Istoria ca o manta de vreme rea*
de Dan Ionescu
*Cronică publicată în „Scrisul Românesc”, Nr. 6 / 2015
Apărută la Editura Betta din București, în 2014, cartea Mantaua Iancului, de Valentin Hossu-Longin, se bucură de prezentarea scriitorilor D. R. Popescu și Emil Lungeanu. D. R. Popescu se referă la contrastul, adiacent personalității autorului, dintre pasiunile pentru sport și istorie: „Pe stadionul construit de Iuliu Hațieganu, lângă Someș, l-am văzut pentru prima oară și pe Valentin Hossu-Longin așezând balonul oval în raionul adversarilor turbați – veniți din București să-i învingă fără milă pe studenții clujeni! Nu mi-am închipuit atunci
că studentul de la facultatea de Filologie (nu întâmplător folosesc aici literele cele mari) este – sau va fi un împătimit de istorie și că va proslăvi Sfinții Neamului”. În prefața Sf. Giulgiu al moților, mantaua lui Avram Iancu, Emil Lungeanu conchide: „Recunoașterea adusă meritelor acestui nou demers editorial al lui Valentin Hossu-Longin prin recentul Premiu al Fundației Magazin Istoric nu mă surprinde câtuși de puțin.
Căci nu-i destul să expui în vitrină mantaua Crăișorului ca pe un Sf. Giulgiu al moților, mai trebuie și un curator al muzeului care s-o scuture de praf. Lansarea acestei cărți s-ar cuveni și ea făcută, pe măsură, chiar la Țebea, la căpătâiul Celui-de-sub-Gorun, regele cel adevărat al Apusenilor uzurpat astăzi de „regii” asfaltului, ai fotbalului, ai manelelor”.
Autorul s-a documentat la fața locului, după cum mărturisește în Epilog, amintind indirect sursele de informare utilizate: „Cartea aceasta s-a structurat ca un puzzle, de-a lungul câtorva decenii, din vechea mea pasiune pentru arheologie și istorie. Istorisirile și evocările de azi fac parte dintr-un amplu proiect din tinerețe, privind fațetele mai puțin cunoscute publicului larg despre trecutul neamului românesc. Am bătut munții în căutarea vetrelor dacice și câmpia dobrogeană, să-i aflu pe colonii greci de la țărmul mării, am săpat alături de câțiva scormonitori ai pământului și le-am ascultat dezbaterile în anualele sesiuni științifice”.
În cele două stiluri funcționale confluente, științific (istorie) și beletristic, sunt redactate unsprezece „istorisiri / evocări transilvănene”: Tezaur de istorie, Apusenii, Lancea lui Horea, Mantaua Iancului, Acest Prometeu al dacilor, Traian la Tibiscum, Longinus, Apărătorul celor două Sarmizegetuse, Dincolo de legenda „descălecatului”, Să ne amintim de Blaj, Domnule Eminescu, Fluviul numit Unire.
În drumul către Apuseni, circulă multe povestiri despre Avram Iancu, erou pașoptist. al cărui portret fizic și moral este refăcut de către Valentin Hossu-Longin, prin filiera a patru studii, semnate de prestigioși cercetători în domeniul istoriei: Alexandru Papiu Ilarian, Alexandru Sterea Șuluțiu din Abrud, George Barițiu, Silviu Dragomir. Era nevoie de argumentele acestor istorici de mare autoritate profesională, datorită ideii centrale a istorisirii cu titlu omonim cu al cărții, Mantaua Iancului: boala nervoasă de care ar fi suferit crăișorul munților nu a fost decât „o mască, o tragică mască”; în orice caz, după cum reiese din mărturisirile demne de crezare ale celor care l-au cunoscut pe Avram Iancu, în ultima parte a vieții lui, el nu-și pierduse mințile. Dimpotrivă, după cum scrie Alexandru Papiu Ilarian, socotit istoricul Revoluției Pașoptiste, care s-a dus în munți, în martie 1855, să-l caute pe Iancu și să stea de vorbă cu el: „și judecând după aceste cuvinte, iarăși mi se păru că Iancul, în toată întâmplarea, are mai multă minte decât cei ce-l numesc nebun. Și ca unul ce într-adins eram lăutoriu aminte la toate, observai că Iancu în toată ziua aceea, cu purtarea sa ce civile în societate și conversare, întrecu nu numai pre toți ceilalți, ci chiar și pre sine însuși, după cum îl cunoșteam eu de mai-nainte”. Dintre specialiștii care au scris despre Revoluția de la 1848 și au avut privilegiul de a-l întâlni pe Avram Iancu în perioada postrevoluționară, Valentin Hossu-Longin îi mai reține, făcând apel frecvent la mărturia lor, pe Alexandru Sterea Șuluțiu, care „se afla în casa Iancului” în octombrie 1856, și pe George Barițiu, care a purtat corespondență îndelungată cu Avram Iancu. De asemenea, Iancu, pe care moții îl considerau ca un soare al lor, temându-se pentru viața lui, a fost cunoscut îndeaproape de către memorandistul avocat Francisc Hossu-Longin (1847 – 1935), care a lăsat un manuscris intitulat Amintiri din viața mea, tipărit abia în 1975, despre perioada ulterioară reprimării Revoluției: „Iancu venea des în casa mea, mă punea pe un genunchi al lui călare și scuturându-mă cânta adesea așa: pir, pir, pir, ca la pir – pir, pir, pir, ca la pir, și mă gugulea cu drăgălășenie”. O carte deosebit de interesantă pe subiect a publicat și Iudita Secula, fiica „preotului Truța, din Cricău, prieten apropiat al conducătorilor Revoluției, care adeseori au găsit găzduire și înțelegere în casa lui”. Avram Iancu în societate se intitulează cartea ei. Amplă este și evocarea istoricului literar Aron Cotruș, care, student fiind, cu prilejul unei „escursiuni” în Munții Apuseni, a ținut un toast în cinstea lui Avram Iancu, aflat „la distanță de vreo cinci pași” în fața lui.
Istorisirile Acest Prometeu al dacilor și Traian la Tibiscum au în centru pe Decebal și Traian, simboluri ale etnogenezei noastre. În prima, punctul de plecare îl constituie interviul dat de sculptorul Ion Jalea, cu privire la reprezentarea lui Decebal într-un monument ecvestru, din ce motive s-a gândit la o asemenea ilustrare artistică, atâta vreme cât în memoria noastră, Decebal, ultimul rege dac, figurează alergând pe jos, din calea romanilor insuperabili. A doua, despre imperator Traian, se întemeiază pe niște demonstrații ale arheologului Doina Benea. Evocarea Apărătorul celor două Sarmizegetuse este scrisă în memoria lui Hadrian Daicoviciu (1932 – 1984), arheologul „crescut de copil printre ruinele cetăților dacice din Munții Orăștiei”. Un capitol special este consacrat poetului național Mihai Eminescu, Să ne amintim de Blaj, domnule Eminescu!, iar ultimul, Unirii de la 1 Decembrie 1918.
În elaborarea binevenitei cărți, Mantaua Iancului, Valentin Hossu-Longin se bazează pe argumente deictice ale specialiștilor, cu privire la aspecte prea puțin cunoscute din biografia unor personalități istorice. În spatele argumentelor, se regăsește de fapt convingerea autorului, care la rândul lui, a explorat și clarificat subiectul. Stilul în care scrie, clar și părând mai degrabă propriu nuvelei, determină interes oricărui cititor de calitate.