Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 4

Examenul de bacalaureat 2012

Proba E. a)

Probă scrisă – Limba şi literatura română

VARIANTA 4

· Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

· Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citeşte următorul text:

Mergând într-o zi acolo cu Pantazi, către amiazi, dădeam de o tânără, nouă necunoscută […]. La intrarea noastră, ridicând capul, roşii până în albul ochilor. Văzui atunci pe Pantazi, palid ca un mort, ducându-şi mâna la inimă: „Doamne, îl auzii şoptind, cum îi seamănă!”

Făceam astfel cunoştinţa „duduii” Ilinca Arnoteanu. Ştiam că mai era o fată, cea mai mică, pe care o luase din leagăn să o crească o soră a maioresei, de la Piatra-Neamţ, văduvă cu dare de mână şi fără copii. Cei şaisprezece ani ai Ilincăi se depănaseră alintaţi în pacea acelui romantic ţinut cu zări tainice… Blajinul soare moldovenesc îi cruţase poleiala stinsă a cosiţelor şi albeaţa sidefie a pielei, aproape nefireşti amândouă […]. Părinţii erau cum nu se poate mai mândri de dânsa […]; Ilinca fusese întotdeauna premiantă întâia şi se pregătea să treacă două clase într-un an […].

Primisem s-o ajut să-şi revadă câteva „materii” la cari se credea mai slabă. Între timp, mai vorbind şi de una-alta, m-a uimit cât de cuminte cap avea, ce sănătos judeca şi limpede. Spunându-i odată ce rar e să găseşti pe cineva care să înveţe ca dânsa numai de plăcere, îmi observă că ea învăţa cu plăcere, dar de nevoie, ca să aibă o meserie. Cum, dar nu avea să fie bogată? se ştia doar că era singura moştenitoare a mătuşii sale […]. Chiar aşa, dar averea, pe lângă că se poate pierde, nu e o piedică la o meserie; dimpotrivă. — Cu numele ei? — De ce nu? a lucra nu e o ruşine; munca înnobilează. Tocmai, cu numele ei […] avea să fie mai preţuită şi mai respectată; respectată: lucrul la care ţinea mai mult ca la orice. Numele ei, ştia bine ce i se datora şi ce-i datora: prestigiul lui, viu încă, i se revelase înainte de a-l cunoaşte. […] Da, marele nume de dregători, de cărturari şi de ctitori, ea avea să-l poarte cu demnitate; destul se întrecuseră să-l păteze surorile ei.

(Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche)

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:

1. Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: pacea şi a uimit. 2 puncte

2. Explică rolul cratimei în secvenţa: s-o ajut. 2 puncte

3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul inimă. 2 puncte

4. Menţionează tipul de perspectivă narativă din textul citat. 4 puncte

5. Transcrie două cuvinte din text care aparţin câmpului semantic al familiei. 4 puncte

6. Precizează două motive literare identificate în textul dat. 4 puncte

7. Prezintă valoarea expresivă a verbelor la timpul imperfect din text. 4 puncte

8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte

9. Comentează, în şase – zece rânduri (60 – 100 de cuvinte), următoarea secvenţă din textul dat:

Făceam astfel cunoştinţa „duduii” Ilinca Arnoteanu. Ştiam că mai era o fată, cea mai mică, pe care o luase din leagăn să o crească o soră a maioresei, de la Piatra-Neamţ, văduvă cu dare de mână şi fără copii. Cei şaisprezece ani ai Ilincăi se depănaseră alintaţi în pacea acelui romantic ţinut cu zări tainice… Blajinul soare moldovenesc îi cruţase poleiala stinsă a cosiţelor şi albeaţa sidefie a pielei, aproape nefireşti amândouă […]. Părinţii erau cum nu se poate mai mândri de dânsa […]; Ilinca fusese întotdeauna premiantă întâia şi se pregătea să treacă două clase într-un an […]. 4 puncte

 

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Scrie un text de tip argumentativ de 15 – 30 de rânduri (150 – 300 de cuvinte) despre calităţile umane, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Lucian Blaga:

Nu e de ajuns să ai mari calităţi; trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea

mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte

− să ai conţinutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de

ortografie şi de punctuaţie) şi limitele de spaţiu indicate. 6 puncte

Notă! Formulările de tipul Sunt/nu sunt de acord cu afirmaţia… / Autorul are dreptate când afirmă că…

/ Afirmaţia autorului este corectă…, neînsoţite de enunţarea propriei opinii, nu se consideră ipoteză.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de două – trei pagini (600 – 900 de cuvinte) în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, aparţinând lui Mihai Eminescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

− evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;

− prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea despre lume din

textul studiat;

− ilustrarea a patru elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative pentru tema şi viziunea despre lume (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi, elemente de prozodie etc.);

− susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul poetic studiat.

Notă!

Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).

Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte;

punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct, încadrarea în limitele de spaţiu indicate – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum două pagini (600 de cuvinte) şi să dezvolte subiectul propus.

REZOLVARE

SUBIECTUL I

1. Pacea = liniștea;

A uimit = a surprins.

1. Cratima marchează elidarea sunetului „-ă” și rostirea într-o silabă a două cuvinte diferite.
2. El învață mai cu inimă.
3. Perspectiva narativă este subiectivă întrucât acțiunea este relatată la persoana întâi.
4. Soră, părinții.
5. Munca, demnitatea.
6. Verbele la imperfect fixează acțiunea într-un timp care nu poate fi determinat.
7. A. Folosirea naraţiunii ca mod de expunere dominant. Exemplu: „Mergând într-o zi acolo cu Pantazi, către amiazi, dădeam de o tânără, nouă necunoscută […]”.

B. Prezenţa instanţelor comunicării narative – narator, personaj. Exemplu: „La intrarea noastră, ridicând capul, roşii până în albul ochilor. Văzui atunci pe Pantazi, palid ca un mort, ducându-şi mâna la inimă” sau „Făceam astfel cunoştinţa „duduii” Ilinca Arnoteanu”.

9.   În fragmentul dat, este descris un cerc familial. În centru, se află destinul Ilincăi Arnoteanu, căreia i se face, în linii repezi, un portret moral. Duduia, care în copilărie și adolescență s-a bucurat de prețuirea părinților, datorită unei calități morale deosebite: îi plăcea să învețe, a avut și bucuria de a petrece o perioadă importantă de timp „în pacea acelui romantic ţinut cu zări tainice”; portretul ei fizic poartă amprenta locului: „Blajinul soare moldovenesc îi cruţase poleiala stinsă a cosiţelor şi albeaţa sidefie a pielei, aproape nefireşti amândouă”.

Surprinderea personajului narator de a fi în apropierea acestei familii și de a o cunoaște în atmosfera ei intimă însoțește aceste rânduri.

 

 

SUBIECTUL al II-lea

Prin calități umane, înțeleg prezența unor sentimente ca mila, toleranța, dragostea pentru semeni.

Consider că autorul are dreptate când afirmă că: Nu e de ajuns să ai mari calităţi; trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost pentru că altfel riști să le risipești.

În primul rând, evoluția societății se datorează în principal, calităților umane ale membrilor ei, adică omeniei. De exemplu, primele triburi umane trebuie să se fi închegat datorită bunătății liderilor. Oamenii, în condițiile în care puteau coabita, deveneau sedentari, dezvoltând acolo (unde se fixaseră, unde găsiseră climă bună și blândețe umană) agricultură ceva mai solidă, bazată pe ajutor reciproc, ori proiecte diverse, de ridicare a unor tipuri noi de locuințe. Rămânând uniți au avut ocazia de a dezvolta habitatul. Religia a contribuit de asemenea la armonia dintre ei.

În al doilea rând, se mai uzitează expresia: E păcat, dacă ai un talent, să nu-l pui în practică. De exemplu, este bine să ai încredere în tine și în abilitățile de a reuși într-un domeniu. Ideea, sugerată de afirmația lui Lucian Blaga, m-a însoțit în viață. Încă din clasa a șasea, eu mi-am dorit, simțind că aceasta îmi place, să urmez profilul de matematică – informatică. Însă în același timp, mi-am mai însușit un lucru: este greșit ca, în situația unui succes, să te culci pe lauri. Devine, cum se spune, imperios necesar să continui munca, să i te dedai până ajungi să ai sentimentul împlinirii. Marile calități pot fi stăpânite și folosite numai dacă ești chibzuit în viață, iar în general, forma aceasta de prudență provine din familie; cu alte cuvinte, reprezintă amprenta educației.

În concluzie, calităţile umane se văd cel mai bine în urma efortului și în domeniul unde ele sunt adecvate.

 

SUBIECTUL al III-lea

Dorinţa de Mihai Eminescu

 

Opera poetului național Mihai Eminescu (1850-1889) se încadrează în romantismul european prin tema iubirii şi a naturii, care este predominantă în lirica sa.

Poezia Dorinţa, care este o idilă clasică, a apărut în revista „Convorbiri literare“ la 1 septembrie 1876, împreună cu Melancolie, Lacul şi Crăiasa din poveşti.

Din multele variante publicate de Perpessicius, deducem că poetul concepuse poezia ca o scrisoare de dragoste adresată iubitei şi semnată „E“. Elemente de epistolă păstrează şi textul definitiv din 1876, deşi Mihai Eminescu mai face unele corecturi şi în 1880, prin folosirea persoanei a II-a, a adresării directe şi prin utilizarea viitorului popular alături de cel gramatical, începând din strofa a III-a până în final, strofa a VI-a.

Dacă în Floare albastră, iubita îl cheamă pe poet în mijlocul naturii, în Dorinţa, poetul este acela care îşi cheamă iubita în codru, la izvor, sub ocrotirea florilor de tei, teiul fiind un copac sacru pentru poet.

Alain Guillermou, în Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu, apreciază aceste douăzeci şi patru de versuri ale poeziei drept o capodoperă.

În Dorinţa, se realizează simbioza dintre iubire şi natură.

Natura, care în poezia erotică eminesciană este familiară și ocrotitoare, reprezintă nu numai un refugiu, dar şi un loc al visărilor, visul fiind un motiv esenţial al romantismului. Prin vis poetul îşi îndeplineşte dorinţele şi poate pătrunde în tainele universului.

Compusă dintr-o suită de metafore, Dorinţa este expresia lirică a dragostei poetului, iubire realizabilă în vis. Iubita este chemată sub puterea ocrotitoare a codrului, ca în multe poezii de dragoste precum Povestea codrului. Codrul este personificat ca şi izvorul care „tremură pe prund“.

Imaginaţia artistică, senzuală a poetului este ilustrată prin folosirea modului conjunctiv în strofa a II-a, la început de vers:

„Să alergi, pe piept să-mi cazi,

Să-ţi desprind din creştet vălul,

Să-l ridic de pe obraz“.

G. Călinescu în Opera lui Eminescu, volumul al II-lea, notează pentru strofele următoare faptul că: „acţiunea adormitoare a copacilor în înflorire dau strofelor arome aproape toxice“.

Prin utilizarea formelor de viitor popular, a formelor inverse de viitor, a elementului predicativ suplimentar „înfiorate“, în strofa a treia, Mihai Eminescu sugerează şi ideea neîmplinirii iubirii. Ideea aceasta, cuprinsă şi în unele variante, e reluată şi în finalul poeziei:

„Şi în păr înfiorate

Or să-ţi cadă flori de tei“ (strofa a III-a).

„Flori de tei deasupra noastră

Or să cada rânduri-rânduri” (ultima strofă).

Tandreţea şi voluptatea iubirii sunt închipuite de poet în strofa a patra:

„Fruntea albă-n părul galben

Pe-al meu braţ încet s-o culci

Lăsând pradă gurii mele

Ale tale buze dulci.“

Cântecul izvoarelor singuratice, blânda batere de vânt îngână cântecul de iubire al îndrăgostiţilor, totul petrecându-se într-un „vis ferice“:

„Vom visa un vis ferice,

Îngâna-ne-vor c-un cânt

Singuratice izvoare,

Blânda batere de vânt;”.

Codrul, îngândurat ca şi poetul, florile de tei conferă un sens mistic întâlnirii lor, însă în acelaşi timp, pierderea dragostei este sugerată prin căderea monotonă a florilor de tei. Într-una dintre variante, poetul asocia imaginile funebre precum „frunze moarte“, cu imagini de fericire supremă:

„Unul în braţele altuia

Om încremeni“.

Viziunea despre lume vine din perspectiva unui îndrăgostit pentru care natura este un refugiu calm, o dimensiune complementară mediului urban. Este de ajuns să te însuflețească un sentiment puternic, pentru ca lumea să-ți pară mai apropiată și chiar complice la starea ta cea nouă.

G. Călinescu analizează această poezie alături de O, rămâi!, Lasă-ţi lumea, Lacul. În capitolul intitulat Noua eglogă, el apreciază că „liricul idilic este mai totdeauna împerecheat cu elementul introspectiv interior“.