Studiul radiografiază contribuţia ştiinţifică a profesoarei Odile Riondet în domeniul comunicării. Se constată că standardul R. T. Craig, al celor „seven major traditions” din „communication theory field”, este inaplicabil. Metoda la care se recurge este aceea a axelor de segregare a problematicii după ideatica exprimată. Reiese că Odile Riondet, ca adeptă a SIC (Sciences de l’information et communication), se poziţionează implicit în “communication science”. Rezultă că are contribuţii meritorii în epistemologia comunicării, în etica comunicării, în filosofia comunicării şi în antropologia comunicării. Se concluzionează că în orizontul comunicării, Odile Riondet poate fi reţinută ca remarcabil specialist al axei „communication anthropology”.
- I. Introducere
Pentru a ajunge în câmpul comunicării trebuie mai întâi să te situezi în orizontul comunicării. Această poziţionare induce subsecvent o privire structurantă, de sus şi de departe. Privirea comunicaţională este, în fapt, atât o viziune a câmpului comunicării, cât şi una a însăşi comunicării, ca ştiinţă, teorie şi practică. Prezenţa cercetătorului în orizontul comunicării nu este una rătăcitoare. Fiecare cercetător îşi trăieşte povestea de relaţionare cu comunicarea prin instalarea de borne, de “stele”, de viziuni, concepte, constructe şi teorii.
În studiul „Communication theory as a field” (1999), Robert T. Craig arată că “seven major traditions” au instaurat prezentul “field of communication theory”: rhetorical, semiotic, phenomenological, cybernetic, socio-psychological, sociocultural and critical (Craig R. T., 1999, pp.119-161) (opinia este apoi iterată în Craig R. T., & Muller H. L. (2007). „Theorizing Communication: Readings Across Traditions”). Acest articol („Communication theory as a field”) a fost premiat de International Communication Association drept cel mai bun articol în domeniul comunicării. În centrul acestuia stă intenţia de unificare a teoriilor comunicării într-un meta-model, pe cursul celor „seven major traditions”. În opinia noastră, studiul este excepţional; era şi rămâne în parte şi astăzi util în organizarea câmpului comunicării. Însă, el induce o perspectivă rigidă ce, deşi vizează, totuşi nu permite unificarea spaţiului teoriei comunicării. Noi am constatat:
1) că unele tradiţii nu sunt tradiţii, căci o tradiţie se instaurează în cel puţin două generaţii intelectuale: în anii 1940, când comunicarea se definea „per se”, tradiţie aveau doar Rhetorics (a strong tradition) şi Semiotics (a weak tradition);
2) că unele dintre tradiţii nu sunt sustenabile pentru comunicare, căci nu au tradiţie nici pentru ele însele: de exemplu, Cybernetics se constituia în 1948, adică simultan cu comunicarea ca disciplină, la fel şi Social Psychology; ele nu aveau deci o tradiţie a lor pe care s-o inducă în comunicare;
3) unele tradiţii înregistrează drept câmp al comunicării o zonă de preocupări ce nu ţine cont de evoluţia preparadigmatică şi, ulterior, paradigmatică a comunicării; de exemplu, Retorica şi Semiotica sunt reţinute ca tradiţii pentru comunicare, deşi ele pot fi evaluate doar ca furnizoare de idei, teorii şi concepte pentru comunicarea preparadigmatică;
4) precum în cazul delimitării unei naţiuni sau a unui popor, înşişi cei pe care îi vizează calificarea/clasificarea trebuie întrebaţi în ce tradiţie se încadrează; specialiştii în comunicare ştiu, principial, unde se află în câmpul comunicării; în aceeaşi ordine de idei, o întrebare este, de exemplu, cine se înscrie astăzi în tradiţia cybernetics a comunicării: nu credem că se consideră cineva ca aparţinând de aceasta
Deşi la momentul acreditării, standardul tradiţiilor Craig era salutar, astăzi el se dovedeşte rigid: nu permite dezvoltarea, dinamica, înnoirea, căci el aduce totul din trecut. În câmpul comunicării, pe lângă tradiţii se înregistrează fenomene şi teorii spontane, neconvenţionale, ne-tradiţionale, precum şi fenomene şi teorii emergente, relativ neaşteptate şi inexplicabile.
Standardul Craig a fost preluat în lucrări de mare valoare ale lui Stephen W. Littlejohn şi Karen A. Foss (2011, a zecea ediţie) şi E. A. Griffin (2011, a opta ediţie) sau în enciclopedii fundamentale, W. Donsbach (2008), S. W. Littlejohn şi K. A. Foss (2009), W. F. Eadie (2009).
Punctul nostru de vedere este că un standard flexibil de radiografiere şi catagrafiere a câmpului comunicării este standardul axializării câmpului comunicării. În comunicare înregistrăm 15 axe: communication ontology, communication epistemology, communication methodology, communication axiology, communication history, communication psychology, communication sociology, communication anthropology, communication hermeneutics, communication praxeology, communication ethics, communication logics, communication ecology, communication philosophy, communication law. Pe fiecare axă se înscriu în mod conex corzi (strings) ce vibrează viu şi concret. Pe axele hard (communication ontology, communication epistemology, communication methodology, communication axiology) vibraţia este mai redusă. În schimb, pe axele soft (communication history, communication psychology, communication sociology, communication anthropology, communication hermeneutics, communication praxeology, communication ethics, communication logics, communication ecology, communication philosophy, communication law) vibraţia şi numărul corzilor sunt extinse. Pespectiva noastră, standardul axializării, rezolvă unele dintre problemele standardului Craig. Primordial, standardul nostru permite fiecărui cercetător să se înscrie pe o axă ce, de obicei, reprezintă o specializare în cadrul disciplinei comunicării (Stadardul axelor îl prezentăm în cartea „Ontology of Human Communication”, în curs de apariţie la LAP Lambert Academic Publishing, Saarbrucken.)
- II. Radiografia prezenţei în orizontul comunicării
Ne-ar fi greu să încadrăm contribuţia profesoarei Odile Riondet într-una sau în mai multe dintre tradiţiile standardului Craig. Ataşaţi de standardul axelor vom pune în evidenţă în raport cu acesta, poziţionarea comunicaţională şi aportul ştiinţific al lui Odile Riondet în domeniul comunicării.
Înainte de toate, Odile Riondet, conform orientării franco-elveţiene, gândeşte comunicarea în interiorul SIC (Sciences de l’information et communication), vezi (Riondet O., 2007c), (Riondet O., 2009b), (Riondet O., 2010b), (Riondet O., 2011d).
Practic, spiritul investigativ se plasează în “le champ general de SIC” (Riondet O., 2011a). În spaţiul de limbă engleză, pe spaţiul comunicării există o mare şi discretă ruptură. Ea este generată de situarea în două „membrane” ale comunicării, în două mari armate intelectuale: “communication science” (C. R. Berger, M. E. Roloff, D. R. Rosks-Ewoldsen, J. O. Greene, B. R. Burleson, J. K. Burgoon ş.a.) şi “communication theory” (S. W. Littlejohn, K. A. Foss, R. T. Craig ş. a.). Pentru Odile Riondet această problemă onto-epistemologică majoră este rezolvată: ca parte a SIC, comunicarea este în centrul unei ştiinţe.
În concepţia lui O. Riondet, ştiinţa se „définit par son objet, ses méthodes, ses concepts, son regard, son éthique, sa finalité, mais aussi par la confrontation de tous ces éléments dans une communauté qui a son histoire” (Riondet O., 2007b). Proiectând elementele definiţiei pe intervalul axelor, rezultă câteva elemente interesante. În general, ontologia este domeniul obiectului (“objet”, “concepts” din definiţia lui Riondet), este domeniul unei cunoaşteri organizate conceptual; ea este tabloul de existenţe. Epistemologia priveşte subiectul cunoscător în raport cu obiectul de cunoscut, cu posibilitatea, eficienţa şi limitele cunoaşterii. Metodologia este setul de metode ale sistemului cogitativ ştiinţific (“méthodes”, cum marchează O. Riondet). Dacă ne gândim că orice privire este în mod implicit valorizatoare, atunci putem reţine “regard” din definiţie ca o menţiune de axiologie (valoare şi evaluare). În definiţie se radiografiază şi “éthique”: aceasta se înscrie în communication ethics axis. Sintagma “sa finalité” ne conduce către aspectul practic al comunicării: communication praxeology axis.
Interpretăm “communauté” drept comunitatea ştiinţifică a comunicării: instanţa care autentifică, legitimează şi acreditează. Alături de problematică (tematică, ideatică, metode de rezolvare), comunitatea stabileşte sistemul de coordonate al paradigmei actuale a comunicării: Variable Geometry-Constructive-Transactional Paradigm, P3.
Există o ştiinţă a comunicării şi “sciences de l’information”, spune Riondet (Riondet O., 2007a).
Propensiunea evidentă a lui Odile Riondet este, dintre axele hard, către communication epistemology, iar, dintre axele soft, către communication anthropology (“anthropologie de la communication”). O. Riondet constată existenţa a trei “dimensions épistémologiques”: “Nous distinguerons ici trois dimensions: celle des configurations épistémologiques (les différentes articulations de méthode, concepts, auteurs, champs d’applications caractéristiques d’une discipline), les représentations de la science des chercheurs (du positivisme le plus strict à toutes les formes d’herméneutique) et les anthropologies ou représentations de l’homme sous-jacentes, qui jouent souvent le rôle de présupposé ou d’hypothèse” (Riondet O., 2011d). După cum se observă, la O. Riondet avem de a face cu o epistemologie extinsă care prezidează şi în zone ale ontologiei, metodologiei, hermeneuticii, şi antropologiei. Din perspectiva mişcării în câmpul “communication et religion” (Riondet O., 2011d), soluţia este corectă, căci religia nu permite o segregare clară între ontologic-epistemologic-axiologic-hermeneutic-antropologic: creatorul lumii instituie tabloul de existenţe, limitele cunoaşterii, valorile, interpretarea şi riturile, şi nimeni nu le mai poate modifica. Conex, se vorbeşte de “l’épistémologie actuelle” (Rindet O, 2009b) şi despre trei interpretări ale “épistémologie des (N)TIC ”: “definition de la science”, “comme manière que les SIC ont de faire de la science” şi “théorie de la connaissance” (Riondet O., 2007d). De asemenea, se insistă asupra unei “culture épistémologique plus ou moins explicite” (Riondet O., 2004).
Communication ethics axis este consolidată prin examinarea “La question éthique dans les technologies de l’information ” (Riondet O., 2010c şi Riondet O., 2007c) şi relevarea aspectelor etice ale gândirii comunicaţionale a lui Jurgen Habermas (Riondet O., 2009c).
Deschiderea hermeneutică este confirmată prin studiul temeinic “Interpretation, comprehension et construction scientifique de la connaissance” (Riondet O., 2010a). Demersul său hermeneutic se sprijină pe W. Dilthey (raportul explicare-înţelegere), N. Whitehead (relaţia percepţie-interpretare), P. Ricoeur (ideea recunoaşterii) şi U. Eco (limitele interpretării).
De communication philosophy axis, cercetările lui Odile Riondet se leagă prin relevarea conexiunii dintre “les SIC et la philosophie” (Riondet O., 2010b), a legăturii “communication et les philosophies de la connaissance” (Riondet O., 2003) şi a existenţei de “concepts philosophiques dans le SIC” (Riondet O., 1999).
Deşi are contribuţii meritorii pe mai multe axe ale standardului comunicării, Odile Riondet este, înainte de toate, un remarcabil antropolog al comunicării, al culturii (Beciu, Camelia, Drăgan, Ioan, Popescu, Dana, Riondet, Odile, 2009a). Citabile pentru pertinenţa şi originalitatea lor majoră sunt pe această linie 3 idei. Mai întâi este memorabilă “hypothèse anthropologique” pe care o emite: “un être humain travaille sur lui-même, c’est bénéfique, les relations aux autres ne menacent en rien la découverte de lui-même, mais y aident” (Riondet O., 2011c). Cea de-a doua idee constă în clarificarea a trei sensuri ale “anthropologie de la communication” [“faits de la communication”, “utiliser des notions d’anthropologie (le mythe, le rite)” şi “les images de l’homme”] (prelegere ţinută la Universitatea din Craiova, 10 aprilie 2012). Cea de-a treia idee rezidă în relevarea ancorării filosofice a antropologiei comunicării: “cette discipline a aussi un soubassement philosophique” (prelegere ţinută la Universitatea din Craiova, 10 aprilie 2012).
În afara spaţiului cercetării axiale a comunicării, evidenţiem contribuţii notabile şi în ce priveşte raportul comunicare-religie (Riondet O., 2011b), (Riondet O., 2008a), comunicarea organizaţională (Riondet O., 2011a) şi informaţia de arhivă şi bibliotecă (Riondet O., 2008b).
- III. Concluzie
Radiografia prezenţei lui Odile Riondet în orizontul comunicării ne arată un specialist în domeniul comunicării cu o temeinică bază filosofică (alături de mai mari filosofi precum Im. Kant, P. Ricoeur, E. Levinas, M. Foucault, îi găsim citaţi pe Constantin Noica şi Lucian Blaga), cu o extinsă cultură comunicaţională şi cu o gândire capabilă de inferenţe rafinate şi originale.
După cum s-a dovedit, are realizări revelatoare în multe dintre segmentele ştiinţei comunicării. Noi găsim că, înainte de toate, Odile Riondet poate fi reţinută ca specialist în antropologia comunicării, alături de Y. Winkin (2001), P. Lardellier (2002), E. W. Rothenbuhler & Mihai Coman (2005) şi G. Dereze (2009).
Bibliografie
Craig, R. T. (1999). Communication theory as a field. Communication theory, 9(2), 119-161.
Craig R. T., & Muller H. L. (2007). Theorizing Communication: Readings Across Traditions. Thousand Oaks, CA: Sage Publishers.
Dereze, J. (2009). Methodes empiriques de recherche en communication. Bruxelles: De Boeck Superieur.
Donsbach, W. (2008) (Ed.), The International Encyclopedia of Communication, 12 volums. Oxford, UK, and Malden, MA: Blackwell Publishing.
Eadie, W. F. (2009). Communication as a Field and as a Discipline. In W. F. Eadie (Ed.), 21st Century Communication: A Reference Handbook. vol 1 (pp. 2-21). Thousand Oaks, CA: Sage.
Griffin, E. A. (2011). A First Look at Communication Theory. (8 th ed.). New York: McGraw Hill.
Lardellier, P. (2002). Théorie du lien rituel. Anthropologie et communication. Paris: l’Harmattan.
Littlejohn, S. W., & Foss, K. A. (2009) (Eds.), Encyclopedia of Communication Theory. Thousand Oaks, CA: Sage Publications.
Littlejohn, S. W., & Foss, K. A. (2011). Theories of Human Communication. (10th ed.). Long Grove, IL: Waveland Press.
Riondet, O. (1999). Les concepts philosophiques dans les SIC. Congrès de philosophie de Besançon.
Riondet, O. (2003). Communication et philosophies de la connaissance. Premier Congrès international de la Société française des sciences de l’information et de la communication, Bucarest, 2003. Disponibil: http://archiveSIC.ccsd.cnrs.fr/documents/archives0/00/00/05/23/index_fr.html
Riondet, O. (2004). Les représentations épistémologiques des documentalistes scolaires. Colloque Sciences, médias et société. École normale supérieure de lettres et sciences humaines, Lyon, 15-17 juin 2004. Disponibil: http://sciences-medias.ens-lsh.fr/article.php3?id_article=55
Riondet, O. (2007a). Validation et pertinence de l’information. Thema –t’IC. Rencontre université professionnels de l’IUT de Strasbourg.
Riondet, O. (2007b). Le journalisme à travers deux sites d’archives ouvertes. Revue Communication, Canada, 26(1).
Riondet, O. (2007c). Les éthiques du Sommet mondial pour la société de l’information (SMSI). Colloque Éthique de la société de l’information, Strasbourg, juin 2007.
Riondet, O. (2007d). Essai de définition d’une épistémologie des (N)TIC. In Le réseau pensant. Dijon: Presses universitaires de Dijon.
Riondet, O. (2008a). Communication and religion. Revista română de comunicare, 13.
Riondet, O. (2008b). Applications de la notion de servuction en bibliothèques publiques. In Fondements de la communication des organisations, Confrontations et dynamiques internationales. Bucureşti: Editura Tritonic.
Beciu, Camelia, Drăgan, Ioan, Popescu, Dana, Riondet, O. (2009a) (Eds.). Communication de la culture, culture de la communication. Bucureşti: comunicare.ro.
Riondet, O. (2009b). L’influence des représentations religieuses du monde sur l’innovation. International conference Promoting innovation through Education, Culture and Communication, 6-7 novembre 2009, Ecole nationale de sciences politiques SNSPA, Bucureşti, Romania. Disponibil: http://archivesic.ccsd.cnrs.fr/sic_00619159/fr/.
Riondet, O. (2009c). Permanenţe şi evoluţii în gândirea lui Jürgen Habermas. Jurnalism şi communicare, 1-2.
Riondet, O. (2010a). Interprétation, compréhension et construction scientifique de la connaissance. In A. Petitat (Ed.), La pluralité interprétative. Paris : L’Harmattan.
Riondet, O. (2010b). Les SIC et la philosophie. 17ème Congrès de la Société française des sciences de l’information et de la communication, Au cœur et aux lisières des SIC, Dijon, juin 2010.
Riondet, O. (2010c). La question éthique dans les technologies de l’information. In J. Bel & T. Kuhnle (Eds.), Technique et éthique : le défi de la culture à la nature, Les cahiers du Littoral, I, 7.
Riondet, O. (2011a). Les grandes tendances de la communication des organisations en France. Conférence franco-maghrébine. Métiers et recherches en communication territoriale et publique. Université Mentouri-Constantine, Algérie, 4-5 mai 2011.
Riondet, O. (2011b). Une lecture communicationnelle des textes de la doctrine sociale de l’Église. Colloque Management et religion, ESC Strasbourg, 1er septembre 2011.
Riondet, O. (2011c). Percevoir l’altérité, se sentir autre. L’altérité à travers trois philosophes français : Michel Foucault, Emmanuel Levinas et Paul Ricoeur. Colloque trilatéral France- Roumanie- États-Unis, Identité et communication interculturelle. École de sciences politiques (SNSPA), Bucarest, 25-27 septembre 2011.
Riondet, O. (2011d). Les dimensions épistémologiques du champ communication et religion. Journée d’étude Journée Org§Co, Communication, organisation et religion, 25 novembre 2011, Paris.
Rothenbuhler, E. W., & Coman, M. (2005). Media Anthropology. Thousand Oaks, CA: Sage.
Winkin, Y. (2001). Anthropologie de la communication. (2nd ed). Paris: Seuil.