Robert Radu Hervian: Spirit şi comunicare

de Ştefan Vlăduţescu

Prin cartea „Un portret al Americii în 21 de corespondenţe” (Bucureşti, Editura Hasefer, 2011), Robert Radu Hervian ne propune o imagine comprehensivă a spiritului american. Radiografia are loc prin intermediul a 21 de reportaje analitic-meditative. Acestea au fost scrise şi publicate în revista de limba română „Minimum”, din Israel, între mai 2004 şi aprilie 2010. Ele pornesc de la întâmplări, evenimente istorice, observaţii sau constatări şi se ridică la reflecţii revelatoare în legătură cu specificul conduitei, comportamentului şi existenţei americanilor. Foiletoanele ne ajută să înţelegem Statele Unite ale Americii.

Patru sunt principiile de inferenţă prin intermediul cărora concretul accede la idee: criteriul trăirii (al existenţei), criteriul istoriei, criteriul puterii şi criteriul umanităţii.

În esenţă, Robert Radu Hervian lecturează America şi se lecturează pe sine în raport cu spiritul american. Principiile şi le aplică întâi sieşi şi apoi Americii.

După criteriul trăirii, cartea îşi acreditează autorul aşa cum se validează el însuşi pe sine. Mai întâi, Robert Radu Hervian se vrea şi ajunge să fie „un martor” „pertinent” la apusul secolului al XX-lea şi la răsăritul celui de-al XXI-lea. Locuieşte în SUA, începând cu „ultimul sfert al frământatului secol al XX-lea”. În plan existenţial, în acest interval de circa 35 de ani s-au întâmplat multe. Scriind româneşte pentru români şi pentru diaspora românească, se poate vorbi de dimensiunea existenţial-românească.

Demersul scriitoricesc înseamnă intrarea în ordinea puterii mass-media. Prin reportajele sale, scrise în „a da curs” propriei „violon d’Ingres”, autorul îşi propune să informeze despre cele „bune şi rele” întâmplate pe tărâmul „aflat între Pacific şi Atlantic şi cunoscut sub numele de Statele Unite ale Americii”. În acest sens, îmbină gazetăria cu „expertiza critică în domeniul politic” şi le adaugă respectul şi dragostea pentru carte. Astfel, accede în structura mediatică a puterii şi a cărţii.

Raţionamentul istoric este modelat de ideea că „istoria se mişcă mai încet” şi este modulat de situarea într-o aură a nostalgiei.

Criteriul înţelepciunii este criteriul condiţiei umane şi al unui paradis al cărţii, precum visa Borges: „este un sentiment care încălzeşte condiţia noastră comună – umanitatea (…) şi ne face mărinimoşi. (…) Cartea, cărţile! (…) avem iluzia nemuririi, ne răscolesc amintiri, ni se pun întrebări…”.

Spiritul creator se supune deci cu onestitate acestui set de exigenţe majore ale unei admirabile asceze intelectual-jurnalistice. Atât tematica reportajelor, câţ şi tehnica de structurare a acestora se supune acestei hermeneutici interne. Hermeneutica subiectului se răsfrânge ca o amprentă în hermeneutica Americii. Înţelegându-se pe sine ca spirit, Robert Radu Hervian translatează metoda în decodificarea, descifrarea, decriptarea spiritului american.

Tematica existenţială o regăsim în câteva corespondenţe. „Un New York fără zgârie nori” aduce în atenţie comunitatea românească din New York. În Queens locuiesc „câteva zeci de mii de români”. Au restaurante, o singură cofetărie. Dispun de mai multe ziare şi de un program TV unde se „preiau ştiri de la televiziunea bucureşteană”. Aura de nostalgie se instalează seara când în restaurante „sună familiar” cântece „parcă din amintirile anilor ’50, din cârciumile bucureştene ale copilăriei noastre”. În acelaşi nucleu existenţial intră „Parada la americani”. Aici se arată că numai la New York au loc anual 180 de parade, adică una la două zile. Sunt parade naţionale: ziua Puerto-Rico, ziua Greciei, ziua Poloniei sau a Israelului. Există zile ale unor personalităţi, ale unor comunităţi, ale unor magazine. În „Istoria panglicii galbene” se explică obiceiul panglicii galbene. Provenind dintr-o legendă a secolului al XIX-lea, această tradiţie mizează pe semnificaţia erotică a panglicii legate de un copac din faţa casei: cel plecat este aşteptat cu iubire, dacă panglica galbenă flutură în faţa casei.

Pe criteriul puterii, se abordează zone precum: mass-media („Presa la americani”, „Americanii şi mass-media”), cartea („Un titlu dezgustător în librăriile americane”), justiţie („Cu cine eşti dumneata căsătorită?”), politica externă („Un amor cu năbădăi: SUA, Franţa”), legea („Legi şi regulamente amuzante”, „Vreţi să fumaţi, doamnă?”). Primul ziar american se chema „Întâmplări publice: interne şi internaţionale” (1690). În istoria presei este de reţinut procesul de calomnie de erezie din care J.P. Zenger a ieşit ca nevinovat. În 1820 în „SUA” erau 25 de cotidiane şi peste 400 de săptămânale, astăzi sunt 905 cotidiane (cele mai importante fiind „New York Times”, „Wall Street Journal”, „USA Today”, „Washington Post” şi „Los Angeles Times”) şi 2400 de săptămânale. Convingerea lui R.R. Hervian este că „Ziarul încă mai oferă o garanţie de adevăr”. În raport cu acesta, Internetul te pune în situaţia dificilă de a alege între „informaţia pură şi informaţia interpretată” (p. 48). „Cu cine eşti dumneata căsătorită?” este un articol revelator pentru forţa justiţiei americane. „Americanii, se arată, sunt fascinaţi de procese şi de sistemul juridic”. Juriul este alcătuit din „egali ai acuzatului” şi se alege dintre cetăţenii neutri. Marcant este dialogul dintre un judecător şi o candidată pentru juriu care declară că nu poate face parte din juriu căci este căsătorită cu un judecător al Curţii. La aceasta, un judecător întreabă „Şi cu cine eşti dumneata căsătorită?”, iar ea răspunde: „Cu dumneavoastră, domnule judecător”.

Criteriul istoric predomină în fixarea importanţei unor evenimente precum inventarea bombei atomice („Plimbare prin New York. Pe urmele bombei atomice”), întemeierea New-York-ului („Un Rosh Hashana 1654”).

Criteriul înalt al umanităţii individualizează „Sfârşitul Americii”, „Noapte bună şi noroc”, „Corectitudinea politică”, „Preşedinţii americani faţă cu morala proletară”, „O convorbire imaginară cu Obama la cafenea”). Între articolele din această categorie, remarcabil este „Sfârşitul Americii?”. Aici este reţinut un slogan de mare impact al Preşedintelui Barack Obama: „Nu voi accepta niciodată locul doi pentru America”.

Deşi provine din corespondenţe transmise de-a lungul a mai mulţi ani, cartea are unitate şi efecte intelectual-estetice convergente. Scrisă într-un stil limpede ce dă şi mai multă expresivitate idelor clare şi temeinic argumentate, ea arată un analist politic cu condei literar. Am spune, finalmente, că Robert Radu Hervian a ieşit cu acest volum din situaţia de „violon d’Ingres” şi poate „cânta” într-o mare orchestră de jurnalişti. Robert Radu Hervian este aşteptat în scenă.