De aceea am ales să abordăm o astfel de temă…..

1. RELAŢIILE SOCIALE ŞI REŢELE SOCIALE

O abordare istorică a conceptelor de relaţie socială şi reţea socială

Putem urmări filonul teoriilor şi ipotezelor cu privire la interacţiunile umane din cele mai îndepărtate timpuri, odată cu lucrările lui Platon în care sunt analizate relaţiile dintre individ şi societate şi scrierile lui Aristotel (Etica Nicomahică) în care identificăm teme legate de relaţiile interpersonale. Edificatoare ni se par a fi şi unele lucrări ale lui Hesiod (Despre vecini), Cicero (De amiciţia etc.), eseuri şi maxime ale moraliştilor francezi, ca La Rochefoucauld (care a intuit „sistemul rol-status-urilor sociale” şi a realizat o tipologie psihosociologică a personalităţii), Blaise Pascal, Jean La Bruyere (cu observaţii fine asupra „comportamentului social” în Les caracteres ou les moeurs de ce siecle, 1688).

Alte contribuţii notabile la dezvoltarea cunoştinţelor asupra raporturilor interpersonale au adus Niccolo Macchiaveli (1469-1527) care a introdus tema manipulării comportamentale şi filosoful englez Thomas Hobbes (1588-1679) ce a analizat conflictele, relaţiile de dominaţie şi de supunere. În lucrările lui Emile Durkheim (1858-1917), De la division du travail social (1893), Le regles de la methode sociologique (1895), Le suicide (1897), Les formes elementaires de la vie religieuse (1912), îşi au originea teoriile despre relaţia dintre psihismul individual şi cel colectiv, despre legătura între om şi societate. Sunt elaborate în aceeaşi perioadă, teoriile lui Charles Horton Cooley (1864-1929) despre „eu-ul personal” ca oglindire şi reoglindire în alte persoane.

Gânditorii au fost preocupaţi de înţelegerea modului în care interrelaţionează indivizii, fiind formulate mai multe teorii socio-psihologice utile cunoaşterii fenomenelor interpersonale: distanţa socială (Emory S. Bogardus, 1882-1973), sociometria (Iacob Levy Moreno, 1889-1975), teoria rolului social …….Zimbardo………..şi diferenţierea eu social – eu psihic (George Herbert Mead, 1863-1931,), atracţia interpersonală (…………………..Ellen Berscheid şi Elaine Walster), teoria simetriei în comunicarea interpersonală  (Theodore Mead Newcomb), teoria învăţării sociale a agresivităţii (Albert Bandura, 1961), facilitarea socială (………………Robert B. Zajonc, 1965,), teoria conflictelor reale (Muzafer Sherif, 1966), agresivitatea emoţională şi agresivitatea instrumentală (Arnold H. Buss, 1971,), gândirea de grup ca patologie în luarea deciziilor (Irving Janis, 1971,), obedienţa faţă de autoritate (Stanley Milgram, 1974), complianţa comportamentală (Robert B. Cialdini, 1975), neajutorarea învăţată (Martin E. Seligman, 1975), eroarea fundamentală a atribuirii (Lee Ross, 1977), spaţiul personal (L.A. Hayduk, 1978), atribuirea eşecului (Bernard Weiner, 1980), stereotipizarea (John F. Dovidio şi Samuel L. Gaertner, 1986), afilierea (James A. Kulik şi Mahler, 1989), teoria atribuirii (Stanley Schachter, Jerome E. Singer, Elliot Aronson, Merill J. Carlsmith, Edward E. Jones, Richard E. Nisbeth, Richard E. Nisbett, 1972),), teoria autorealizării profeţiei (Mark L. Snyder, Elizabeth Tanke, Ellen Berscheid), teoria suportului social (Sheldon Cohen, S.L. Syme), teoria triunghiulară a iubirii (Robert J. Sternberg).

În prezent, în literatura de specialitate socio-psihologică există o multitudine de tipologii ale raporturilor interpersonale, după diferite criterii (natura lor, sensul în care evoluează, domeniul în care se desfăşoară etc.), însă ne vom opri asupra acelora dintre ele pe care le considerăm utile demersului nostru teoretic.