Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 21

Examenul de bacalaureat 2012

Proba E. a)

Probă scrisă – Limba şi literatura română

VARIANTA 2

• · Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• · Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citeşte următorul text:

Muzica a jucat un mare rol între noi. Eram pasionat pentru sunete şi am voit să o învăţ pe

Ioana tot ce ştiam şi tot ce mai aflam. Cum educaţia mea începuse de mult, ea a învăţat deodată

numai operele bune, a cunoscut pe Debussy, înainte de a fi auzit pe Puccini. Acelaşi lucru s-a

întâmplat şi în literatură […]. Avusese norocul unui profesor bun, pe care nu-l avusesem odinioară eu,

şi pierdusem mult timp ca să am curajul să cred că anumite opere sunt proaste, indiferent de

admiraţia ce o au încă pentru ele unii critici cunoscuţi. […] Aş vrea să conving pe toţi cum se pricepe

de bine să judece o operă literară, fără influenţa nimănui, neputând să-i schimb părerile, şi ce patimă

pune să–ţi demonstreze adevărurile descoperite de ea. Minunatele ceasuri petrecute cu ocazia unei

discuţii asupra literaturii, muzicii, vieţii!

Ioana e cel mai priceput critic al meu, de la intuiţia căruia am învăţat atât de multe, egalul meu

în atâtea preocupări subtile, şi, când am eu dreptate, sunt mândru ca de o victorie, iar alteori trebuie

să accept concluziile ei, cu teama de ceea ce crede despre mine. […]

Poate că povestesc aceste gânduri sau scene din viaţa noastră comună în aşa fel că nimeni

n-ar extrage adevărul. Într-o viaţă de câţiva ani, s-au întâmplat fatal multe evenimente. Acum aleg la

întâmplare, aşa cum îmi vin în memorie sau aşa cum le retrăiesc într-o discuţie cu Ioana […].

De ce scriu această carte? De ce mă căznesc să refac atmosfera? […] Din nostalgie după

vremuri care se duc? Dar mai ales e un ţipăt către oameni ca să mă consoleze şi să mă vindece.

Să-mi desluşească ce s-a întâmplat cu mine şi de partea cui e greşeala.

(Anton Holban, Ioana)

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:

1. Numeşte câte un antonim pentru sensul din text al cuvintelor: curaj şi victorie. 2 puncte

2. Explică rolul cratimei în secvenţa: n-ar extrage. 2 puncte

3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul noroc.

2 puncte

4. Menţionează tipul de perspectivă narativă din textul citat. 4 puncte

5. Transcrie două cuvinte din text care aparţin câmpului semantic al artelor. 4 puncte

6. Precizează două motive literare identificate în textul dat. 4 puncte

7. Prezintă rolul interogaţiilor retorice din ultimul paragraf. 4 puncte

8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte

9. Comentează, în şase – zece rânduri (60 – 100 de cuvinte), următoarea secvenţă din textul dat:

Poate că povestesc aceste gânduri sau scene din viaţa noastră comună în aşa fel că nimeni

n-ar extrage adevărul. Într-o viaţă de câţiva ani, s-au întâmplat fatal multe evenimente. Acum aleg la

întâmplare, aşa cum îmi vin în memorie sau aşa cum le retrăiesc într-o discuţie cu Ioana […].

4 puncte

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 2

2

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Scrie un text de tip argumentativ de 15 – 30 de rânduri (150 – 300 de cuvinte) despre adevăr,

pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Titu Maiorescu:

Adevărul, oricât de puţin favorabil ne-ar putea fi, trebuie spus cu toată sinceritatea, îndată ce

este întemeiat.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea

mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte

− să ai conţinutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă

de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente

adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de

ortografie şi de punctuaţie) şi limitele de spaţiu indicate. 6 puncte

Notă! Formulările de tipul Sunt/nu sunt de acord cu afirmaţia… / Autorul are dreptate când afirmă că…

/ Afirmaţia autorului este corectă…, neînsoţite de enunţarea propriei opinii, nu se consideră ipoteză.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de două – trei pagini (600 – 900 de cuvinte), în care să prezinţi tema şi

viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

− evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un curent

cultural/literar sau într-o orientare tematică;

− prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea despre lume din

textul studiat;

− ilustrarea a patru elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative

pentru tema şi viziunea despre lume (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie

şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi, elemente de prozodie etc.);

− susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul

poetic studiat.

Notă!

Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).

Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de

analiză şi de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte;

punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct, încadrarea în limitele de spaţiu

indicate – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum două pagini

(600 de cuvinte) şi să dezvolte subiectul propus.

 REZOLVARE

1. curaj = laşitate, teamă; victorie = eşec, înfrângere.
2. Cratima marchează elidarea unei vocale și rostirea într-o silabă a două cuvinte diferite.
3. Decât un car de minte, mai bine un dram de noroc.
4. Perspectivă subiectivă, acțiunea se relatează la persoana întâi.
5. Sunete, educația.
6. Cele două motive literare identificate în textul dat sunt: muzica, nostalgia.
7. Rolul interogaţiilor retorice este acela de a atrage atenția asupra ideii de creație. Interogațiile retorice (la care nu trebuie să dăm  vreun răspuns) din ultimul paragraf desemnează neliniștea de care este cuprins autorul în pragul elaborării unei cărți noi.
8. Cele două trăsături ale genului epic, prezente în textul dat, sunt:
   1. Folosirea naraţiunii ca mod de expunere. Exemplu: „Muzica a jucat un mare rol între noi. Eram pasionat pentru sunete şi am voit să o învăţ pe Ioana tot ce ştiam şi tot ce mai aflam. Cum educaţia mea începuse de mult, ea a învăţat deodată numai operele bune, a cunoscut pe Debussy, înainte de a fi auzit pe Puccini. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în literatură […].”;
   2. Prezenţa instanţelor comunicării narative – narator, personaje. Exemplu: „Povestesc aceste gânduri sau scene din viaţa noastră comună”, „Ioana e cel mai priceput critic al meu”.
9. Secvența formulează un fel de scuză a autorului față de cititori, în sensul că

probabil problemele lui în relația cu Ioana vor părea de neînțeles celor mai mulți, mai ales că întâmplările sunt selectate la întâmplare, fără vreo rigoare. Singura care acționează pare memoria afectivă. Este firesc, am spune, întrucât perspectiva este subiectivă. Oricum, nostalgia după un trecut sentimental intens primează. Multitudinea evenimentelor, într-un timp relativ scurt, îl surprinde și pe autor, cu toate că evenimentele au fost trăite de el însuși.

 

SUBIECTUL al II-lea

Despre adevăr

 

Adevărul este bine să primeze la nivelul oricărei societăți.

Afirmaţia autorului este corectă întrucât și eu consider că adevărul trebuie „spus cu toată sinceritatea”, indiferent de efectele mărturisirii asupra noastră.

În primul rând, adevărul iese totdeauna la suprafață. Nu degeaba sunt atâtea proverbe ori vorbe de duh în care se proslăvește această valoare morală, numită adevăr. De atâtea ori, mi s-a întâmplat să ascund de mama o lucrare mediocră sau să nu-i spun despre primirea unei note mici. De exemplu, când eram în clasa a IX-a, nu-i spusesem despre un scaun primit la geografie. La ședința cu părinții, s-a dus cu toată încrederea. Când doamna dirigintă a citit notele, mamei i-a venit să intre în pământ de rușine. Evident, a fost îndreptățită să mă certe furtunos apoi acasă. Și eu, până s-a întors mama, am stat ca pe ghimpi. Mi-a părut rău de rușinea pe care a pățit-o din cauza mea.

În al doilea rând, în cărți mari, de la Biblie la cărțile contemporane de filozofie, adevărul este tratat în mod serios și dezbătut în unghiuri inedite. De exemplu, una dintre cele zece porunci este să nu minți. Eu mai cred că, dacă minți, răul din minciună ar putea deveni concret și să intre în viața ta. Eu când e nevoie să mă scuz, cu alte cuvinte să mint, neavând încotro, nu spun niciodată că n-am avut cum să ajung la locul întâlnirii etc., fiind bolnav, pentru că mi-e teamă ca boala, folosită ca motiv, să nu mă nimerească de-a binelea.

În concluzie, adevărul este apreciat de toată lumea.

 

Subiectul al III-lea

Lacustră

de George Bacovia

George Bacovia s-a impus de la început, ca un poet original în cadrul poeziei simboliste şi în acest sens Eugen Lovinescu scria: „Bacovia a creat o atmosferă de copleşitoare dezolare, de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi într-un peisaj de mahala, între cimitir şi abator, cu căsuţe scufundate în noroaie eterne, cu melancolia caterincilor şi bucuria panoramelor… o atmosferă de plumb în care pluteşte o obsesie a morţii”.

Regăsim în poezia lui Bacovia ecourile liricii decadente: dezgustul de viaţă sau spleen-ul mai amar decât tristeţea şi mai întunecat decât disperarea. De altfel, o poezie se intitulează Nevroză, amintind de poezia lui Rollinat, Nevrozele. Bacovia este totuşi, un reprezentant al societăţii româneşti, aşa cum sublinia criticul Pompiliu Constantinescu.

În privinţa universului poetic bacovian, criticul Mihai Petroveanu enumera câteva teme fundamentale: celula cotidiană, adică locuinţa poetului, în care el se simte singur: „Odaia mea mă înspăimântă, / Odaie plin[ă de mistere, / Odaie plină de ecouri”; infernul citadin, imaginea târgului de provincie.  Nicolae Manolescu afirma că Bacovia este singurul mare poet care s-a coborât în infern. În oraşul bacovian, parcul este mâncat de cancer şi de tuberculoză, ca-n poezia Parc, oraş dominat de cadavre care se descompun, Cuptor, oraş în care flaşneta plânge cavernos –Panoramă, un oraş apăsat de umbra morţii; natura. Bacovia este poetul toamnei, o toamnă ploioasă, cu noroaie, sub melancolia tuberculoşilor. În poezia Nervi de toamnă: „E toamnă, e foşnet, e somn / Copacii pe stradă oftează, / E tuse, e plânset, e gol / Şi-i frig, şi burează”. Bacovia este, în acelaşi timp, poate cel mai mare poet al poeziilor dominate de apă, şi, în acest sens, ilustrativă este Lacustră, pe care Călinescu o aprecia „suprema condensare a teroarei de umed”; tema morţii. Moartea este o realitate absolută, lipsită de orice supravieţuire ideală, precum la Eminescu în Avatarii faraonului Tla. Tema morţii este prezentă în poezia Plumb, una dintre cela mai copleşitoare elegii din lirica românească. Moartea este sugerată şi în Lacustră; Erosul bacovian constituie elementul cel mai complex al liricii poetului şi în primele poezii, Bacovia este tributar lui Eminescu. Astfel, poezia Ecou de romanţă aminteşte de De ce nu-mi vii?, poezia Din liră poate fi apropiată de Şi dacă, iar Regret, de Pe lângă plopii fără soţ. În timp ce la romanticul Mihai Eminescu, „Vom adormi sub înaltul, vechiul salcâm”, la simbolistul Bacovia, iubiţii vor adormi înstrăinaţi prin cimitire, în timp ce toamna va plânge peste ei, ca în Să ne iubim. Jalea erotică este absolută şi poetul nu găseşte în sentimentul iubirii izvorul tămăduirii, al împăcării, aşa cum se exprimă în Din liră. Asemenea celorlalţi poeţi simbolişti, iubita e mistuită de suferinţa sărăciei, de boală, ca în poezia Amurg, are o istorie misterioasă.

Titlul Lacustră este o metaforă simbol. În vechime, „lacustra“ era o casă înălţată pe stâlpi în mijlocul apelor sau aproape de mal.

Cuvântul simbol „lacustră“ sugerează sentimentul însingurării totale a poetului, sentimentul de deprimare din cauza ploii obsedante, sentimentul de protest faţă de o conjunctură externă care îl determină să-şi îndrepte gândul spre locuinţele lacustre din Comuna primitivă, sentimentul de nelinişte în faţa unor obstacole, primejdii.

În poezia lui G. Bacovia, apa şi focul reprezintă moartea lentă. Tema dominantă a poemului este singurătatea. Starea sufletească de însingurare a poetului e în legătură cu starea naturii, aşa cum mărturiseşte poetul în prima şi ultima strofă, care sunt identice, cu excepţia versului al doilea. Natura cosmică e personificată, sugerând dimensiunea ei infinită: „De-atâtea nopţi aud plouând, / Aud materia plângând… / Sunt singur şi mă duce un gând / Spre locuinţele lacustre“. „De-atâtea nopţi aud plângând / Tot tresărind, tot aşteptând, / Sunt singur şi mă duce un gând / Spre locuinţele lacustre“.

Sentimentul de nevroză din prima strofă, provocat de plânsul materiei, se corelează cu sentimentul fricii, al spaimei din strofa a doua. Poetul, precum omul primitiv, tresare în somn, izbit în spate de un val, întrucât „n-a tras podul de la mal“.

În strofa a treia, G. Bacovia simte chiar ameninţarea morţii: „Un gol istoric se întinde“. Rezultă că poetul se confundă chiar cu omul primitiv, aşa cum mărturiseşte în versul următor: „Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc“. Ameninţarea morţii este sugerată prin amănuntul că de atâta ploaie „piloţii grei se prăbuşesc“.

Ultima strofă ilustrează sentimentul de însingurare, iar cele două gerunzii, incluse în versul al doilea, „tresărind“ şi „aşteptând“, accentuează şi mai puternic sentimentul de deprimare determinat de ploaia obsedantă, ploaia, adică apa sugerând ameninţarea morţii şi a neantului.

Impresionantă este  puterea de sugestie prin care G. Bacovia reuşeşte să ne prezinte într-o osmoză prezentul cu trecutul foarte îndepărtat, mergând până la identificarea lor.

Poezia impresionează, în al doilea rând, prin imaginile auditive „plângând“, plasate în rimă cu valoare onomatopeică. Utilizarea verbelor la indicativ: „mă izbeşte“, „tresar“, „simt“, „se întinde“, „mă găsesc“, „se prăbuşesc“, „mă duce“, exprimă starea permanentă de coşmar a poetului, pentru că descoperă o realitate care îl desfiinţează ca om.

Poezia surprinde şi prin muzicalitatea versurilor. Eufonia se realizează prin alternarea vocalelor deschise sau semideschise –„a“, „e“, „o“, cu cele închise: „i“, „î“, „u“, prin folosirea unor cuvinte sonore, a rimei masculine (accentul cade pe ultima silabă), a verbelor în rimă. În acest mod, Bacovia realizează corespondenţa dintre senzaţiile auditive şi de mişcare, cu complexitatea sentimentelor poetului, de izolare, de tristeţe, de teamă, de însingurare, de nevroză.

G. Călinescu aprecia Lacustră drept „suprema condensare a teroarei de umed“.

Concluzii:

–          tema singurătăţii este dominantă;

–          apa are conotaţii malefice. Ea degradează mineralul, civilizaţia;

–          motivul locuinţei lacustre;

–          poemul are patru strofe, prima şi ultima configurează spaţiul real, a doua şi a treia, cadrul visului şi al somnului;

–          ritmul este interior, măsura versurilor, de opt, nouă silabe.