“Pendulul…” nu e un roman de povestit. E de citit! Aici aş mai adăuga faptul că până şi termenul de” roman” nu mi se pare chiar cel mai bun, dar probabil că altceva nu s-a inventat.

Pendulul lui Foucault (cu titlul original Il pendolo di Foucault) este un roman al scriitorului italian Umberto Eco. A fost publicat în 1988.

Pendulul lui Foucault este împărțit în zece părți, fiecare fiind reprezentată de către un sefirot. Titlul este inspirat de pendulul Foucault, creat pentru a demonstra mișcarea de rotație a Pământului.

Arborele sephirot, arborele vieții în ideologia iudaică este arborele creației.

Arborele vieții se compune din trei triunghiuri, unul cu vârful în sus, deasupra și două cu vârful în jos, sub el. Există nouă sfere, câte una în fiecare vârf de triunghi, plus încă două, una aflată între cele două triunghiuri de sus și una chiar în partea cea mai de jos. Cuvântul ebraic pentru aceste sfere este sephirah (pl. Sephiroth) care înseamnă număr. Cu excepția „sferei fără număr” celelalte 10 sunt numerotate. Ordinea numerotării se spune că ar fi ordinea actului creației.

Triunghiul superior se referă la aspectul spiritual al persoanei, acea parte care este conectată cu toate celelalte ființe și lucruri existente. El este câteodată numit Triunghiul divin și reprezintă domeniul transpersonalului.

Triunghiul din mijloc se referă la sufletul individual, acea parte din Spiritul total care s-a desprins din el ca o scânteie separată de suflet.

Triunghiul de jos se referă la personalitate, compusă din gânduri, sentimente, senzații și domeniul subconștientului.

Cele patru sfere care se găsesc la baza Arborelui, respectiv Malkuth, Hod, Netzach și Yesod reprezintă personalitatea noastră. Intâmplările trecute sunt atribuite lui Yesod. Gândurile Hod, Sentimentele Netzach și Senzațiile Malkuth sunt Prezentul.

Cele trei sfere sunt deci sferele prezentului. Toată conștientizarea din momentul aici și acum indiferent unde ne aflăm și ce facem, este o combinație de gânduri, sentimente şi senzații. Tiphareth, Geburah și Chesed reprezintă sferele sufletului. Binah, Chockmah și Kether reprezintă sferele spiritului.

Arborele poate fi privit şi ca fiind format din trei coloane care corespund celor trei canale de energie, considerate de misticismul oriental ca parcurgând corpul (coloana din mijloc corespunde coloanei vertebrale).

Arborele prezintă șapte planuri care sunt aproximativ echivalente cu cele șapte ceakre sau “centre energetice” din misticismul oriental.

Sfera din partea de jos a arborelui, de unde încep întotdeauna explorările cabalistice, se numește Malkuth ea reprezintă simțurile noastre și însăși planeta Pământ, fiind veriga prin care experiențele noastre interioare se corelează cu ceea ce se întâmplă în afara noastră. Mai poartă denumirea și de „Poartă” Malkuth înseamnă experiență directă prin simțuri. Malkuth reprezintă și rezultatul final al actului creației, întreaga lume fizică existentă, cu tot ce este în ea.

Romanul este impresionant atât datorită extraordinarului presupus plan al templierilor, cât și al multitudinii de referințe ale autorului la ocultism, cabala, alchimie și  teoria conspiratiei:

„Îmi închipui că Umberto Eco posedă o bibliotecă imensă, precum aceea misterioasă aparținând , abaţiei Melk, semiologul putând să exclame oricând cu orgoliu, aflat în ipostaza Lectorului absolut: nimic din ceea ce este scris, nu-mi este străin”  scrie Marian Mincu  în postfață

Principalele personaje ale romanului sunt trei prieteni, Belbo, Diotallevi, care lucrează pentru mica editură Garamond din Milano, și Casaubon (naratorul). Într-o zi ei primesc vizita unui colonel Ardenti, care dorea să publice o carte despre un plan secret al cavalerilor templieri de a domina lumea, singura sa sursă fiind un petic de hârtie cu un text codificat, pe care colonelul pretindea că îl descifrase parțial. A doua zi Ardenti dispare, și povestea pare să fie uitată.

Casaubon pleacă pentru câțiva ani în Brazilia. La întoarcere se angajează alături de prietenii săi la editură, unde încep să lucreze la o serie de cărți despre ocultism. Citesc foarte mult material de această natură și încep să facă tot felul de legături neobișnuite între diferite evenimente istorice.

Pornită inițial ca o joacă, ei încep să completeze Planul evocat de colonelul Ardenti, să descopere noi legături nebănuite, astfel încât se prind în propriul joc și ajung chiar să creadă într-o oarecare măsură că ar putea fi adevărat.

Eco ne demonstreaza cât de relativ e totul. Şi ce mică deosebire este între o operă literară aparţinând unei literaturi şi altă operă literară, aparţinând altei literaturi.

“…cu programul adecvat faci şi anagramele, dacă ai scris un roman întreg despre un erou sudist care se numeşte Rhett Butler şi o fetişcană capricioasa care se numeşte Scarlett şi apoi te căieşti, n-ai decât să dai o comanda şi Abu schimbă toţi Rhett Butler-ii în prinţul Andrei şi Scarlett-ele în Nataşa, Atlanta în Moscova, şi ai scris “Război şi pace”.”

Din păcate, acţiunile noastre nu le putem readuce la faza iniţiala, dacă vrem sa schimbăm deznodamantul…

“ Unde erai ieri seara, L.

Iată, cititorule indiscret tu n-o să ştii niciodată, însă rândul acela frant de mai sus, care-şi face apariţia în gol, era chiar începutul unei fraze lungi pe care am scris-o, dar pe care pe urmă am vrut să nu o fi scris (şi nici măcar s-o fi gândit), pentru că aş fi vrut ca tot ce am scris să nu se fi întâmplat. A fost de-ajuns o comandă, o bandă de bale lăptoase s-a întins peste alineatul fatal şi inoportun, apăsat cu un “delete” şi fşşşt, totul a dispărut.
Dar nu-i de-ajuns. Tragedia celui care se sinucide e că, abia ce-a sărit pe fereastră, între al şaptelea şi al şaselea etaj, se răzgândeşte: “Ah, de-aş putea să mă întorc înapoi!” Nimic de făcut. Niciodată nu s-a întâmplat. Buf.”

Aflam de importanţa cuvintelor nerostite, ale căror stapani absoluţi suntem ( ideea nu-i nicidecum noua ) şi despre Abraham Abulafia, filozof evreu din Malta, care a trăit în secolul al XIII-lea.

Mă întrebam la inceputul comentariului dacă maşinile gânditoare de azi vor deveni maine maşini inteligente. Umberto Eco văd ca n-are niciun dubiu. Abulafia este numele dat computerului, care, vedeţi, nu mai este un obiect, este o persoana, cu tot ceea ce implică acest fapt.

“Cuvântul trebuie mâncat cu cea mai mare încetineală, îl poţi muia şi recombina numai dacă-l laşi să ţi se topească pe limbă, şi fii atent să nu-l scapi pe caftan, pentru că dacă se evapora o litera, se rupe firul care-i menit să te unească cu sefiroţii superiori. Acestui lucru şi-a închinat viaţa Abraham Abulafia […] “

Sunt elemente autobiografice în roman, ţinând cont de faptul că autorul şi-a luat licenţa in estetică la Torino, în 1971. Încă un lucru interesant este numele de familie al autorului. Eco ar fi un acronim pentru latinescul “ex caelis oblatus” ( un cadou din cer) atribuit de un funcţionar de stat bunicului său, care a fost orfan.

“Să începi facultatea la doi ani dupa ’68 e ca şi cum ai fi admis la Academia Saint-Cyr în 1793. Ai impresia că ţi-ai greşit anul naşterii.[…] Mereu ne naştem sub un semn greşit, şi să rămânem pe lumea asta în mod demn înseamnă să ne corectam zi de zi propriul horoscop.”

1793 e anul în care a fost executată Maria Antoaneta. De asemenea mulţi revoluţionari francezi au avut aceeaşi soartă.

“Odată însă, pe coridoarele universităţii, am spus că, după ce te tot culci cu Krupskaia, sfârşesti prin a scrie o mârţoagă ca “Materialism şi empiriocriticism”. Am riscat să fiu luat la bătaie şi mi-au zis că eram fascist. Mi-a zis-o un individ înalt, cu mustăţi de tătar. Mi-l amintesc foarte bine, acum s-a ras complet şi ţine de o comunitate unde se împletesc coşuri.”

Nadejda Krupskaia a fost soţia liderului bolsevic Lenin.“Materialism şi empiriocritcism”  este o lucrare filozofică scrisa de Lenin în 1908.

“Stupidul nu greşeşte în comportament. Greşeşte în raţionament. E ăla care zice ca toţi câinii sunt animale domestice şi toţi câinii latră, dar şi pisicile sunt animale domestice, deci latră.”

 Superbă caracterizare a stupidului, oferita de inegalabilul Umberto Eco!

Admirăm Parisul, ne plac marile bulevarde care pleaca din Arcul de Triumf, dar nu ne-am gândit vreodată că:

“Napoleon al III-lea a spintecat Parisul, transformându-l într-o reţea de bulevarde, pe care toată lumea le admiră ca pe o capodoperă de pricepere urbanistică. Dar strazile drepte servesc la a controla mai bine mulţimile aflate în revoltă. Când se poate, cum e cazul cu Champs-Elysées, până şi străzile laterale trebuie să fie largi şi drepte. Când nu s-a putut, ca în straduţele Cartierului Latin, tocmai acolo mişcarea din mai ’68 a dat ce a avut ea mai bun. Când o iei la fugă, întră pe străduţe mici. Nicio forţă publică  nu le poate controla pe toate, şi chiar şi politiştii se tem să pătrundă acolo în grupuri izolate.”

Până şi dintr-un joc mecanic atât de banal Eco reuşeşte să facă o teorie interesantă.Bila lansată de jucator trece prin nişte ţinte unde aparatul de joc contorizează puncte. Menţinerea cât mai mult timp a bilelor în mişcare creşte posibiltatea adunării unui număr din ce în ce mai mare de puncte.Tendinţa bilelor de a ieşi din joc e contracarată de două manete laterale numite flippere.

“Flipper nu joci numai cu mâinile, ci şi cu pubisul. La flipper problema nu e doar să opreşti bila înainte de a fi înghiţită în deschizătură, nici s-o proiectezi la jumătatea câmpului cu avântul unui fundaş, ci s-o obligi să întârzie în partea de sus, unde ţintele luminoase sunt mai multe, săltând de la una la alta, învârtindu-se dezorientată şi dementă, dar din voinţă proprie.”

(Despre Pendulul lui Foucault) : “la Paris este cunoscutul Consevatoire des Arts et Métiers.E frumos? Tulburător. Triumful maşinii într-o biserică gotică.
Poate că-i de vină atmosfera bisericii, dar te asigur că înceri o senzaţie foarte puternică. Ideea că totul merge şi că numai acolo sus există singurul punct fix al Universului …Pentru cine nu are credinţă e un mod de a-l regăsi pe Dumnezeu fără a pune sub semnul întrebării propria necredinţă pentru că e vorba de un Pol Nul.”

“Pendulul lui Foucault stă neclintit în timp ce pământul se roteşte pe dedesubtul lui, în orice loc s-ar afla. Orice punct al Universului e un punct fix, e suficient să atârni de el pendulul.

Dumnezeu e peste tot?

Într-un anume sens,da. De aceea mă tulbură Pendulul. Îmi făgăduieşte infinitul, dar imi lasă mie răspunderea de a decide unde doresc să-l am. […] senzaţia e aceea că cineva, în viaţa lui, a agăţat pendulul în multe locuri, şi n-a funcţionat niciodată, şi ca acolo, la Conservatoire, funcţionează aşa de bine…oare în Univers or fi puncte privilegiate? Nu ştiu, poate că suntem mereu în căutarea punctului potrivit, poate că-i lângă noi, dar nu-l recunoaştem, iar pentru a-l recunoaşte ar trebui să credem în el…”

La destrămarea Ordinului Templierilor, aceştia iau hotărârea ca secretul controlului energiilor telurice să fie bine păstrat. În consecinţă, templierii se împart în şase grupuri, răspândite peste tot în Europa. Fiecare grup are în posesie o parte a secretului. Înţelegerea a fost ca la fiecare 120 de ani un grup să transmită secretul deţinut altui grup. Amintesc faptul că templierii erau de diferite naţionalităţi ale Europei. Acest mecanism al transmiterii periodice a unei părţi din secret altui grup se întrerupe când se trece de la calendarul iulian la cel gregorian. Umbero Eco ne face o sinteză istorică dar şi geografică a schimbării de dată în calendar.

“În 1582 intra în vigoare reforma gregoriană care corectează calendarul iulian şi, pentru a stabili echilibrul, şterge zece zile din luna octombrie, de la 5 la 14!”[…] dar asta-i valabil numai pentru papa. Franţa adoptă reforma în 1583 şi şterge zilele de la 10 la 19 decembrie. În Germania regiunile catolice adoptă reforma în 1584, ca şi Boemia, în timp ce regiunile protestante o adoptă în 1775, […] ca să nu mai spun ca în Bulgaria e adoptata în 1917. Anglia trece la reforma gregoriană in 1752!”

“Exista o scriere hasidică poloneză care spune : daca s-ar fi întâmplat un alt eveniment, s-ar fi născut alte combinaţii de litere.”

Hasidismul este  un curent al gândirii evreieşti din secolul al XVIII-lea. Se bazează pe teamă, dar în egală măsură, pe iubirea faţă de Dumnezeu.

“Aşadar, celţii scriau despre curenţii telurici; aflaseră de ei de la atlanţi, pe când supravieţuitorii acestui continent scufundat emigraseră parte în Egipt, parte în Britania. Atlanţii, la rândul lor, învăţaseră totul  de la acei strămoşi îndepărtaţi care, din Avalon, străbătând  continentul Mu, pătrunseseră până în deşertul Australiei – când toate continentele erau un unic nucleu ce putea fi parcurs, minunata Pangeea.”

„…menhirele erau aparate radioestezice  ca niste prize electrice înfipte în punctele unde curenţii se ramificau în diferite direcţii. Dolmenele erau camere de condensare a energiei unde druizii încercau să extrapoleze desenul global. Aşa-zisele cromlech şi Stonehenge erau observatoare de unde se străduiau să ghicească cu ajutorul constelaţiilor, ordinea curenţilor- pentru ca potrivit Tibulei Smaragdina, ceea ce se află deasupra e izomorf cu ce se află dedesupt.”

“Cunoştinţele oculte ale egiptenilor trecuseră de la Hermes Trismegistul la Moise, care se ferise strajnic să le comunice zdrenţăroşilor lui cu burţile încă pline de mană, cărora le oferise cele zece porunci, căci pe acelea măcar le puteau întelege. Adevărul, care e aristocratic, Moise îl introdusese cifrat, în Pentateuh.”

Istoria primelor civilizaţii, cultul lor, raportarea acestora la construcţiile megalitice, alte subiecte abordate de Umberto Eco în – indrăznesc să spun- enciclopedia “Pendulul lui Foucault”

Titlul romanului este o referire plină de subtilităţi la căutarea adevarului absolut. Foucault a experimentat ceva care demonstrează că pământul se roteşte. A găsit un punct fix pentru derularea experimentului în tavanul Pantheonului din Paris. Fiecare dintre noi caută adevărul , având nevoie pentru asta de un punct fix, care este Dumnezeu…