https://blog.revistaderecenzii.com/
Din 7 octombrie, emisiunea realizată de Irninis Miricioiu la TVR 3 revine cu un nou sezon, cel de-al XVIII-lea. Personalităţi ale scenei şi culturii româneşti ne dau întâlnire în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00. Primele două ediţii, difuzate pe 7, respectiv 14 octombrie, sunt dedicate maestrului Victor Rebengiuc.
Mărturii autentice şi povești inedite, imagini şi momente ce au scris istorie în teatrul românesc sau în cinematografie se regăsesc şi în cel de-al optsprezecelea sezon al emisiunii „Din Arhiva TVR”. Mari actori, muzicieni, oameni de cultură se dezvăluie publicului TVR 3 prin dialoguri de suflet cu realizatoarea Irninis Miricioiu, ce ne vor bucura şi ne vor emoţiona din 7 octombrie, în fiecare seară de sâmbătă, de la ora 20.00.
Cel care deschide seria întâlnirilor cu amintiri „Din Arhiva TVR” şi care se deschide în faţa telespectatorilor TVR 3 este maestrul Victor Rebengiuc, invitat în primele două ediţii ale emisiunii. O viaţă întreagă, comprimată în două episoade de câte o oră, în care actorul ne vorbeşte despre greutăţile copilăriei sale şi din vremea războiului, despre oameni dragi, teatru, societate, talent, perfecţiune. Imagini rare sau emblematice din viaţa şi cariera maestrului completează tabloul emoţionant al poveştii.
„Am avut multe visuri în copilărie, care evident că nu mi s-au împlinit și pe care nu mi le puteau împlini bunicii mei și cu mama. Am vrut o bicicletă la un moment dat. Cine să-mi ia mie bicicletă? N-aveam bani pentru așa ceva. Am vrut o minge de fotbal, că eram doi care ne-am fi jucat cu ea, fratele meu și cu mine. Ne jucam cu minge de cârpă fotbal pe macadam. Dar n-am primit-o nici pe aia… Am primit-o târziu – după Revoluție, chiar, când m-am dus să cumpăr ceva de la un magazin sportiv de lângă Teatrul Bulandra, acolo la Izvor, chiar la Kogălniceanu. Nu mai țin minte ce, un articol sportiv… și mi-au dat bonus o minge de fotbal. Deci, ce să mai fac cu ea la vârsta aia? O minge de fotbal… i-am dat-o nepotului meu”, îşi aminteşte Victor Rebengiuc.
În vremea aceea, meseria de actor îi era complet necunoscută celui care avea să devină una dintre figurile emblematice ale cinematografiei şi teatrului din ţara noastră. „În orice caz, sigur, absolut sigur este că nu m-am visat niciodată actor. Nici n-am fost la teatru până înainte de a intra în Institut”, mărturiseşte el, punând cariera sa ulterioară pe seama destinului şi a talentului care „şi-a cerut dreptul la viaţă”: „Părerea mea este că fiecare dintre noi are un talent, poate să facă ceva bine sau dacă insistă, îl poate face chiar foarte bine. Și talentul ăsta, dacă există în tine, își cere dreptul la viață și el te împinge, el te duce către afirmarea lui.”
Mândru de originea sa şi de puterea românilor de a fi rămas o insulă de latinitate în acest spaţiu, actorul îşi păstrează, însă, obiectivitatea. Ba chiar, referindu-se la vremurile pe care le trăim, maestrul lasă privirea, conştient că lupta cu morile de vânt e din start sortită eşecului: „Suntem aici la români, unde nu mai e nici educație, nici disciplină, nici economie, nici nimic. Chiar nu mai e. Se fură. Și se distruge, se batjocorește totul. Asta e, eu m-am împăcat cu soarta. Nu mai protestez, nu mai fac nimic. Nu mai contează la vârsta mea, nici n-are rost…”
Despre relaţia cu Mariana Mihuţ şi cu nepotul său, Mircea, despre ce înseamnă să trăieşti ororile războiului şi despre perfecţiune, atunci când vine vorba de teatru, ne vorbeşte Victor Rebengiuc în partea a doua a interviului.
„Am avut privilegiul și bucuria de a avea o serie de invitați extraordinari care au acceptat întâlnirea cu telespectatorii fideli ai emisiunii. Și Victor Rebengiuc este… mai mult decât o năzuință, este un vis împlinit pentru mine! Nu doar că am avut onoarea și bucuria de realiza primele două ediții cu domnia-sa, ci mai mult, să ne aflăm pe aceeași scenă, a Teatrului Odeon, care ne-a găzduit cu generozitate”, declară Irninis Miricioiu, realizatorul emisiunii.
Intrată în cel de-al nouălea an de existență, emisiunea „Din Arhiva TVR” reprezintă o incursiune pasionantă în istoria vremurilor de altădată, privită din perspectiva invitaților care le-au trăit şi completată cu fragmente memorabile din spectacole, emisiuni sau piese de teatru. Sezonul acesta, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni și-au deschis larg porțile pentru a găzdui această întoarcere în timp alături de oameni de cultură, actori și alte personalități remarcabile ale României. Fiecare ediție devine astfel și un periplu în aceste locuri cu o încărcătură istorică și artistică deosebită. Printre invitaţii următoarelor episoade se numără Maia Morgenstern, Valentin Teodosiu, Constantin Dulcan, Ion Haiduc, Marius Manole.