Ziua iertării (I). Proză de Mariana Palaghia

https://blog.revistaderecenzii.com/

De-abia după ce a trecut, am aflat că 7 iulie este decretată Ziua Universală a Iertării – zi pe care fiecare o interpretează la libera alegere. Adică cei mai mulţi, aşa ca mine, o ignoră cu desăvârşire. Şi mă întreb dacă cei care au ştiut de ea au reuşit în 7 iulie să o pună în aplicare.

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” – este de multe ori o recitare automată decât o credinţă reală a oamenilor. Cel puţin, în cazul meu, aşa a fost zeci de ani.

A ierta mi se părea o prostie fără seamăn, o slăbiciune imensă care nu doar crea un precedent, dar în acelaşi timp îmi fura ocazia de a mă victimiza. Nu „vânam” greşelile altora faţă de mine, dar din momentul în care ele mă afectau, le exploatam la maximum.

Dar anii au trecut, m-am maturizat şi am constatat că încet-încet comportamentul meu se schimbă ajungând la stadii de neconceput în tinereţe. Am învăţat că a ierta nu este un gest de slăbiciune, ci o dovadă de putere sufletească şi morală. Pentru că nu este uşor să ierţi – dar făcând acest lucru te ajuţi de fapt pe tine să treci peste greşeala care ţi s-a făcut şi nu îi mai permiţi acesteia să te afecteze. O anihilezi tu însăţi, nu aştepţi ca alţii să o facă. Nu depinzi de nimeni şi, cel mai important, nu mai laşi nimic să te afecteze. Am constatat că uneori, iertarea m-a durut parcă mai mult decât rana făcută, dar am avut şansa de a înţelege că nu există pace fără iertare.

La fel, a cere iertare este o dovadă de putere şi de caracter. Uneori este cu mult mai greu să îşi ceri iertare decât să o acorzi. Poţi să găseşti curajul sau forţa de a cere iertare  – fără ca în final să o obţii. Am trecut de câteva ori printr-o astfel de situaţie – iertarea nu a adus reconciliere – dar chiar şi aşa, frământările mele s-au diminuat în mare măsură prin simplul fapt că am avut puterea să recunosc cinstit că am greşit.

Asta ar fi – cred eu – cea mai bună dovadă că iertarea este un balsam de pace pentru propriul suflet indiferent de ceea ce gândesc ceilalţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *