Sultana Craia: Un organon al comunicării și informației
de Ştefan VLĂDUŢESCU
În continuarea demersurilor sale ştiinţifice în domeniul ştiinţelor comunicării şi informaţiei, profesoara Sultana Craia pune la dispoziţia specialiştilor, a masteranzilor, a studenţilor şi a elevilor o lucrare de relevanţă, utilă şi valoroasă. Este vorba de un „Dicţionar de comunicare, mass-media şi ştiinţa informării” (Bucureşti, Editura Meronia, 2008).
Cartea se situează programatic pe coordonatele „Information Age”, cum numeşte Manuel Castells perioada actuală, caracterizată prin digitalizare, conexiune şi interdependenţă. Această fixare în sistemul de referinţă al Erei informaţionale face ca pentru elaborarea lucrării să se recurgă la o amplă bibliografie de actualitate, ca majoritatea conceptelor să fie integrate unui tablou funcţional şi ca pentru prima oară în bibliografia românească de specialitate să se dea drept de cetate unor termeni
Se cunoaşte că în greacă organon însemna instrument. Acest dicţionar este un instrument care nu trebuie să lipsească din portofoliul intelectual de specialitate al celor ce se înscriu, ca preocupare, în domeniul comunicării, informaţiei şi jurnalismului. Sub acest aspect, vedem acest dicţionar ca o continuare generică, dar şi ca o completare a cărţii lui Cristian Florin Popescu „Dicţionar explicativ de jurnalism, relaţii publice şi publicitate”.