https://blog.revistaderecenzii.com
Din timpuri străvechi, poporul, cei care muncesc, poartă povara a două robii: robia economică și cea spirituală. Cel robit moralicește se lasă mai ușor exploatat, de aceea stăpânitorii care nu cred în religii dar care le susțin, își realizează mai ușor interesele egosite. Adevăratul om ar trebui să săvâșească binele și să se ferească de a face rău, nu de frică sau pentru răsplată, ci numai pentru că așa e drept și normal să se poarte între semenii săi. Sentimentul religios este însă în scădere în occident, și în creștere în țările estice sau asiatice. Indiferent de religii sau alte criterii geopolitce, majoritatea acceptă ideea că există o putere, Dumnezeu/energie eternă, necesară, ce există dintotdeauna. Pretutindeni vedem biserici și temple. Dumnezeu fiind etern, așa e și universul. De veacuri, monarhi, guvernanți, caste și clerici, conducători de popoare, îndrumători de conștiințe, tratează omenirea ca pe o turmă bună doar să fie tunsă, mulsă și trimisă la abatoare. De veacuri, dezmoșteniții îndură cu resemnare mizeria și robia, grație mirajului amăgitor (?!), Cerului și viziunii groaznice a iadului…E știut faptul că bogați și cârmuitori, acești dumnezei tereștri, au presărat pământul cu numeroase victime, cu nespuse chinuri. Notasem aceste rânduri probabil sub influența a ce trăim, vedem, gândind la zilele de fervoare creștină. „…Când vei fi alungat dumnezeii din cer și de pe pământ, când te vei fi eliberat de Stăpânii de sus și de stăpânii de jos, când vei fi sfârșit cu acest dublu gest de liberare, atunci, și numai atunci, o, fratele meu, vei scăpa din iadul tău și vei realiza cerul tău!”. Acum un secol Sebastien Fauré scria această frază în cartea tradusă în românește de D. A. Vasilași, intitulată Dezbateri asupra Existenței sau neexistenței lui Dumnezeu. În Săptămâna Patimilor citesc „spirituale”, evitând zarva și nebunia cumpărăturilor pentru sărbătoarea Paștelui, devenită sinonimă cu Învierea. Anul acesta mi-au căzut în mână iar, Tragedia veacurilor de Ellen White (Colecția Istoria umanității din perspectivă creștină) și Dezbaterile lui G. Fauré (Biblioteca REVISTEI IDEEI /Bucureşti, str. Fluerului , 28).
Iisus a spus: Cei ce vor fi găsiți vrednici să aibă parte de veacul viitor și de învierea dintre cei morți…, ei vor fi ca îngerii, și vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. (Luca 20: 35, 36). Cea mai bună religie este cea care te apropie de Dumnezeu, cea care face din tine o persoană mai bună, îmi amintesc spusele cunoscutului lider spiritual, Dalai Lama. Săptămâna Patimilor e trăită (sau nu) de fiecare în funcție de starea sa, credința, convingerile și trăirile intime. Suntem într-o biserică sau într-un teatru? Noi decidem. E bine să luăm aminte la vorbirea în deșert, atunci când vorbim, cârtim, judecăm, ne plângem, invidiem, ne lăudăm etc.
Cristos a înviat! Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii. Conflictul civilizațiilor nu va înceta până nu ne vom iubi în ciuda diferențelor de orice fel. Doar așa vom putea progresa împreună și vom supraviețui fericiți. Planeta este casa noastră comună. Jertfa Sa trebuie luată drept un dar pentru omenire, un îndemn la iubire și pace. Sfințenia este o bucurie plenară, e starea lui Dumnezeu. A te lăsa în voia Sa nu înseamnă să nu faci nimic, ci să ai curaj și nădejde, luând exemplul Celui care a buruit moartea. Dragostea este darul Său și roada omului. Cât de mult ne odihnește sufletul natura-templul lui Dumnezeu! Ne minunăm de darurile Sale în fiecare primăvară, de frumusețea florior și a câmpurilor înverzite. Credincioșii au intrat în Săptămâna Luminată, pentru ei Iisus este Păstorul cel bun. Ei simt că o viață bogată, o viață în belșug nu este doar o viață cu bogăție materială, ci mai ales bucuria unui peisaj, a unui flutur pe o floare, atunci când se bucură de minunea creației divine. Și dau slavă și mulțumire pentru bunătățile/darurile Sale pământești.
Pe data de 14 aprilie 2025 a încetat din viață Mario Vargas Llosa, la 89 de ani. Mare scriitor, denumit maestrul universal al cuvântului, unul din cei mai mari ai secolului XX, câștigător al Nobelului, „el boom latino-americano”. Literatura sa a mers mână în mână cu politica, fiind considerat și „o pesima persona”. Latino americanii sunt visători din fire și au probleme în a diferenția lumea reală și ficțiunea. Scriitorul a pus în opera sa luminile și umbrele țării sale natale Peru și ale Americii Latine. E momentul să-l citim, acum că ne-a părăsit.
Pe 21 aprile 2025, a doua zi de Paști a plecat dintre noi Papa Francisc, la 88 de ani. Șoc și emoție colectivă la aflarea morții sale. Ieșise din spital acum o lună, avusese dublă pneumonie și fusese operat la șold. „Bătrânețe, haine grele”. În timpul convalescenței a avut câteva apariții, se vedea epuizat. Întrebat de cineva cum o duce, a răspuns: cum pot! A fost un papă neoprogresist, un om de stânga, apropiat de cei mai fragili și nevoiași, mergea cu metroul și prefera să trăiască modest. Un papă care și-a inaugurat pontificatul cu un gest simbolic, aruncând în mare o coroană de flori pentru morții imigranți din Insula Lampedusa. Să mori a doua zi de Paște nu-i un fapt anodin; în Anul Jubileului. Moartea papei a provocat emoție mondială dar și multe comentarii, dezbateri. Argentina-țara sa natală a declarat doliu național timp de nouă zile. Fiecare păstrează ceva (bun sau rău) din discursul și viața celui ce ne-a părăsit. Am amintirea unui papă apropiat de semeni, care a denunțat imperialismul economic și cultura indiferenței, care s-a bătut pentru ideea fraternității și a insipirat milioane de credincioși, care în ultimul timp făcuse numeroase îndemnuri la pace. Ieri ne-a binecuvântat, azi a plecat. Oamenii au fost surprinși, dar convinși că a ajuns în Paradis. Odihnească în pace!
Doliul cel mai profund este mut.