonios, rămas „de pe timpuri”, vestitul domnul Nae, a trecut ceva vreme până mi-am dat seama că de la „nea Petrache” nu accepta nicio plată pentru cafea, oricâte cafele ar fi băut pe zi… Un domn! Cunoștea cu cine are de-a face!…
  Alta, de neuitat și tare de tot: Într-o zi a intrat în marele salon un bărbat cu haină de piele, ușor neglijent în ținută, s-a uitat în jur și a recunoscut la o masă un fost coleg de celulă, s-au îmbrățișat, s-au auzit vorbele schimbate de cei doi cu bucuria revederii etc. După ce s-a așezat la masa camaradului și a privit mai atent în jur, deodată s-a ridicat în picioare, și a început să strige, pradă unei emoții imposibil de stăpânit: „Domnilor, individul acesta m-a torturat în arestul de la Piatra Neamț! M-a bătut și m-a umilit ca pe hoții de cai!… Eu sunt doctorul… și a spus un nume… iar dumnealui, nenorocitul ăsta care a nenorocit zeci de familii, este un criminal, chemați miliția!”
  Se apropiase de cel vizat la câțiva pași, arătându-l cu degetul, ca să fie clar despre cine era vorba! Individul ne era cunoscut din vedere, venea aproape zilnic să-și bea cafeaua acolo, voinic bine, mă temeam că va trece la represalii. Dar nu, a tăcut, a răbdat câteva minute invectivele necunoscutului, apoi s-a ridicat și a plecat, strecurându-se pe lângă cel care părea că va face un atac de apoplexie, atâta era de înverșunat și de nestăpânit!… S-a mai liniștit după plecarea torționarului, și-a cerut scuze, toată lumea înghețase și nu știam cum să comentăm. Se lăsase o tăcere grea, fiecare cu amintirile sale, mi-am zis…
  Apoi, cu bunul simț al provincialului, domnul doctor s-a ridicat și a plecat, lăsându-și cafeaua nebăută…
  Despre o întâlnire similară, între victimă și călău, mi-a mai povestit și unchiul meu Sandu Dumitran. Întâlnirea s-a petrecut la o ședință cu părinții… A fost ceva mai „civilizată”, cei doi s-au recunoscut numai din priviri. La următoarea ședință cu părinții n-a mai apărut „celălalt”! N-a mai apărut nici la celelalte ședințe cu părinții… Fosta victimă, după cum i-a povestit lui nenea Sandu Dumitran, nu s-ar fi „deconspirat” nicicum, ca să-i menajeze copilul, care acum era coleg de bancă cu fecior-su!… Culmea, diriginta clasei avusese ideea să-i așeze pe părinți fiecare în banca odraslei…
  Telenovelă sadea, îmi vine să spun! Dar nu spun nimic, ci numai zic și eu… Ion Coja
  MIHAI FLOROIU, student la Facultatea de Istorie
  După ce președintele Klaus Iohannis a promulgat recent legea 217/2015 sau legea anti-legionară așa cum a fost denumită de opinia publică, discuția legată de denumirea unei străzi din Timișoara care să poarte numele filozofului Petre Țuțea a revenit în actualitate. Prezenta lege adoptată „interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice” (art. 13, alin. 1).
  Într-o intervenție la Realitatea TV, Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, ne dezvăluie în premieră (contrar legii a cărei „consultanță” a oferit) că nici persoanele care nu au fost condamnate în sensul art.13 alin 1, dar care au fost membri sau simpatizanți ai Mișcării Legionare și care au promovat ideile și doctrina acesteia, nu ar trebui să figureze pe numele unor spații publice. Întrebat de jurnalista Oana Stănciulescu de ce fel de crime se face vinovat Petre Țuțea, pentru care domnul Florian a cerut Primăriei din Timișoara să renunțe la denumirea străzii care trebuia să-i poarte numele filozofului, șeful institului a răspuns că nu trebuie să fi făcut ceva, ci că a fost suficient că a susținut prin idei Mișcarea Legionară: „Nu se poate da numele unele străzi cu Petre Țuțea pentru că asta înseamnă cultul acelei persoane (…) iar el este unul dintre autorii morali ai crimelor legionare”. În dezbaterea de vineri seară, organizată tot la Jocuri de Putere de la Realitatea TV, rabinul șef de la institut a simțit nevoia să aducă lămuriri suplimentare: „Având în vedere orientarea politică pe care a avut-o Petre Țuțea atâta timp cât a fost o persoană activă și pe spațiul public, având în vedere că a fost și funcționar în perioada Statului Național Legionar, și mai departe, cu o funcție de conducere – director într-un minister, având în vedere ideile și ceea ce a scris în presa legionară, noi am considerat că nu poate să poarte numele unei străzi pentru că orice persoană care își regăsește numele pe o stradă înseamnă că reprezintă un model (…), că a făcut ceva bun pentru societatea și țara respectivă și că a meritat această onoare”.
  Generalul criminal Vasile Milea și artizanul comunizării bolșevice Lucrețiu Pătrășcanu, pe demumirea de străzi, piețe și bulevarde
  Pe principiul enunțat de domnul Florian, pe viitor, nu trebuie să mai acordăm titulatura unor străzi, bulevarde sau instituții publice cu numele unor personalități remarcabile ale culturii române, precum: Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu, Constantin Noica, pentru că, nu-i așa, au făcut parte din Mișcarea Legionară și, în consecință, trebuie eliminați din memoria colectivă. În schimb numele unor persoane precum Lucrețiu Pătrășcanu, unul dintre artizanii bolșevizării României după război, sau Vasile Milea, din ordinul căruia au fost omorâți zeci de oameni la Revoluție, stau bine-mersi nescrijeluiți pe plăcile unor bulevarde, străzi și stații de RATB din București. Ca recompensă pentru atrocitățile comise ’89, piața centrală din Municipiul Pitești și acum poartă numele de Vasile Milea. Oare de ce pentru aceste personaje Institutul „Elie Wiesel” nu se sesizează, mai ales că îi vedem erijând în mari apărători ai democrației și ai salvării regimului democrat? Nu cumva pentru că au fost comuniști?
  În fine, revenim la răspunsul dat de Alexandrul Florian care afirma nici mai mult, nici mai puțin că Petre Țuțea nu merită numele unei străzi pentru că a scris articole în presa legionară, a fost funcționar în guvernarea legionară și nu ar fi făcut „ceva bun pentru țară” ca să merite această onoare. În privința celor scrise de Petre Țuțea în anii interbelici trebuie să menționăm că spre sfârșitul anilor ’20, când era student la Cluj, a militat pentru doctrina și politica Partidului Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Faptul că a alunecat spre stânga, iar apoi spre extrema stângă (nu a fost niciodată comunist sau ilegalist) s-a datorat în mare măsură resentimentului său de copil de țăran necăjit, chinuit de greaua muncă a ogorului celui mai sărac. Militantismul său pentru clasele defavorizate, pentru lipsa de echitate față de dezideratele țărănești și muncitorești oglindeau cumva profunzimea zbuciumului său din interior. Ideea de dreptate socială l-a influențat în cugetarea de stânga și într-o alunecare spre ispitele extremei stângi. În primul său articol din revista de doctrină marxistă „Stânga” se pot observa căutările și efervescențele sale din tinerețe: „Iar la întrebarea care se pune insistent generației noastre: spre dreapta sau spre stânga? Răspundem categoric: spre stânga. Pentru că acolo se îndreaptă nevoile flămânzilor care au ajuns să înțeleagă că mizeria nu este veșnică, iar șomajul are origini ușor de recunoscut și nu voința unui Dumnezeu capricios în grădina căruia zburdă simbolic leii alături de măgari” .
  Am fost în tinereţe de stânga din generozitate. Pentru că, vorba-ceea: dacă până la 30 de ani nu eşti de stânga, n-ai inimă, dar dacă după 30 de ani mai eşti de stînga şi nu eşti conservator, eşti cretin.
  Colaborarea sa la revista „Stânga” din 1931-1933 a fost considerată chiar de către el ca „o aflare în treabă”, chiar dacă expresia articolelor sale erau o formă de protest față de sărăcia și inechitatea socială. „N-am putut suporta mizeria umană. Poziția mea la stânga a avut numai un caracter pamfletar, nu și teoretic. Mi-a plăcut ce mi-a zis Cioran, la cafenea, când eram neliniștit. Zic: ce facem, măi Emile, cu nefericiții lumii? Zice: să nu confiscăm atributele lui Dumnezeu; să-i lăsăm în grija lui” . De altminteri, încă din anii ’30, Țuțea și-a dat seama că ideologia marxistă nu reprezintă un progres pentru societate și că va da faliment la un moment dat, întrucât, prin naționalizarea și confiscarea bunurilor de către stat, inițiativa privată va fi suprimată, iar competivitatea, dezvoltarea și prosperitatea nu vor mai exista. „Comunismul – eticheta definitiv Țuțea – e cea mai mare aflare în treabă din istoria omenirii!”
  La senectute Petre Țuțea avea chiar unele mustrări pentru poziția sa din tinerețe, afirmând că „mult am mai mâncat rahat”. „Comunismul de pildă: premisa lui majoră e egalitatea reală, absolută, a oamenilor, în nici unul din regnurile cunoscute nu există egalitate – nici în regnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, că plantele nu sunt egale, și nici în regnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puțin ca forță. Și nici în specia om nu funcționează, cu atât mai mult, principiul egalităţii. E damnat esențial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală a oamenilor, care este o utopie”. Prin urmare Țuțea se întreba retoric: „Cum să fii partizanul unei erori incurabile, ireversibile?”
  Petre Pandrea: „Țuțea era cvasi-logodit cu o evreică”
  Un alt motiv care i se mai impută de supraveghetorii antisemitismului de la Institutul „Elie Wiesel” este legat de articolele pe care le-a scris în ziarul legionar „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu. Cine va consulta articolele sale din 1938-1940 va putea observa că sunt doar eseuri de economie politică publicate la rubrica cu titlul generic „Ieftenirea vieții”(„Teorie și practică economică”, „Prețul”, „Specula”, „Costul vieții”, „Dirijare”, „Economie înapoiată”, „Decalajul”, „Bugetele familiale”, „Desființarea impozitului agricol”, „Regimul comerțului exterior” etc). În aceste articole economistul Țuțea face o analiză atentă a macroeconomiei, a venitului național, a gradului de ocupare a forței de muncă și a nivelului general al prețurilor. Întradevăr Țuțea a scris și despre Mișcarea Legionară, așa cum și colegii săi de generație Mircea Eliade și Emil Cioran au scris în presa interbelică legionară, visează împreună cu cei doi coloși intelectuali o Românie puternică, hiperindustrializată, care să iasă din paradigma unei țări înapoiate și subdezvoltate. Dar din cele publicate nu regăsim scris vreun articol sau vreun eseu în care Țuțea să incite la ură (cu atât mai puțin ură rasială), la crime sau să propage un curent antisemit. Cum bine frumos a și mărturisit: „nu am fost şi nu sunt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Hristos nu e din Fălticeni”; „Evreii au geniu religios. Ei au creat două religii, iudaică şi creştină. Mai glorioase nu văd religii în lume… Sunt o rasă superioară, sunt părinţii religiei noastre. Pentru ei cultura înseamnă religie. Restul este artă şi ştiinţă. Cultura înseamnă la ei spirit şi numai ei au lăsat cultură pe unde au stat, evreii. Cultura Europei e iudaică şi civilizaţia e multiformă. Iudeo-germano-latino-slavă” .
  Poate că puțini știu că Petre Țuțea nu a fost antisemit, deși a fost membru și simpatizant al Mișcării Legionare, dar, cu siguranță, și mai puțini cunosc că în tinerețe „era cvasi-logodit cu o evreică” . Deși nu se cunoaște numele și profesia acesteia, unul dintre nepoții lui Petre Țuțea păstrează și acum câteva fotografii în care cei doi se țineau de braț prin fața liceului Dinicu Golescu din Câmpulung Muscel. Prietenul său apropiat, Petre Pandrea, chiar își permisese să noteze în jurnalul său de memorii că Țuțea „suferea de filosemitism” .

S-a mai menționat că a fost funcționar în cadrul Ministerului de Industrie și Comerț, ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale. Funcția sa de director în cadrul MEN nu a primit-o ca urmare a înregimentării în Mișcarea Legionară, așa cum se vrea subtil să se insinueze că ar fi părtaș la confiscările de bunuri ale evreilor, ci a căpătat-o cu multe luni după sfârșitul guvernării legionare, datorită contribuțiilor sale la dezvoltarea comerțului exterior. „Eu nu m-aş fi ridicat la rang de director, – mărturisea Țuțea – fără să am cap teoretic, căci un director de minister conduce un fragment din substanţa naţională şi trebuie să aibă, deci, conştiinţă teoretică. Simplul empirist nu poate îndeplini această funcţie de a controla un sector al naţiunii!”
Din 1933 a fost numit șef de secție în centrala departamentului ministerului, funcție pe care și-a reluat-o în 1935 când s-a întors de la agenția economică din Germania. Ulterior a devenit unul dintre tehnocrații și economiști cei mai apreciați din Ministerul Economiei Naționale, dovadă stând participările sale în delegațiile diplomatice care au negociat diverse acorduri și tratate comerciale cu Germania, Ungaria și Rusia Sovietică. Chiar ambasadorul României la Moscova, Grigore Gafencu, participant și el în delegația română care a semnat Tratatul de comerț și navigație cu Rusia Sovietică aprecia despre activitatea și calitatea diplomatică a referentului Țuțea că „este un funcționar superior și serios și un negociator economic de rang internațional”. Cu alte cuvinte, unul dintre cei mai reputați diplomați români îi recunoaște profesionalismul și pregătirea excelentă pentru care România a beneficiat de clauze favorabile în negocierea cu rușii.
Petre Țuțea: „Am fost în conducerea Ministerului Economiei Naţionale şi acum toată lumea a uitat ce am fost eu”
Pentru că tot se întrebau „domnii” născuți din „tovarăși” ce a făcut bun Petre Țuțea pentru țara asta, m-am gândit să public și câteva documente pe care le-am identificat în arhivele Securității. La CNSAS există confiscate de Securitate 3 brevete prin care regele Carol al II-lea și regele Mihai îl decorează pe „legionarul criminal” Petre Țuțea cu Ordinul „Coroana României în grad de cavaler” (7 mai 1937), cu medalia „Meritul Comercial și Industrial Clasa I” (9 mai 1940) și din nou cu Ordinul „Coroana României în gradul de Ofițer” (9 mai 1943). Adversarul de moarte al legionarilor Carol al II-lea decorează pe „autorul moral al crimelor” cu înalte distincții pentru serviciile extraordinare aduse țării, într-un moment în care legionarii erau epurați, arestați sau chiar uciși de regim! În timpul dictaturii militare antonesciene, când legionarii erau execuați sumar, închiși sau trimiși pe frontul de răsărit ca urmare a rebeliunii din 1941, regele Mihai îi oferă o nouă decorație în semn de apreciere și respect. Își poate închipui cineva că aceste distincții au fost acordate de florile mărului? NU! Ele au fost o recompensă și o recunoaștere a patriotismului, profesionalismului și devotamentului lui Țuțea pentru contribuția sa la dezvoltarea economiei naționale și a comerțului exterior. Parafrazând pe jurnalista Oana Stănciulescu, putem să ne întrebăm retoric astăzi: A făcut domnul Alexandrul Florian de la „Elie Wiesel” mai multe pentru această țară decât Petre Țuțea?

Alexandru Florian: „Petre Țuțea, autor moral al crimelor legionare”
Dar pentru ca tupeul să fie maxim, șeful „Elie Wiesel” nu-i mai rămăsese decât să-i imputeze că „a fost un autor moral” al celor „care au pus mâna pe bâtă” și au ucis demnitari și prim-miniștri ai României. Resentimentele față de o ideologie totalitară care, întradevăr, a comis crime prin reprezentații ei, nu ar trebui să împăienjenească minima rațiune. Nu putem extrapola crimele unor descreierați, extremiști sau fanatici, fie din conducătorii mișcării, fie din membrii de rând ai acesteia, pentru toți aceia care au împărtășit doctrina și valorile Mișcării Legionare. Este inacceptabil să planeze atrocitățile și crimele făcute de legionari pe imaginea unor monștri culturali ca Noica, Eliade, Cioran sau Țuțea, doar pentru simplu fapt că au îmbrățișat niște convingeri politice. Argumentul că Petre Țuțea a fost autor moral al crimelor legionare în care au căzut drept victime prim-miniștrii precum I.G.Duca, Armand Călinescu sau Nicolae Iorga nu ține nici măcar o secundă! În 1933 când I.G.Duca a fost ucis pe peronul gării din Sinaia, Petre Țuțea era de stânga și probabil se afla încă în Germania. Cu alte cuvinte traiectoria sa cu extrema dreaptă era inexistentă. Înregimentarea sa efectivă a urmat de-abia în septembrie 1940 când s-au prăbușit granițele și a fost instaurat Statul Național Legionar, iar motivele înregimentării sunt menționate chiar de către el într-o declarație: „Am intrat în Mișcarea Legionară pentru două motive: 1. era Mișcarea care promitea să dea satisfacție idealurilor sociale ale maselor populare; 2. îmi oferea posibilitatea negocierilor cu Uniunea Sovietică pentru încheierea unor acorduri de colaborare cu puternicul stat vecin, în momentul când România era aproape gâtuită de Germania hitleristă”. Când fostul prim-ministru Armand Călinescu a fost ucis pe 21 septembrie 1939, Petre Țuțea nu era membru al extremei drepte și nici nu există vreo referință scrisă care să ateste că și-a exprimat vreun punct de vedere pe acest caz, iar când Nicolae Iorga a fost asasinat pe 27 noiembrie 1940 Țuțea era deja în Rusia. Între 25 noiembrie 1940 – 1 martie 1941, alături de alți demnitari ai statului a fost trimis la Moscova pentru a participa la negocierile pentru parafarea unor acorduri comerciale cu Rusia. „Mișcarea Legionară nu mi-a încredințat altă misiune în afară de misiunea de la Moscova care a durat mai mult decât a stat Mișcarea Legionară la putere” , conchidea Țuțea într-o altă declarație. După întoarcerea în țară a fost chiar anchetat pentru presupusa sa participare la rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 și internat pentru puțin timp la Târgu-Jiu. Deși era o enormitate, pentru că nu se afla în țară în zilele rebeliunii, nefiind găsit vinovat a fost rapid eliberat de autorități, continuându-și activitatea profesională la minister în calitate de director.
Petre Țuțea: „Legionarismul este un fenomen total ireversibil. Dacă ar apărea cineva cu gândul să-l reediteze ar cădea ușor în epigonismul cel mai sinistru”
În timp, Țuțea a luat distanță față de convingerile sale politice pe care le-a considerat vinovate pentru declanșarea celui de Al Doilea Război Mondial. Despre extrema stângă și extrema dreaptă Țuțea mărturisea retrospectiv că „cele două extreme nu au vrut să discute niciodată nimic cu nimeni și s-au întredevorat ambele, dovadă că au dispărut din spațiul european”. „Nu se poate spune că Mişcarea Legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici naţional-socialismul german n-a durat şi erau similare cu Mişcarea Legionară (…). Legionarismul era în înseşi ideile epocii, dar legionarismul nu putea să iasă câștigător deoarece avea la bază o eroare – naţionalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfâr-şitul legionarilor (…). Pentru că orice extremă este socialmente insupor-tabilă. Este limpede, nu? Orice extremă este lipsită de ideea fundamentală a oricărei societăţi bine organizate, ideea de echilibru social. Extremele violează ideea de echilibru social” .
Întrebat dacă se mai simte atașat de ideile și atitudinile din tinerețea interbelică a răspuns: „Nu am cum să fiu ataşat de o himeră. E trecutul meu. Trecut! Iar în ceea ce priveşte opţiunea unui tânăr, e liber să aleagă între formele normale de manifestare politică, dar nu între extreme. Nu ai cum să alegi între extreme. Ori o respingi pe una şi o accepţi pe cealaltă, ori nu ai ce discuta cu nici una dintre ele (…). Voi, generaţia de azi, din păcate nu aveţi nici datele epocii şi, prin urmare, nu puteţi avea acces nici la ritmul vremii. Doar afectiv, ceea ce e foarte periculos; din afectivitate şi aderare necondiţionată se nasc fanatismele şi extremele”.
Faptul că Petre Țuțea a fost membru al Mișcării Legionare nu este un motiv pentru a ne dezice de el. Nu a fost antisemit, nu a incitat la crime sau ură rasială, nu a fost condamnat și nici nu a comis vreo atrocitate. Dimpotrivă, pentru serviciile aduse țării a fost recompensat cu 13 ani de închisoare executați, cu destituire din toate funcțiile deținute în minister, cu reținere abuzivă fără condamnare timp de 5 ani, cu două înscenări juridice, cu judecată profund nedreaptă, cu condamnări fără ezitare și fără probe, cu 10 ani închisoare corecțională, cu 18 ani muncă silnică, cu torturi și bătăi până la epuizare de către procurorii comuniști, cu înfometare și izolare în temniță, cu hărțuire și supraveghere permanentă după eliberare de Securitate.
Tonul reacțiilor a tot felul de indivizi care vorbesc în necunoștință de cauză, care scot din context suferințele și atrocitățile prin care a trecut în comunist, și ridică piatra cu atâta ușurință pentru a lovi o personalitate culturală și un om genial, mi se pare inacceptabil. Extremismul retoric al domnului Alexandru Florian, care dorește cu orice preț mitralierea culturii române, nu face decât să se poziționeze în corul amatorilor cu carențe culturale, stăpâniți de resenti-mente, care cred că pot păcăli opinia publică cu interpretarea istoriei „după ureche”. Probabil rădăcinile noastre culturale și identitare, cum bine aprecia cineva în spațiul public, îi deranjează pe vrednicii urmași ai cominterniștilor care se chinuie să smulgă această identitate pentru a face din acest popor o frunză-n vânt. Legea anti-legionară poate fi un precedent foarte periculos pentru cultura română. Dacă astăzi, se fac presiuni pentru interzicerea denumirii unei străzi care să poarte numele lui Petre Țuțea, cu siguranță, mâine va fi veni și rândul ștergerii din memorie a lui Cioran, Noica, Eliade sau Nae Ionescu, doar pentru simplu fapt că nu au fost „politically correct”.
P. Boteanu, ,,Regulile jocului democratic”, în Stânga, anul I, nr. 1, 13 noiembrie 1932, p. 1.
Radu Preda, Jurnal cu Petre Țuțea, Editura Humanitas, București, 1992, pp. 20-21.
Petre Țuțea, Între Dumnezeu și neamul meu, Fundația Anastasia, Editura Arta Grafică, București, 1992, p. 87
Ibidem, p. 381.
Ibidem, p. 380.
A se vedea Marian Munteanu în dialog cu Petre Țuțea, disponibil la adresa https://www.youtube.com/watch?v=SYmoUAvW1a0, accesat la [20. 08. 2015].
Petre Țuțea, op. cit., p. 306.
Ibidem, pp. 350-351.
Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah. Jurnal 1954-1956, prefață de Ștefan Dumitriu, ediție revăzută și adnotată de Nadia Marcu-Pandrea, Editura Vremea, București, 2011, p. 279.
Ibidem.
Petre Țuțea, op. cit., p. 327.
Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (prescurtat ACNSAS), fond Informativ, dosar 149821, vol. 1, f. 2.
Idem, fond Manuscrise, vol 1, ff. 11-12; vol. 2, f. 18.
Idem, fond Penal, dosar 1783, vol. 2, f. 188.
Idem, fond Informativ, dosar 149821, vol. 4, f. 47.
Ibidem, f. 131.
Radu Preda, op. cit., p. 108.
Ibidem, pp. 107-108.
Petre Țuțea, op. cit., pp. 286-287, 367.
Radu Preda, op. cit., p. 109-110.