Selecţia Naţională Eurovision Song Contest 2020: un nou proiect, o nouă viziune
TVR demarează proiectul Eurovision Song Contest 2020 (ESC 2020) cu o abordare în premieră pentru România, o abordare folosită de mulți ani cu succes, în numeroase alte ţări cu vechime şi palmares impresionant la acest concurs muzical internațional.
După o analiză a specificităților pieței muzicale din România, a diferitelor modalități de selecție la care au apelat, în acest an, şi alte televiziuni publice din Europa, cum ar fi cele din Spania, Grecia, Rusia, Cipru, Bulgaria, Marea Britanie sau Franța, şi, nu în ultimul rând, după evaluarea rezultatelor României din ultimii doi ani la concursul Eurovision, Televiziunea Română a decis asupra unei noi abordări în selectarea vocii şi, ulterior, a pieselor care vor intra în Finala Națională din data de 1 martie 2020.
Selecția în vederea Finalei Naționale se concentrează, într-o primă fază, pe identificarea celei mai reprezentative voci, evaluată de către o comisie de specialitate pe baza unor criterii precum abilităţile vocale, interpretarea, empatia muzicală, expresivitatea ş.a.
După selectarea respectivei voci, se vor compune, pe specificul acesteia, al timbrului și personalității artistului, un număr de piese, dintre care cele mai bune 5 vor ajunge în Finala Națională.
Selecţia celor 5 creaţii muzicale va fi realizată de către o comisie de specialitate, ai cărei membri acoperă o plajă largă de domenii şi specializări (compozitori, textieri, muzicologi, realizatori/producători de divertisment radio şi/sau televiziune, regizori muzicali radio şi/sau de televiziune), ţinând cont de următorii parametri: forma muzicală a piesei, aranjament orchestral, originalitate, diversitate stilistică şi mesaj.
Pe 1 martie, Finala Naţională va aduce în prim plan publicul, ca factor decizional principal în selectarea piesei şi a abordării creative a momentului artistic ce va reprezenta România la Rotterdam.
Finala Naţională se va constitui într-un amplu spectacol în care Juriul Naţional şi publicul, în proporţie egală de 50%, vor vota fiecare dintre momentele artistice propuse în vederea selectării celei mai bune reprezentări a României la ESC 2020. În caz de egalitate, publicul este cel care are ultimul cuvânt, voturile sale fiind cele decisive.
Echipa Eurovision România 2020 o are ca şefă de delegaţie (HoD) pe Liana Stanciu, Elena Ştirbescu fiind manager de proiect, Smaranda Vornicu – Shalit – manager relaţia cu presa (HoP), iar Dan Manoliu director artistic.
Prin noul proiect ales pentru această ediţie, România se aliniază ţărilor care au folosit şi folosesc un mecanism similar, cu rezultate remarcabile în mod frecvent. Statisticile arată că, în ultimii 15 ani, aproape fiecare ediţie a acestei competiții a avut în top 3 al etapei internaționale cel puţin o piesă selectată printr-o astfel de metodă de către televiziunile naţionale.
***
Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de țări.
Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Țărilor de Jos, cu piesa“Arcade”.
În urma tragerii la sorţi din data de 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.
În ordine alfabetică, ţările care vor intra alături de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, România, Ucraina (partea a doua).
În cea de-a doua semifinală (14 mai) vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia (prima parte) şi Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia (partea a doua).
În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2010 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă). Chiar dacă vor concura direct în finală, cele şase ţări vor putea vota, în semifinale, astfel: Germania, Italia, Regatul Ţărilor de Jos (Olanda) în prima semifinală, iar Franţa, Spania şi Marea Britanie în cea de-a doua semifinală.
Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2020 vor fi transmise live pe TVR.
Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: [email protected]
Echipa Eurovision România