VARIANTA 2

 

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

 

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citeşte următorul text:

Muzica a jucat un mare rol între noi. Eram pasionat pentru sunete şi am voit să o învăţ pe Ioana tot ce ştiam şi tot ce mai aflam. Cum educaţia mea începuse de mult, ea a învăţat deodată numai operele bune, a cunoscut pe Debussy, înainte de a fi auzit pe Puccini. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în literatură […]. Avusese norocul unui profesor bun, pe care nu-l avusesem odinioară eu, şi pierdusem mult timp ca să am curajul să cred că anumite opere sunt proaste, indiferent de admiraţia ce o au încă pentru ele unii critici cunoscuţi. […] Aş vrea să conving pe toţi cum se pricepe de bine să judece o operă literară, fără influenţa nimănui, neputând să-i schimb părerile, şi ce patimă pune să-ţi demonstreze adevărurile descoperite de ea. Minunatele ceasuri petrecute cu ocazia unei discuţii asupra literaturii, muzicii, vieţii!

Ioana e cel mai priceput critic al meu, de la intuiţia căruia am învăţat atât de multe, egalul meu în atâtea preocupări subtile, şi, când am eu dreptate, sunt mândru ca de o victorie, iar alteori trebuie să accept concluziile ei, cu teama de ceea ce crede despre mine. […]

Poate că povestesc aceste gânduri sau scene din viaţa noastră comună în aşa fel că nimeni n-ar extrage adevărul. Într-o viaţă de câţiva ani, s-au întâmplat fatal multe evenimente. Acum aleg la întâmplare, aşa cum îmi vin în memorie sau aşa cum le retrăiesc într-o discuţie cu Ioana […].

De ce scriu această carte? De ce mă căznesc să refac atmosfera? […] Din nostalgie după vremuri care se duc? Dar mai ales e un ţipăt către oameni ca să mă consoleze şi să mă vindece. Să-mi desluşească ce s-a întâmplat cu mine şi de partea cui e greşeala.

(Anton Holban, Ioana)

 

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:

1. Numeşte câte un antonim pentru sensul din text al cuvintelor: curaj şi victorie. 2 puncte

2. Explică rolul cratimei în secvenţa: n-ar extrage. 2 puncte

3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul noroc. 2 puncte

4. Menţionează tipul de perspectivă narativă din textul citat. 4 puncte

5. Transcrie două cuvinte din text care aparţin câmpului semantic al artelor. 4 puncte

6. Precizează două motive literare identificate în textul dat. 4 puncte

7. Prezintă rolul interogaţiilor retorice din ultimul paragraf. 4 puncte

8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte

9. Comentează, în şase-zece rânduri (60-100 de cuvinte), următoarea secvenţă din textul dat:

Poate că povestesc aceste gânduri sau scene din viaţa noastră comună în aşa fel că nimeni n-ar extrage adevărul.  Într-o viaţă de câţiva ani, s-au întâmplat fatal multe evenimente. Acum aleg la întâmplare, aşa cum îmi vin în memorie sau aşa cum le retrăiesc într-o discuţie cu Ioana […].    4 puncte

 

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Scrie un text de tip argumentativ de 15-30 de rânduri (150-300 de cuvinte) despre adevăr, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Titu Maiorescu: Adevărul, oricât de puţin favorabil ne-ar putea fi, trebuie spus cu toată sinceritatea, îndată ce este întemeiat.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte

− să ai conţinutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie) şi limitele de spaţiu indicate. 6 puncte

 

Notă! Formulările de tipul Sunt/nu sunt de acord cu afirmaţia… / Autorul are dreptate când afirmă că… / Afirmaţia autorului este corectă…, neînsoţite de enunţarea propriei opinii, nu se consideră ipoteză.

 

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de două-trei pagini (600-900 de cuvinte), în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

− evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;

− prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea despre lume din textul studiat;

− ilustrarea a patru elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative pentru tema şi viziunea despre lume (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi, elemente de prozodie etc.);

− susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul poetic studiat.

 

Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper). Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct, încadrarea în limitele de spaţiu indicate – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum două pagini (600 de cuvinte) şi să dezvolte subiectul propus.

 

 

REZOLVARE

 

SUBIECTUL I

1. Sinonime: curaj – laşitate, teamă; victorie – eşec, înfrângere.

2. Cratima marchează elidarea unei vocale şi rostirea într-o silabă a două cuvinte diferite.

3. Decât un car de minte, mai bine un dram de noroc.

4. Perspectivă subiectivă, acţiunea se relatează la persoana întâi.

5. Sunete, educaţia.

6. Cele două motive literare identificate în textul dat sunt: muzica, nostalgia.

7. Rolul interogaţiilor retorice este acela de a atrage atenţia asupra ideii de creaţie. Interogaţiile retorice (la care nu trebuie să dăm vreun răspuns) din ultimul paragraf desemnează neliniştea de care este cuprins autorul în pragul elaborării unei cărţi noi.

8. Cele două trăsături ale genului epic, prezente în textul dat, sunt:

a) folosirea naraţiunii ca mod de expunere. Exemplu: Muzica a jucat un mare rol între noi. Eram pasionat pentru sunete şi am voit să o învăţ pe Ioana tot ce ştiam şi tot ce mai aflam. Cum educaţia mea începuse de mult, ea a învăţat deodată numai operele bune, a cunoscut pe Debussy, înainte de a fi auzit pe Puccini. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în literatură […].

b) prezenţa instanţelor comunicării narative – narator, personaje. Exemplu: Povestesc aceste gânduri sau scene din viaţa noastră comună, Ioana e cel mai priceput critic al meu.

9. Secvenţa formulează un fel de scuză a autorului faţă de cititori, în sensul că probabil problemele lui în relaţia cu Ioana vor părea de neînţeles celor mai mulţi, mai ales că întâmplările sunt selectate la întâmplare, fără vreo rigoare. Singura care acţionează pare memoria afectivă. Este firesc, am spune, întrucât perspectiva este subiectivă. Oricum, nostalgia după un trecut sentimental intens primează. Multitudinea evenimentelor, într-un timp relativ scurt, îl surprinde şi pe autor, cu toate că evenimentele au fost trăite de el însuşi.

 

SUBIECTUL al II-lea

Adevărul este o valoare morală supremă și benefică pentru evoluția oricărei societăți ori a vreunui individ în viață.

Afirmaţia autorului este corectă întrucât şi eu consider că adevărul trebuie spus cu toată sinceritatea, indiferent de efectele mărturisirii asupra noastră.

În primul rând, adevărul iese totdeauna la suprafaţă. Nu degeaba sunt atâtea proverbe ori vorbe de duh în care se proslăveşte această valoare morală, numită adevăr. De multe ori mi s-a întâmplat să ascund de mama o lucrare mediocră sau să nu-i spun despre primirea unei note mici. De exemplu, când eram în clasa a IX-a, nu-i spusesem despre un „scaun“ primit la geografie. La şedinţa cu părinţii, s-a dus cu toată încrederea. Când doamna dirigintă a citit notele, mamei i-a venit să intre în pământ de ruşine. Evident, a fost îndreptăţită să mă certe furtunos apoi acasă. Mi-a părut rău de ruşinea pe care a păţit-o din cauza mea. Dacă i-aş fi spus adevărul, chiar dacă m-ar fi certat că nu am fost destul de silitor, ar fi fost mai puţin supărată, deoarece aflase acest lucru de la mine.

În al doilea rând, în cărţi mari, de la Biblie la cărţile contemporane de filozofie, adevărul este tratat în mod serios şi dezbătut în unghiuri inedite. De exemplu, una dintre cele zece porunci este să nu minţi. Eu mai cred că, dacă minţi, răul din minciună ar putea deveni concret şi să intre în viaţa ta. De exemplu, când am lipsit într-o zi de la școală, am spus domnului diriginte că am fost bolnav, fapt neadevărat: mersesem la un meci de fotbal cu unii prieteni. A doua zi, mi s-a întâmplat să mă îmbolnăvesc în mod real și am știut că răceala de care sufeream era (și) un efect al minciunii mele.

În concluzie, adevărul este apreciat de toată lumea.

 

SUBIECTUL al III-lea

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa în jurul anului 1886, odată cu publicarea articolului-manifest Simbolismul de către Jean Moreas, ca o reacţie împotriva retorismului poeziei romantice şi a impersonalităţii poeziei parnasiene.

Simbolismul s-a manifestat în poezie. Acest curent continuă, precum romantismul, adâncirea caracterului cromatic al poeziei parnasiene, promovând o tehnică modernă. Aşa se explică faptul că un poet celebru parnasian, Ch. Baudelaire, în sonetul Corespunderi, formulează un principiu fundamental al simbolismului, corespondenţa între senzaţii: Parfum, culoare, sunet se îngână şi-şi răspund.

Simbolul, cuvânt de la care a derivat termenul simbolism, îl descoperim în folclor, în mituri, precum şi în poezia cultă, încă din cele mai vechi timpuri. Dacă în romantism, simbolul este apropiat de alegorie şi e un simbol descifrat, aşa cum este Luceafărul de Mihai Eminescu, în simbolism, el sugerează o gamă de sentimente şi de idei, implicând analogii şi corespondenţe, şi, ca atare, simbolul are un anumit grad de încifrare.

Simbolismul îşi găseşte o justificare filosofică în teoria intuiţionistă a lui Bergson, în poezia lui Poe şi Whitman, în pictura lui Degas, Seurat şi Gauguin, iar justificarea socială se datorează eşecului Comunei din Paris din 1871.

La temelia tehnicii simboliste stau sugestia şi simbolul, corespondenţele, muzicalitatea. Starea de inefabil se realizează prin sugestie.

Corespondenţele sunt un model de iluminare a zonelor ascunse ale realităţii. Ideea fundamentală a simbolismului constă în exprimarea unor corespondenţe între eul poetului şi lume, şi tot în categoria corespondenţelor intră analogiile între senzaţii, emoţii şi imagini de naturi diferite.

Muzicalitatea are rostul de a sugera starea de inefabil, de taină a poeziei, şi Macedonski socotea că arta versurilor este arta muzicii. O inovaţie a simbolismului a fost şi introducerea în poezie a versului liber. Poemul Hinov al lui Macedonski este printre primele în Europa scrise în vers liber. Prin suprasolicitarea stărilor sufleteşti profunde, prin tehnica excesivă a expresiei poetice, simbolismul a deschis drumul suprarealismului, ermetismului şi expresionismului din secolul al XX-lea.

Poezia simbolistă românească apare la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă măcinată de mari contradicţii sociale. El a apărut ca o reacţie împotriva poeziei minore a epigonilor eminescieni. Înainte de constituirea curentului literar în Franţa, Macedonski, în revista „Literatorul”, formulează o serie de idei care anticipau simbolismul. Adevăratul manifest simbolist al poetului este Poezia viitorului (1892).

Al doilea teoretician al simbolismului românesc a fost Ovid Densusianu. Ca poet (Ervin) era un admirator al lui Verhaeren. În coloanele revistei „Viaţa nouă”, 1905-1925, Densusianu pleda pentru intelectualizarea şi urbanizarea poeziei.

Lidia Bote, în studiul Simbolismul românesc, identifică particularităţile simbolismului autohton, faptul că este un produs al mediului mic-burghez, că a apărut nu ca o reacţie împotriva romantismului şi parnasianismului, ca în Franţa, ci ca o direcţie înnoitoare într-o perioadă de epigonism eminescian, de dominare a poeziei rurale. Lidia Bote subliniază principalele teme cultivate de simbolismul românesc: tema socială, natura, iubirea, oraşul, dar şi principalele motive simboliste, precum: singurătatea, spleen-ul, evadarea, misterul, ploaia, nevroza.

Simbolismul va atinge apogeul la noi prin George Bacovia.

Bacovia a fost consacrat de Macedonski care, odată cu apariţia volumului Plumb i-a dedicat această epigramă: „Poete scump, porţi mândre flori de lauri / Că singur până astăzi din plumb făcut-ai aur”.

George Bacovia s-a impus de la început, ca un poet original în cadrul poeziei simboliste şi în acest sens Eugen Lovinescu scria: Bacovia a creat o atmosferă de copleşitoare dezolare, de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi într-un peisaj de mahala, între cimitir şi abator, cu căsuţe scufundate în noroaie eterne, cu melancolia caterincilor şi bucuria panoramelor… o atmosferă de plumb în care pluteşte o obsesie a morţii.

Regăsim în poezia lui Bacovia ecourile liricii decadente: dezgustul de viaţă sau spleen-ul mai amar decât tristeţea şi mai întunecat decât disperarea. De altfel, o poezie se intitulează Nevroză, amintind de poezia lui Rollinat, Nevrozele. Bacovia este, totuşi, un reprezentant al societăţii româneşti, aşa cum sublinia criticul Pompiliu Constantinescu.

În privinţa universului poetic bacovian, criticul Mihai Petroveanu enumera câteva teme fundamentale: celula cotidiană, adică locuinţa poetului, în care el se simte singur: Odaia mea mă înspăimântă, / Odaie plină de mistere, / Odaie plină de ecouri; infernul citadin, imaginea târgului de provincie. Nicolae Manolescu afirma că Bacovia este singurul mare poet care s-a coborât în infern și în acelaşi timp, poate cel mai mare poet al poeziilor dominate de apă. În acest sens, ilustrativă este Lacustră, pe care Călinescu o aprecia: suprema condensare a teroarei de umed.

Moartea este o realitate absolută, lipsită de orice supravieţuire ideală, precum la Eminescu în Avatarii faraonului Tla. Tema morţii este prezentă în poezia Plumb, una dintre cela mai copleşitoare elegii din lirica românească. Moartea este sugerată şi în Lacustră.

Erosul bacovian constituie elementul cel mai complex al liricii poetului şi în primele poezii, Bacovia este tributar lui Eminescu. Astfel, poezia Ecou de romanţă aminteşte de De ce nu-mi vii?, poezia Din liră poate fi apropiată de Şi dacă, iar Regret, de Pe lângă plopii fără soţ. În timp ce la romanticul Mihai Eminescu, Vom adormi sub înaltul, vechiul salcâm, la simbolistul Bacovia, iubiţii vor adormi înstrăinaţi prin cimitire, în timp ce toamna va plânge peste ei, ca în Să ne iubim. Jalea erotică este absolută şi poetul nu găseşte în sentimentul iubirii izvorul tămăduirii, al împăcării, aşa cum se exprimă în Din liră. Asemenea celorlalţi poeţi simbolişti, iubita e mistuită de suferinţa sărăciei, de boală, ca în poezia Amurg, are o istorie misterioasă.

Titlul Lacustră este o metaforă simbol. În vechime, „lacustra“ era o casă înălţată pe stâlpi în mijlocul apelor sau aproape de mal. Cuvântul simbol „lacustră“ sugerează sentimentul însingurării totale a poetului, sentimentul de deprimare din cauza ploii obsedante, sentimentul de protest faţă de o conjunctură externă care îl determină să-şi îndrepte gândul spre locuinţele lacustre din Comuna primitivă, sentimentul de nelinişte în faţa unor obstacole, primejdii.

În poezia lui G. Bacovia, apa şi focul reprezintă moartea lentă. Tema dominantă a poemului este singu­ră­tatea. Starea sufletească de însingurare a poetului e în legătură cu starea naturii, aşa cum mărturiseşte poetul în prima şi ultima strofă, care sunt identice, cu excepţia versului al doilea. Natura cosmică e personificată, sugerând dimensiunea ei infinită: De-atâtea nopţi aud plouând, / Aud materia plângând… / Sunt singur şi mă duce un gând / Spre locuinţele lacustre; De-atâtea nopţi aud plângând / Tot tresărind, tot aşteptând, / Sunt singur şi mă duce un gând / Spre locuinţele lacustre.

Sentimentul de nevroză din prima strofă, provocat de plânsul materiei, se corelează cu sentimentul fricii, al spaimei din strofa a doua. Poetul, precum omul primitiv, tresare în somn, izbit în spate de un val, întrucât n-a tras podul de la mal.

În strofa a treia, G. Bacovia simte chiar ameninţarea morţii: Un gol istoric se întinde. Rezultă că poetul se confundă chiar cu omul primitiv, aşa cum mărturiseşte în versul următor: Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc. Ameninţarea morţii este sugerată prin amănuntul că de atâta ploaie piloţii grei se prăbuşesc.

Ultima strofă ilustrează sentimentul de însingurare, iar cele două gerunzii, incluse în versul al doilea, tresărind şi aşteptând, accentuează şi mai puternic sentimentul de deprimare determinat de ploaia obsedantă, ploaia, adică apa sugerând ameninţarea morţii şi a neantului.

Impresionantă este puterea de sugestie prin care G. Bacovia reuşeşte să ne prezinte într-o osmoză prezentul cu trecutul foarte îndepărtat, mergând până la identificarea lor.

Poezia impresionează, în al doilea rând, prin imaginile auditive plângând, plasate în rimă cu valoare onomatopeică. Utilizarea verbelor la indicativ: mă izbeşte, tresar, simt, se întinde, mă găsesc, se prăbuşesc, mă duce, exprimă starea permanentă de coşmar a poetului, pentru că descoperă o realitate care îl desfiinţează ca om.

Poezia surprinde şi prin muzicalitatea versurilor. Eufonia se realizează prin alternarea vocalelor deschise sau semideschise – a, e, o, cu cele închise: i, î, u, prin folosirea unor cuvinte sonore, a rimei masculine (accentul cade pe ultima silabă), a verbelor în rimă. În acest mod, Bacovia realizează corespondenţa dintre senzaţiile auditive şi de mişcare, cu complexitatea sentimentelor poetului, de izolare, de tristeţe, de teamă, de însingurare, de nevroză.

În concluzie, tema singurătăţii este predominantă, iar apa are conotaţii malefice, ea degradând mineralul, civilizaţia.