Vasile Alecsandri (21.VII.1821 – 22.VIII.1890): Pasteluri

 Secerișul

Ciocârlia ciripie, fâlfâind din aripioare,

                        Pe o scară de lumină se coboară de sub soare.

                        Aerul e-n neclintire, el devine arzător;

                        Prepeliţa cântă-n grâie, grierul cântă-n mohor.

                        În cel lan cu spicuri nalte au intrat secerătorii,

                        Pe când era încă umed de răsuflul aurorei.

                        Toţi, privindu-i de departe, par că înoată-n galben râu,

                        Fetele fără ştergare şi flăcăii fără brâu.

                        Secera, crai-nou de moarte, mereu taie, spicul cade.

                        Prepeliţa îşi ia puii şi se duce; lanul scade,

                        Iar în urmă, holda mândră, răsturnată prin bucăţi,

                        Se ridică-n snopi de aur, se clădeşte-n jumătăţi.

                        Mai departe, lucind iute, un flăcău ş-o fată mare

                        De tot snopul îşi dau gingaş o furişă sărutare,

                        Când o pasăre măiastră, peste lan trecând uşor,

                        Zice: „Dulce-a mai fi pâinea de la snopurile lor!”