„Vinovatul”, după Ion Băieșu – Premiul UNITER pentru Teatru TV 2014
Luni 25 mai, juriul celei de-a 25 ediții a premiilor UNITER a decis ca din cele trei piese nominalizate anul acesta: „Roman teatral (Însemnările unui nebun)”, după Mihail Bulgakov, dramatizare, adaptare şi regie: Vitalie Lupaşcu; „Vinovatul”, după Ion Băieşu, scenariul şi regia: Ion Gostin și „Zi că-ţi place!”, după Valentin Nicolau, adaptare şi regie: Cornel Mihalache distincția pentru Teatru TV să îi revină teleplay-ului „Vinovatul”, producție a SRTV.
Difuzat în premieră pe 8 decembrie 2014, „Vinovatul” este o ecranizare realizată de regizorul Jon Gostin după piesa omonimă a lui Ion Băieșu, avându-i în rolurile principale pe Ozana Oancea și Ionel Mihăilescu, doi actori de mare forță dramatică. Piesa a fost propusă în cadrul programului tele-spect-actor al Casei de Producţie TVR. Textul, confruntarea dintre o femeie și cel care i-a ucis iubitul, cu o zi înainte ca crima acestuia să se prescrie, a fost scris de Ion Băieșu la începutul anilor 70. Cu toate acestea, s-a jucat puțin. Chiar dacă acțiunea se petrecea pe un șantier de muncă patriotică, totuși, în jocul vinovățiilor, cenzura a văzut mai mult decât atât și piesa a fost puțin văzută de public.
„Vinovatul” a fost produs de Casa de producție TVR și filmat în anul 2014. Regizorul Jon Gostin ne dezvăluie mecanismele adaptării acestui text la micul ecran, acum în a doua decadă a secolului XXI.
Rep: Ce ai prețuit la „Vinovatul”?
Jon Gostin: Lupta dostoievskiană între protagoniști, oameni de o valoare intelectuală și conștiință de sine bine descrise de autor. Am păstrat integral textul, cu mici retușuri. Am schimbat doar intriga, la Băieșu, la data scrierii, era poziționată în anii 50, pe un șantier de muncă patriotică, eu am adus-o mai aproape, la Revoluția timișoreană, pentru a o pune într-un context actual.
Rep: De ce Revoluția timișoreană și nu alt eveniment?
JG: Revoluția în sine este un eveniment puternic și cu reverberații în societatea contemporană, iar Revoluția de la Timișoara este ceea ce se cheamă adevărata Revoluție. Aceasta în măsura în care raportăm evenimentele întâmplate, la năzuințele populației participante. Nu pot să nu îl citez, cu amărăciunea de rigoare, pe dl. Ion Caramitru care spunea că „a învins Revoluția lui Sergiu Nicolaescu, nu revoluția mea”.
Rep: Adică?
JG: E o poziționare a prezentului față de ceea ce și-a dorit poporul român la momentul respectiv, și ce a obținut.
Rep: Și cum a ajuns aceasta în teleplay?
JG: A trebuit să centrez acolo trecutul celor două personaje și ei, de fapt, în film, sunt practic uniți de același coșmar. Am folosit imaginile puse la dispoziție de Memorialul Revoluției de la Timișoara pentru puterea de lor de impact. Acolo este adevăr 100%, incontestabil, prin acele fotograme am readus în imaginarul spectactorului Revolutia ca atare. De aceea „Vinovatul” începe abrupt, cu aceste cadre de coșmar. În rest, totul urmează pe structura lui Băieșu.
Există un singurt lucru pe care l-am făcut după ce m-am sfătuit și cu Radu Băieșu, am utilizat și un fargment din alt text al lui Ion Băieșu – „Iertarea”. Acea intarsie dintr-o altă piesă am adăugat-o aici, pentru că mi s-a părut important să subliniez căderea maladivă a protagonistului care nu mai rezistă propriului proces de conștiință. Am lucrat mult cu actorii , la faptul că există un proces de conștiință, și, mai mult, nici vinovatul, nici cea care nu poate să îl ierte pentru vină nu își pot depăși „vina”. O anumită vinovăție nu poate fi iertată, iar în momentul în care pedepsești, îți asumi o vinovăție.
Rep: Este prima nominalizare UNITER?
JG: Nu, este a patra nominalizare. Am mai fost nominalizat în 2002 cu textul lui Matei Vișniec „Frumoasa călătorie a urșilor Panda”, în 2011 cu „Întoarcerea la matcă” (de George Astaloș), în 2013 cu „Efectul Genovese” după Alina Nelega, iar acum, pentru 2014, cu „Vinovatul” de Ion Băieșu.
Rep: Acum semnezi scenariul și regia, ai făcut la fel și pentru celelalte texte?
JG: Da, cu aprobarea și concursul autorilor. Nu am făcut din piesă un pretext, ci m-am ținut aproape de text, pentru că am pornit de la un text pe care l-am prețuit întotdeauna.
VINOVATUL (Premiul UNITER pentru TeatruTV 2014)
după piesa omonimă a lui Ion Băieşu
Distribuţia: Ozana Oancea, Ionel Mihăilescu, Erika Băieșu, Mihai Răzuș, Gabriel Fătu, Florin Roșu, Paul Mihăilă.
Producător: Mihai Răzuş, scenografia: Silvana Porojnicu, director imagine: Silviu Andrei, scenariul și regia: Jon Gostin. Producator delegat : Dana Andriescu, Producător coordonator: Demeter Ándrás