https://blog.revistaderecenzii.com/
Apariția romanului Femei de iasomie al profesorului Ionel Bușe fusese anunțată în luna mai 2022 cu ocazia Zilelor Macedonski. Întâmplarea /neîntâmplarea a făcut să fiu prezentă în Craiova cu ocazia lansării romanului în luna octombrie. Am aflat cu bucurie că primise deja un premiu de debut la concursul organizat de Editura Litera. Autorul i-a fost elev profesorului Dragomir Costineanu, cel care lansase în pandemie la Craiova romanul cuantic Prieten și dușman, o scriere originală, fantască. Fraza “Dușmanul îți e un fel de prieten. Chiar dacă pe dos”, este un clin d ‘oeil făcut acestuia. Femei de iasomie m-a dus cu gândul nu doar la cuantica profesorului de la Sorbona, ci și la cartea lui Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile. Scene erotice, sex, intrigă/ ingredientele unui coctail de succes, care vinde. Accesul la cele 70 manuscrise trimise la concurs ar fi eliminat suspiciunea că un nume cunoscut în cultură influențează deciziile-elogiile juriului. Surpriză însă! Lectura romanului s-a dovedit pe cât de accesibilă, pe atât de consistentă, prin dozajul fin al deliciilor filologice, enciclopedice, nu neapărat erotice. Obsesia feminității, a tinereții, devine un amplu exercițiu de estetică. Cartea? Un omagiu și un oprobiu public adus “tuturora”. De la Socrate, Platon, Kant, Dostoievschi, Dante, până la tribul Mosuo sau Pascal Bruckner, Dalai Lama, Boris Vian, gânditori, artiști etc.
Femeile, bune/rele, minunate sau odioase, respiră același aer de oraș universitar alături de «defecani, foști securiști sau turnători care îți zâmbesc și acum din sălile de curs, ori profitorii călare pe SRL-ul lor, retrași în birouri luxoase din care curge alcool din toate sertarele. Secu Timpane a ajuns profesor universitar într-o noapte, e mare mâzgălitor de hârtie la Uniunea Savanților Literari”. Renașterea libidoului ține de nostalgia organică a tinereții. Este viciul ascuns al burlacului ce deține un harem în agendă. Atent, critic și meticulos în descrierea erosului, autorul știe că fantezia e un mare puzzle. “Nu cred că în iubire sau nebunie mai judeci… Să te îndrăgostești e ca și cum ai condensa timpul vieții». Cultura și opiniile acestuia se deduc. “Popor hibrid de imbecili! S-au adunat aici toți marginalii imperiilor, lotrii și pungașii Europei, dar se dau daci și latini», spune nervos Orlando. “Bărbatul e inițiat de o femeie”. Cartea e împănată cu referiri la filosofi, scriitori, personaje recognoscibile. Străzile Craiovei, Grădina Botanică și casele ce o înconjoară, umbra lui Macedonski, parfumul trandafirilor și plantelor exotice din sere sunt parte vie a povestirii. Personajul principal, burlac trecut de 50, e jurnalist, jobul său fiind periclitat pe timpul pandemiei. Orlando (alias Figaro) trăiește cu Miți, felina sa cu mască neagră, are neliniști și se simte un om singur, insomniac. Descoperă privind pe geamul apartamemtului (în timpul izolării forțate din pandemie), că la azilul de vis-a-vis, brancardierii scot morții pe timp de noapte și-i duc într-o mașină neagră, fapt ce-i stârnește curiozitatea. Inițial dorește să facă un reportaj acolo, lucru ce se dovedește repede imposibil. Reușește totuși să-l cunoască pe domnul Alzheimer și pe vizitatoarea acestuia nocturnă, tânăra Ligia …Grigia mea, Ligia, iubita cea tandră, cu care întreține o bizară relație de dragoste. Precum un somnambul, vizitele la azil le face pe furiș doar noaptea, când portarul-cerberul nu este prezent.
Romanul e scris (și actiunea lui se petrece) în pandemia. O viziune panoramică a unor biografii și destine, a societății “Kankania” în care personajele-s ancorate. Haosul erotic, experiențele unui burlac ce trăiește pasiuni carnale din orgoliu sau obișnuință, covidul și teama de moarte, frica generalizată, restricțiile impuse în pandemei. Personajul principal se disecă, e plin de întrebări și îndoieli, în ciuda certitudinilor de cuceritor și amant căutat de neveste nesatisfăcute, precum Marina, o preoteasă cu doi copii. Tema amantlâcurilor nu e nouă, nici a relațiilor universitarilor cu studentele, cămăruța domnului “Cheiță” fiind martora multor scene de gen. Angajatul cu trei ani de profesională (deținătorul cheiței) ar fi putut scrie un roman despre Sodoma asta, dacă ar fi avut talent. Satiric?! Chiar el, cel scârbit de orgiile celor mai presus de condiția sa, dorește să profite, însă e pus la punct de studentă: Eu nu mă culc cu oricine! Poți râde (¿?!) îngrețosat de profecani sau de Borăscu (ajuns din șantierist mare propagandist, cu certifcat de revoluționar) namila care sufla greu și se scremea când da din cur… Jalnice și revoltătoare aspecte, încă tabu în România, unde marea vocație este ori supraviețuirea, ori căpătuirea. Adesea prețul ascensiunii femeilor constă în acceptarea umilinței sexuale în fața bărbaților ce-și șterg bocancii pe sufletul lor. Autorul biciuiește șefi, instituții, amintind de masteratele luate de orișicine sau de diplomele femeilor de serviciu obținute după ‘89 etc. “Au dat șpagă și acum sunt orbi. Nația dracu, domle, d’aia nu dăm înainte. Mai zicem că suntem creștini!» Numai zvonurile mai spun astăzi adevărul. Toți suntem malefici într-un anume fel, iar condiția umană include erosul. Femeile sunt violate de-a lungul istoriei, absența zâmbetului de pe chipurile lor ține de sociologie. Noi și polonezii am fi cei mai triști din Europa, iar Ungaria are cel mai mare număr de sinucideri. «Am fost un popor agresat? Născut din violurle istoriei? Suntem un popor ospitalier…pentru că suntem un popor de văduve. Suntem zămisliți din femei văduve: Aioanei, Amariei etc. O agresiune permanentă, asta e istoria noastră!» Cunoașterea e un fel de reamintire, retrăiesc lucruri pe care în nebunia trupului le uitasem sau nu le acordasem importanță, altele vin din altă lume…
Nu există oameni răi, există doar oameni nefericiți… Patronii pensiunilor își prostituează angajatele tinere, iar fete cu facultate lucrează ca independente pentru 100 dolari pe noapte. Când nu are bani, un personaj se mulțumește și cu “ospătărițe mai ieftine (de 10-15 dolari) sau cu eleve de liceu găsite la barul Easy din spatele băncii Țiriac. Totul se reduce azi la plăcere, iar plăcerile se plătesc” în noua dezordine amoroasă. Alexandra are coaie, trăiește în corp de bărbat și își va face operație de schimbare de sex în Anglia, dar e privită cu reticență de Orlando când acesta află că e un transgender. “Cei mai mulți poartă măști care le ascund perversitatea”. Femeia tânără e forța paradisului masculin. Un roman psihologic și erotic, cu realități paralele. Literatul, omul din umbra burlacului Don Juan, unit prin trup și suflet prin cuvânt, freamătă sub castani, iasomii, trandafiri. Autorul știe că nu poți fi liber decât în condiția de creator. Puterea imaginarului de a crea diverse universuri ale cunoașterii, inclusiv de sine însuși, se face prin iubire/atracția erotică către femei. “Vechea dihotonomie spirit-corp pare opera unui geniu schizoid…Poți transforma femeia din fața ta într-un subiet. Nu te oprești la simpla plăcere, la orgasm și juisare, trebuie să treci dincolo de ele, ca un mag indian. La un fel de plăcere a plăcerii. Poetică a bucuriilor prime, Erosul ajunge…o formă de cultură, ca și Thanatosul. Iubirea trebuie înțeleasă ca o reverie permanentă, nu ca simplă dorință carnală.” Este un roman provocator prin tema sa, dar și prin simbolistica numelor personajelor (Emanuel Pirandeli, Alzheimer al V-lea zis și Anamnesius sau Valzheimer. Toți sunt niște alzheimeri în azil. Anamnesisus era porecla pusă de studenți profesorului de greacă, cândva. Acum trăia la azilul de bătrâni /o Casă a morților de la numărul 69, număr cu semnificație erotică, ca o ironie a sorții. “Nu interesează pe nimeni cine ești aici, toți sunt niște alzheimeri”, îngrijiți de tinere sexy și amabile. Bătrânii ar fi chiar onorați de o moarte frumoasă, prin injecție letală“. Fusese urarea medicului său cardiolog: Moarte frumoasă!
Trăim într-o lume multiculturală, plurală, cu raționalități diferite. “O ființă a intervalului” între senzație și concept, cu ambiguitățile ei dar și cu libertatea sa estetică, o poetică a creativității. Inspirația este o stare privilegiată ce a dus la divagațiile, intuirea, descrierea personajelor, grija pentru amănunte și scoaterea în evidență a eu-lui poetic al femeilor din familia profesoarei de biologie Zenobia Manu, mama Ligiei. Bătrâna doamnă face ceaiuri și poțiuni magice din plantele de grădină și din cele cu parfumuri tari din sera alipită Grădinii botanice. Orlando,“un sărac și sceptic fiu al clasei proletare cunoscuse o prințesă”. Misoginia, macismul sau deziluzia bărbatului e uneori evidentă: “Amărâtul ei căpșor de studentă și gâsculiță”. “Nu-ți plac femeile fără țâțe, cu față de cal și genunchi de capră». Japinela e amanta șefului /Întunecimea Sa în persoană. “Nu am acordat atenția cuvenită vaginului ei, care întâmplător era și al șefului. Ce potrivit sună, vaginul șefului!” Peisajul minții noastre e divers. Jurnalul document devine literatură când îi sunt adăugate date, impresii, descrieri și fabulații ce țin de fantezia erotică. Transfigurări, deziderate, frustrări, un babel etilico-erotic, experiențe interculturale și umane, personaje, valori și atitudini diverse, forme de viață și crize existențiale. Puterea unei comunități stă în respectul pentru bătrânii ei. “Bătrânii și nebunii sunt în țara asta obiect de batjocură pentru toți neciopliții”. O societate civilizată se preocupă și de demnitatea vieții, a femeilor, pedepsește corupția și predatorii sexuali din instituții (lupii paznici la oi). “Până și paradisul are un măr găunos”, mărul fiind doar un pretext pentru părinții textelor sacre, iar o teorie nouă a lui W. W. Howellspunecă umanitatea modernă și-ar avea originea într-un strămoș comun de sex feminin, de acum 200 000 ani înaintea lui Christos.
Aniversarea fostei iubite Herta se face cu măști și-n condiții de reglementare, nu mai mult de opt invitați. Aparență și esență. Jocul cu măștile personalizate, digresiunile filosofice, culturale, Dumnezeu joacă zaruri…,moartea unui participant, îmbolnăvirea prietenilor, teama de a săruta sau face dragoste, teroarea paroxístică. Roman de moravuri și năravuri, nu doar jurnal de pandemie. De ce să iubim femeile? «Nu pentru că-s păpușile noastre sexuale, ci pentru suferințele lor trebuie să le iubim, trebuie iubită cu farmecele, cu suferințele, cu confuziile, cu isteriile și trăirile ei cu tot». Doar că… «scorpiile sunt masculi nevrozați, care-au trecut prin suferințe dar nu au reușit să iasă la mal…Trebuie duse la ospiciu!» Replica domnului Alzheimer vine la timp, împăciuitoare: Iubirea în sine e un fel de poetică naturală, complex de reverii corporale și sufletești. E o societate bolnavă cu fete violate, mutilate, omorâte și îngropate…” Mutilăm femeile cu instinctele noastre pervertite de teroarea ciumagului”. Cartea lui Mircea Cărtărescu De ce iubim femeile a fost din start un succes datorat și titlului. “Zânele și-au scurtat rochiile, și-au tăiat părul …și au învățat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat și mai periculos decât meseria de zână». Un omagiu în sensul cel mai concret/erotic adus femeilor pentru că… sunt femei. «Facem sex cu un creier de bărbat dar iubim cu unul de copil, dependent, dornic de a da și a primi afecțiune». Senzualitatea /sexualitatea nu a fost decât un ingredient în aventura complexă și epuizantă a vieții, nota acesta. «Sunt scriitori care au avut puține femei și scriitori care au avut multe femei. Unii vor să suplinească prin calitatea scriiturii, descrierilor, idealizărilor, cantitatea deficitară de experiență ”(Cărtărescu). Ambii autori dețin pisicuțe de apartament și au flashuri de frumusețe pură /erotism-iubire. Cărtărescu susține că nu are fantezii cu negrese pe motiv că i s-au părut ca și chinezoacele și arăboaicele, femei ca toate femeile, dar spune că “imaginea sensibilă a frumuseții a constituit-o negresa de 16 ani”. Tinerețea, eternă fascinație! Impulsul adrenalinei (Săltăreața ce visează la deliciul carnal) sau ceva mai presus/ perpetuarea ființei? “Omul e făcut de Dumnezeu dar e ispitit prin femeie de diavol”. Orlando are “o viață de estet, după experiența unei vieți de aventuri și de speculant de idei”.“Când femeia te simte slab, soarta îți e pecetluită”. Finalul cărții e “fără final”, ca un blestem de Sisif. O continuă vrajbă /vrajă ce ține de femei, de seducție și de erosul hormonal din care nu scapi, ești “prins”. Orlando, fidel femeii cu miros de iasomie și devenit tată de fetiță, se trezește hărțuit de către adolescenta autistă înfiată de consoarta sa, doctorița Victoria. E prins în creuzetul cuvintelor, al parfumului de femeie otrăvitor, cotropitor ca iasomia și trandafirii din grădina familiei unde “s-a măritat”. Slăbiciunile trupești se înving prin voință proprie, m-a fulgerat gândul la final…