Decizia lui Ulisse
Marele om a întors spatele insulei.
Aşa că el nu va muri în paradis,
nici nu va mai auzi
printre măslini, lângă lacuri limpezi,
sub chiparoşi, lăutele raiului.
Timpul începe acum, când aude iarăşi
acel puls narativ al mării,
în zorii zilei când curenţii sunt mult mai intenşi.
Ceea ce ne-a adus aici,
ne va conduce spre alte zări; nava noastră
se leagănă în apa portului plin de culoare.
Vraja s-a sfârşit.
Înapoiază-i viaţa,
mare-întinsă care-l poţi călăuzi doar către depărtări.
Traducere: Petru Dimofte
(Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Louise+Gluck)
Întâlnirea
Louise Gluck, 1943 – Premiul Nobel, 2020
Ai venit lângă pat
şi te-ai aşezat privindu-mă.
Apoi m-ai sărutat – am simţit
ceară fierbinte pe fruntea mea.
Voiam să rămână acolo un semn:
aşa am aflat că te iubesc.
Pentru că doream să fiu arsă, marcată,
să rămân cu ceva la sfârşit –
mi-am tras rochia peste cap;
brusc, chipul şi umerii mi s-au împurpurat.
Se va întâmpla inevitabil, întâmplare de foc,
aşezând o monedă rece pe frunte, între ochi.
Stai întins lângă mine; mâna ta trece peste faţa mea
Ca şi cum la fel ai simţit şi tu –
trebuie să fi ştiut, atunci, cât de mult de doream.
Vom şti asta întotdeauna, şi tu, şi eu.
Dovada va fi trupul meu.