Generalul Constantin Coandă –

o pagină de virtuți în istoria românilor

                Cu prilejul aniversării a 85 de ani de la înființarea Bibliotecii „General Coandă” din Perișor – Dolj, organizată de către autoritățile comunale și Muzeul „Henri Coandă” din localitate, cu concursul „Asociației Române pentru Istoria Aeronauticii” și al asociației „Cultul Eroilor Frații Buzești”, filiale doljene, a fost pus în circulație un set de documente legate de eveniment. Printre acestea, cuvântări ale unor personalități centrale și locale ale anilor ’30. Din cuvântările acestora, am desprins câteva idei deosebite la care mă voi referi în cele ce urmează.

*

         Delegatul asociației culturale bucureștene „Acțiunea Românească”, Gh. Dimitriu-Serea, a prezentat succint viața și activitatea generalului Constantin  Coandă (1856-1932) și a relevat momentele deosebite prin care a „… întrupat cea mai fericită idee pe care o lume conștientă o are despre un militar, un profesor și un ministru ca cel ce a fost generalul Coandă…, pildă de îmbărbătare, de însuflețire și de avânt în îndeplinirea îndatoririlor, pildă de luptă cu credință și curaj pentru învingerea greutăților…”

         Născut la Craiova, cu studii la Iași și la București, în aprilie 1877, a fost avansat lasublocotenent, tocmai când la Dunăre răsuna a chemare tunul Independenței. Participarea sa vitejească la Calafat, apoi pe frontul din Balcani a fost răsplătită cu cea mai înaltă medalie, „Virtutea Militară de Aur”.

         Avansat locotenent, tânărul Coandă a plecat la studii în Franța,  unde a  urmat în paralelSorbona, și a obținut licența în matematici, și institutul de la Fntainbleau, absolvit la 10 mai 1883, care i-a acordat specializarea academică și gradul de căpitan de artilerie.

         Studiile făcute i-au conferit dreptul de a fi devenit profesor la politehnică, la școala de artilerie și la cea de geniu din București, pentru a pregăti alte cadre necesare tânărului stat.

         Înaintat la gradul de maior, a fost numit atașat militar la Viena, apoi la Paris și Bruxelles

         Ca locotenent-colonel, a intrat în serviciul curții regale ca aghiotant, iar cu gradul de colonel a primit comanda unui regiment de cetate, după care, ca general, comanda diviziei de la Constanța și a corpului de armată dobrogean.

         După îndeplinirea cu succes a misiunii de secretar general la Ministerul de Război, a fost numitinspector general al artileriei, post deținut până în 1914.

         Generalul C. Coandă a făcut parte din delegația română la Conferința de Pace de la Bucureștice punea capăt Războaielor Balcanice (1912-1913) ca expert militar, aducând servicii bine apreciate comisiei de stabilire a granițelor.

         Pentru calitățile lui militare și politico-diplomatice, la începerea primei conflagrații mondiale, generalul Constantin Coandă a fost numit atașat militar extraordinar pe lângă Marele Cartier General Imperial Rus, unde s-a bucurat de simpatia țarului Nicolae al II-lea și de mare încredere în rândurile colaboratorilor acestuia.

         După revoluția din 1917, generalul Coandă a fost arestat, maltratat, dar a reușit să scape când au intrat trupele germane în Kiev.

         Revenind în țară, în 1918, după căderea guvernului germanofil condus de Marghiloman,generalul Coandă a fost desemnat prim-ministru (24 oct/6 noiembr. – 29 noiembr./12 dec. 1918),moment cheie în desăvârșirea unității naționale. Acționând în noile condiții politico-strategice, a ordonat o nouă mobilizare generală, a doua trecere a Carpaților și evacuarea trupelor de ocupație, misiuni conduse și îndeplinite cu succes.

         În anul 1919, generalul Constantin M. Coandă a fost printre semnatarii Păcii de la Paris, ca reprezentant al Armatei Române.

         Așa cum arăta în cuvântul său Manea Ionescu, învățător la Trochești-Dolj, „… generalul Coandă a intrat în domeniul istoriei, unde nu mai e moarte, ci viață veșnică; el a fost și va rămâne un adevărat erou…, care în tot cursul vieții a săvârșit fapte de glorie cu ideea, cu fapta în toate direcțiile sociale, contribuind la adevărata civilizație omenească…” Autorul vede în donarea bibliotecii din partea generalului o „…înaltă operă din ale cărei file va ieși nu o comoară bănească, ci una sufletească”.

         În același timp, preotul Bistriceanu din Perișor-Dolj, referindu-se la momentul respectiv, sublinia: „În lumea satelor noastre, unde negura neculturii se risipește cu greu, gestul daniei de astăzi (12 noiembrie 1932, n.n.), își are rolul destul de bine venit. Căci care este importanța unei torțe într-o negură deasă și care este rolul unei lumini puternice, chiar în miezul zilei? Nicăieri ca aici, în negura satelor, nu-și avea rolul această torță,…  care va lumina mințile sătenilor noștri”.

         În același context, Victor Dănilă, învățător la Perișor-Dolj, arăta că „Biblioteca va fi un izvor dătător de apă vie și pentru cei tineri, și pentru cei maturi, atât din această comună cât și pentru cei din împrejurimi, fiecare înțelegând că numai prin acest semn va învinge, adică numai purtând în suflet îndemnul faptei luminate în serviciul țării, așa cum a servit-o cu prisosință generalul Coandă. Acest nume va face parte de azi încolo din istoria acestei comune, va trece în legendă și va rămâne pururi în sufletele românilor.”