TIMPUL anunță numărul special din luna decembrie 2015

timpul

COMUNICAT DE PRESĂ

REVISTA DE CULTURĂ CONTEMPORANĂ TIMPUL ANUNȚĂ NUMĂRUL SPECIAL DIN DECEMBRIE

Înființată acum 139 de ani, la data de 15 martie 1876, revista de cultură contemporană Timpul a devenit un reper nu doar din perspectiva istoriei culturale a României, ci și din aceea a istoriei presei moderne românești și a spațiului public de care aceasta a fost legată în mod indeniabil. Cu o tradiție marcată de numeroase personalități, de la Mihai Eminescu și I.L. Caragiale până la Ioan Slavici și A.D. Xenopol, Timpul reprezintă, și în România contemporană, un veritabil indicator al evoluției mediului nostru cultural și intelectual.

Reușind să-și mențină periodicitatea aparițiilor și galeria colaboratorilor din țară și străinătate, revista mizează pe un spațiu al dezbaterilor pe teme literare, civice, sociale și politice, cu implicarea unor nume consacrate ale culturii românești contemporane, și pe o rampă de lansare a noilor nume ale literaturii și publicisticii românești de astăzi.

Daniel Șandru, directorul revistei TIMPUL: „Ca și anul trecut, în ideea susținerii Campaniei Oamenii Timpului, ce se va finaliza cu Gala Extraordinară de pe 12 decembrie, revista de cultură contemporană Timpul va cumula numerele pentru lunile noiembrie, respectiv decembrie într-o ediție specială, ce va apărea în format caiet, urmând a fi lansată pe data de 10 decembrie. Cititorii noștri vor putea regăsi, în paginile acestui număr dublu, special, pe lângă rubricile deja consacrate, o prezentare a Campaniei Oamenii Timpului, precum și analize retrospective asupra anului 2015, cu privire la domeniul literaturii, al filosofiei, al politicii, al cinematografiei și al teatrului, al arhitecturii, al muzicii. Suntem convinși că și ediția specială din 2015 se va bucura de aprecierea publicului cititor, așa cum s-a întamplat și anul trecut, când am lansat acest concept editorial.”

George Bondor, redactor-șef al revistei de cultură contemporană TIMPUL: „La final de an vom avea din nou un număr dublu, care va apărea în ediție de lux, marcând astfel atât Gala Oamenii Timpului, cât și intrarea în al 140-lea an de existență a revistei Timpul. În acest număr consistent vor fi analizate evenimentele culturale și politice recente, dar totodată editorii coordonatori și cronicarii permanenți ai revistei vor realiza retrospective ale anului cultural 2015. Este momentul bilanțului de la finalul anului, un an mai agitat decât ne-am fi așteptat, cu o bună agitație din perspectivă culturală, însă cu o nedorită avalanșă de evenimente în plan social-politic. În aceste vremuri tulburi, Timpul își propune să continue politica editorială de promovare a adevăratelor valori și de analiză echidistantă a lumii de azi, uzând de bunul simț critic.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *