„Vrem să ne unim cu țara!”, de Iulian Popescu

vrem

„Vrem să ne unim cu țara!”, de Iulian Popescu, Editura SITECH, Craiova, 2015, 252 p.

Iulian Popescu, un geniu al istoriei mecanicii, membru al Academiei de profil, de ani buni publică romane, în general, de factură istorică, datorită propensiunii înspre cercetare, care nu poate fi oprită de nimic. Sătul până peste cap de teorii, mai mult sau mai puțin la modă, consacrate istoriei naționale, el a ajuns la propriul câmp de vedere. Astfel, a elaborat o trilogie dedicată Revoluției lui Tudor Vladimirescu, celei de la 1848 și Unirii Mari, de la 1 Decembrie 1918.

De asemenea, cu o bună cunoaștere a tematicii romanești, s-a apropiat de subiecte interesante, puțin sau deloc abordate de alți scriitori. Astfel, și-a imaginat și a transpus într-o excelentă carte de aventuri, posibilitatea ca pe corabia lui Cristofor Columb să fi urcat un gorjean – fapt pe care-l consideră extrem de posibil, mai mult ca sigur întâmplat; în alt roman, a prezentat Europa interbelică, întrezărită de la geamul unui zepelin. Viața din interiorul unui zepelin, pe care Iulian Popescu o înfățișează cu har și umor, e o temă atractivă. Cu alte cuvinte, cei care au navigat pe apele oceanelor și au zburat cu zepelinul au fost cititorii acestor cărți de mirabilă explorare. Dan Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *