https://blog.revistaderecenzii.com/

Plutesc în aer glasuri fermecate,
Vestindu-mi pretutindeni primăvara !
Văzduhul scînteiază sub povara
Mărgăritarelor din cer picate…

Fugiți departe, griji întunecate !
Vreau să trăiesc din zori și pînă seara,
Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para
Eternă a iubirii nesecate.

Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă,
Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă
Pîn’ ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ;

Așa-n pornirea sfintelor elanuri
Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare !
Și cade iar din slăvi amețitoare…

II

Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară !
Un tainic dor de viață mă îmbie.
Simt inima bătîndu-mi tot mai vie
Atunci cînd eu credeam că vrea să moară.

Uimit, dezgrop din suflet o comoară
Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ;
Natura-ntreagă astăzi reînvie,
Mai falnică decît odinioară…

Veghează în noi porniri de viață nouă
Și nici nu știm cum izbucnesc deodată
Din depărtate-ascunse-adînci izvoare…

De-acum pot chiar să mor… Nu-mi fuse oare
Cea mai înaltă fericire dată ?…
Puteri dumnezeiești, osana vouă !

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Re%C3%AEnviere