REVISTA UZP NR. 18. PRESA PROFESIONISTĂ, LA APEL
Revista UZP este una dintre foarte puținele publicații tipărite din Europa care abordează strict problematica mass-media, în toate valențele și segmentele ei. Combinație fericită între un conținut dens și o prezentare grafică distinctă, ediția cu numărul 18 prezintă din nou, din alte unghiuri, felul în care presa profesionistă se prezintă la apelul vremurilor, oricât de complicate.
Pornind de la oglindirea activității Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cea mai mare organizație de breaslă din țară, Revista UZP nr. 18 punctează, în materiale relevante, felul în care activitatea Uniunii leagă ramurile jurnalismului profesionist din țară și din Diaspora într-un arbore enorm care cuprinde munca și vocația tuturor jurnaliștilor care sunt membri ai organizației. Sunt reflectate Premiile și premianții pe anul 2019 care au câștigat concursul profesional „ACTA non verba”, Seratele „Eminescu, jurnalistul”, cu toată încărcătura lor de tradiție a împletirii jurnalismului profesionist cu creația și cu valorile naționale, cele mai recente apariții în Editura UZP, cărți de ecou în tabloul complex al culturii din România, publicațiile editate de membrii UZPR care și-au dăruit toată puterea și priceperea unui act jurnalistic la cele mai înalte standarde. Nu lipsesc materialele polemice, aplicate, implicate, cum este cel al președintelui Doru Dinu Glăvan, care vorbește, de pe cea mai înaltă poziție a organizației, despre provocările, dar și despre forța jurnalismului care își respectă deontologia, valorile și principiile.
Presa românească este inclusă în tabloul mass mediei internaționale, este relevată în conexiune cu marea problematică a informării și este abordată din unghiuri dintre cele mai diverse, fără ascunzișuri, vădită ca o entitate care caută soluții, nu vinovați, care poate tăia pentru a vindeca și care nu clintește de lângă interesul public; toate acestea atunci când este slujită cu onestitate, lucru care se întâmplă mai des decât se propagă.
O parte semnificativă a publicației este dedicată evoluțiilor internaționale ale mass-mediei, felului în care această profesie se transformă încontinuu și cum se poate reinventa indiferent de câte obstacole i se pun în cale; atâta vreme cât publicul larg va avea nevoie de informație corectă și informare reală, nicio societate nu va putea fi imaginată fără presa profesionistă.
Revista UZP nr.18 conține nenumărate rubrici incitante axate pe tabloul atât de divers al relevanței presei în societate, limpede, penetrantă, bine ilustrată și este, din nou, ceva de citit, de gândit și de parcurs.
Departamentul Comunicare